PETROVAI GeorgeTrăind într-un timp unidimensional, ce curge implacabil dinspre viitor spre trecut, şi un spaţiu tridimensional cu vocaţia nemărginitului, fireşte că majoritatea oamenilor fac pe dracu-n patru să fie reali sau obişnuiţi, adică să-şi muleze cu atâta conştiinciozitate traiul cuminte pe coordonatele cosmice ale existenţei, încât după moartea lor nu rămân decât cel mult nişte vagi amintiri din tot ceea ce constituie marele potenţial uman (gândire, conştiinţă, sentimente, vorbe, fapte).

Noroc cu oamenii supraînzestraţi sau neobişnuiţi (gânditori, artişti, cercetători, sfinţi, eroi), care – mereu neliniştiţi de chemările privilegiate ale atotumanului – se devotează până la sacrificiu imperativelor destinului şi semenilor, astfel izbutind nu doar să salveze omenirea (Dostoievski era convins că Dumnezeu ne mai suportă datorită rugilor înălţate de câţiva veritabili credincioşi!), ci şi să o împingă înainte pe calea anevoioasă a progresului, acel dumnezeiesc echilibru dintre faptă, vorbă şi conştiinţa lucrului bine făcut…

Cică Shakespeare ar fi afirmat undeva că cine n-a scris în viaţa lui o carte (în altă variantă, cine n-a crescut un copil), n-a ridicat o casă şi n-a plantat un copac, cam degeaba a trăit. Dar afirmaţia shakesperiană, care vizează neîncetat întrepătrunderea dintre cele trei nelimitate compartimente ale existenţei umane în general (spiritul-munca-natura), trebuie aplicată cu oarecare înţelegere şi îngăduinţă în cazul acelor semeni, care fie că nu sunt în stare de mai mult, fie că sunt urmăriţi cu înverşunare de neşansă (Dumnezeu nu-i întotdeauna cu mila acolo unde ei se reped să pună mâna).

Căci dacă nu tot omul este în stare să scrie o carte (ori că nu-l ţin curelele, ori că în mod deliberat se abţine de la această îndeletnicire eminamente nepractică), cu toate că puşcăriaşii cu ştaif ai României postdecembriste infirmă cu producţiile lor scriitoriceşti submediocre acest adevăr de când lumea, toţi oamenii pot şi trebuie să facă celelalte două lucruri esenţiale pentru sănătatea planetei noastre şi pentru salvarea viului conştient de el şi de locul ce-l ocupă în lume: să planteze un copac, ceea ce înseamnă trezirea dragostei faţă de natura înconjurătoare, şi să înveţe prin smerenie şi iubire să-şi edifice în primul rând casa vie a credinţei, apoi – funcţie de posibilităţile materiale – şi pe aceea de locuit cu familia!

…Dintre toate artele, arhitectura este nu numai cea mai grandioasă şi, pretutindeni în lume, cea mai la vedere, ci ea şi confirmă în chipul cel mai direct şi neechivoc faimoasa spusă a lui Victor Hugo din romanul Mizerabilii: „Frumosul este la fel de necesar ca utilul. Ba poate chiar mai mult…”

Funcţie de necesităţi şi inspiraţie, din cele mai vechi timpuri omul a construit case, palate şi lăcaşuri de cult, urmând o anumită linie arhitectonică numită stil (egiptean, sumero-babilonian, indian sau chinezesc, respectiv romanic, gotic, bizantin, baroc, clasic, rococo şi romantic, iar la noi moldovenesc şi brâncovenesc, într-un cuvânt românesc), astfel rezultând nu doar fascinantele şi enigmaticele construcţii antice (piramidele, Sfinxul, ziguratele mesopotamiene), templele şi palatele indiene, pagodele Orientului Îndepărtat, templele greco-romane, colosalele catedrale ale Apusului şi impresionantele biserici ale Estului creştin, ci şi atâtea localităţi aflate într-o permanentă mişcare generată de dinamica vieţii în general, de explozia demografică în special, dar mai mult sau mai puţin apărate de acţiunea corozivă a timpului în ceea ce priveşte vestigiile trecutului şi patina istorică a întregii aşezări sau, cel puţin, a centrului vechi, astfel încât oraşele să nu fie otova, ci fiecare să aibă identitatea lui distinctă, cam aşa cum ne-ar fi îndrumat nemuritorul Sancho Panza în mereu tânăra şi neperechea lui manieră hazlie: „Fiece mioară cu-a ei frânghioară…”

Dar dacă pe alte meridiane ale lumii, unde există preocupări de prim ordin faţă de mediul ambiant şi faţă de glia-mamă, mişcarea oraşelor este constrânsă de edilii responsabili să vizeze verticala cu cele trei nivele moderne de organizare urbană (subteran-teran-suprateran), în România postdecembristă lucrurile la acest capitol au fost cu totul scăpate de sub control, astfel încât cam toate localităţile, dar mai ales oraşele mari, aleargă pe orizontală mâncând la propriu pământul dătător de pâine, adică acel strat de humus pentru a cărui formare a fost nevoie de sute de ani.

Deci, nu numai că absolut de râsul lumii şi spre continua sărăcire a naţiei rămân anual nelucrate milioane de hectare (Noul Cod fiscal crede că, doar prin amenzi usturătoare pentru pământul lăsat în paragină, va reuşi să îndrepte dezastruoasa stare de lucruri din agricultura României postdecembriste?!), dar iată c-a apărut şi s-a răspândit mai ceva ca ciuma calea nevrednică urmată de toţi românii îmbogăţiţi peste noapte şi convinşi că banii rezolvă orice (terenuri cumpărate unde vor muşchii lor pentru construirea de căsoaie făţoase şi fără gust, suspecte autorizaţii de construcţie obţinute de la edili corupţi, porţiuni însemnate din centrele unor mari oraşe acaparate de ţigani, în alte părţi de evrei, ori de interpuşii lor, fireşte, cu ştirea şi ajutorul factorilor decizionali aflaţi la cheremul afaceriştilor, alimente cărate de la spermagazine cu maşini bengoase etc.), fără ca măcar să le treacă acestora prin căpăţânile lor ciocoieşti că şi în acest mod iresponsabil se irosesc importante resurse naţionale, că ţara nu devine mai frumoasă, ci cel mult mai sfidător-făloasă prin aceste construcţii la întâmplare şi fără urmă de respect faţă de arhitectura noastră tradiţională şi că generaţiile viitoare vor deveni în urma acestor practici aberante din ce în ce mai dependente de produsele agricole şi de capriciile împovărătoare ale străinilor.

Iar interiorul oraşelor, tot mai asaltate de maşini şi tot mai sărace în parcuri şi spaţii de recreere (Există vreun oraş din România care se apropie de normele europene privind numărul metrilor pătraţi de verdeaţă pe locuitor?), este chiar mai dezolant şi mai apăsător decât periferiile în necontenită îndepărtare de centrul urbei.

George PETROVAI

Sighetul Marmaţiei,

8 sept. 2015

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Cauti un magazin de biciclete? Vezi TOP avantaje pentru care merita sa cumperi dintr-un magazin online

Mediile de achizitie online s-au diversificat foarte mult in ultima perioada si acopera ar…