Cele mai bune săritoare ale lumii vin la Braşov …

Complexul celor 4 trambuline de pe Valea Cărbunării este pregătit pentru cea de-a cincea ediţie a etapelor de Cupă Mondială acordate Râşnovului de către FIS

Elita mondială feminină a săriturilor cu schiurile se va afla în acest weekend, 25 – 27 ianuarie, la Râşnov, unde vor avea loc pentru a cincea oară două etape de Cupă Mondială.

48 de sportive, 14 ţări
Complexul Olimpic de pe Valea Cărbunării este, la fel ca la precedentele ediţii, pregătit să primească vizita a 48 de sportive din 14 ţări, 42 confirmând oficial prezenţa, în cazul celorlalte fiind aşteptat să se întâmple acelaşi lucru în aceste zile.
„La fel ca şi în anii precedenţi, ne dorim să oferim condiţii deosebite, iar sportivele şi antrenorii să plece acasă cu gânduri foarte bune despre România. Zăpadă este, trambulina a fost amenajată, iar în aceste zile ne vom ocupa şi de amenajarea celorlalte spaţii. Ţinem să amintim că nu am fi putut organiza acest eveniment fără sprijinul Consiliului Judeţean Braşov şi al Primăriei Râşnov”, a spus Puiu Gaspar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi Biatlon.
„Faptul că ne aflăm din nou în faţa unui eveniment de o asemenea anvergură este o dovadă că infrastructura este exploatată. Ne bucurăm să avem la Râşnov an de an etape din Cupa Mondială la care vin sportivi de top. Mă bucur că există continuitate”, a precizat şi preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

Vom vedea la lucru podiumul olimpic
Se vor afla la Râşnov şi ocupantele podiumului olimpic de la ultima ediţie, Maren Lundby (Norvegia), Katarina Althaus (Germania) şi Sara Takanashi (Japonia).
De altfel, Althaus conduce în clasamentul general al Cupei Mondiale, după primele patru reuniuni ale actualului sezon, găzduite de Lillehammer, Premanon, Sapporo şi Zao, cu 622 de puncte, urmată de Lundby (588 de puncte) şi austriaca Daniela Iraschko-Stolz (459 de puncte).

Autobuze din centrul oraşului către trambuline şi retur
Competiţia va fi transmisă de Eurosport şi TVR 3, în direct, iar cei care vor dori să urmărească spectacolul de la faţa locului vor avea la dispoziţie curse gratuite de autobuz.
„Este a 5-a oară când organizăm aceste etape de Cupa Mondială. Vor fi prezente toate sportivele de top. Noi am sprijinit organizarea acestor competiţii în ceea ce priveşte partea de infrastructură. Tot Primăria Râşnov va acorda şi premiile, valoarea acestora fiind de 160.000 de lei. Spectatorii vor avea acces liber, organizatorii punând la dispoziţie curse regulate din centrul oraşului către complexul sportiv de pe Valea Cărbunării”, a declarat şi primarul Râşnovului, Liviu Butnariu.

Două reprezentante ale României la start
România va fi reprezentată în cele două etape de Dana Haralambie, care a acumulat 25 de puncte în actualul sezon şi se află pe locul 33 în clasamentul general, dar şi de mai tânăra Diana Trâmbiţaş, aflată la al doilea an al participării în circuitul Cupei Mondiale. Aflată la Campionatul Mondial pentru juniori, aceasta va ajunge la Râşnov pentru a doua etapă de la Râşnov, cea de duminică.
„Aşteptăm o creştere a Danei Haralambie. În Japonia nu s-a simţit bine, este răcită. Dar sperăm în continuare ca ea să intre în acest sezon între primele 15 săritoare din lume”, a mai afirmat Puiu Gaspar.

Programul complet al evenimentului
Vineri, 25 ianuarie

ora 12:00 – Antrenamentul oficial
ora 14:00 – Calificări

Sâmbătă, 26 ianuarie
ora 12:30 – Săritura de probă
ora 13:30 – Manşa I urmată de manşa finală (la care vor participa primele 30 clasate în Manşa I)

Duminică, 27 ianuarie
ora 12:15 – Calificări pentru ce-a de-a doua etapă a reuniunii
ora 13:30 – Manşa I, urmată de manşa finală.

SURSA: http://www.bzb.ro
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Brasov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Cum transformi gatitul intr-o adevarata experienta culinara?

Multe doamne si domnisoare din ziua de astazi au ajuns sa declare ca urasc sa gateasca, ca…