„Intru lauda femeilor în vârstă” este unul dintre cele mai cunoscute texte dedicate preţuirii feminităţii, din perspectiva unui bărbat. El a fost scris de către jurnalistul american Frank Kaiser şi făcut popular de către un alt jurnalist american, acesta cu mai mare notorietate, Andy Rooney de la CBS.

***

„Orice femeie peste 30 de ani era învechită, peste 40 de ani era invizibilă. Astăzi, la 70 de ani, apreciez încă femeile de 20 de ani pentru tinereţea lor, vigoarea şi (ocazional) inocenta lor dulce”, scrie Frank Kaiser.

„Dar în mod egal le apreciez pe femeile de vârsta mea şi peşte; apreciez femeile de toate vârstele. Am învăţat că fiecare are propriile minuni, propria magie, frumuseţe şi atracţie.

Cu cât am îmbătrânit însă, am apreciat doamnele mature, între toate. Iată doar câteva motive pentru care un senior aduce preţuire unei femei mai în vârstă:

  • O femeie în vârstă ştie să zâmbească cu atât de multă sinceritate şi cu atât de multă luminozitate pe chip.
  • O femeie matură nu te va întreba niciodată din senin „La ce te gândeşti?” Unei femei în vârstă nu îi pasă la ce te gândeşti.
  • O femeie în vârstă ştie ce îşi doreşte şi ştie ce îşi doreşte şi de la cine. Până ajung la vârsta de 50 de ani, puţine femei sunt nesigure în privinţa a ceva. Slavă Domnului!

Şi da, după ce treci de un râd, două, o femie în vârstă este cu mult mai sexi decât suratele ei mai tinere:

  • Libidoul ei este mai bun!
  • Frică de sarcină a dispărut.
  • Apreciază gestul de a face dragoste, iar plăcerea este reciprocă.
  • Şi a trăit destul ca să ştie cum să satisfacă un bărbat, în moduri pe care fiica ei nici nu le poate visa. (Bărbaţi tineri, mai aveţi ceva la care puteţi spera!).

Femeile în vârstă sunt sincere şi directe. Îţi vor spune direct în faţă dacă eşti un nemernic sau te porţi ca unul. O femeie tânără nu îţi va spune nimic, de temă să nu crezi ceva rău despre ea. O femeie în vârstă nu dă doi bani pe asta.

O femeie în vârstă, acum singura, a avut destul de multe relaţii pe termen lung. Nu vrea să vă căsătoriţi? Nu îi pasă prea tare. Ultimul lucru de care are nevoie în viaţă este un alt iubit plângăcios şi dependent!

Femeile în vârstă sunt sublime! Ele nu vor tipa la tine la operă sau în timpul unei cine scumpe. Dar desigur, dacă o meriţi, o femeie în vârstă nu va ezita să te pună la punct. Majoritatea femeilor mai în vârstă gătesc bine. Le pasă de curăţenie. Şi sunt foarte generoase cu laudele, de cele mai multe ori, chiar nemeritate.

  • O femeie în vârstă este destul de sigură pe ea încât să te introducă prietenelor ei mai tinere. O fată tânără cade în neîncredere atunci când prietenul ei este cu alte femei. Unei femei mai în vârstă nu îi pasă.
  • Pe măsură ce îmbătrânesc, femeile devin medium. Nu trebuie niciodată să i te mărturiseşti unei femei. Ele ştiu mereu, asemeni mamei tale.
  • Da, le preţuim pe femeile mature pentru o mulţime de motive. Acestea sunt doar câteva. Din nefericire, nu este reciproc.
  • Pentru fiecare astfel de femeie, minunată, deşteaptă, bine făcută, există câte o relicvă cu chelie în pantaloni galbeni care se face de râs împreună cu o chelneriţă de 22 de ani.

Doamnelor, îmi cer scuze pentru confraţii mei. Bărbaţii ăştia vă sunt genetic inferiori, nu este niciun secret. Bucuraţi-vă ca noi murim la vârste mai tinere şi vă lăsăm să vă trăiţi cea mai frumoasă parte a vieţii, ca femei extraordinare ce aţi devenit. Fără să fiţi distrase de un răţoi bătrân mofturos şi plângăreţ care vă poate afecta serenitatea”…

Frank KAISER
jurnalist american
2012
Sursa: www.garbo.ro

 

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Esti implicat intr-un accident rutier? Iata ce trebuie sa faci!

In conditiile in care tot mai multi oameni au devenit proprietari de masini si au obtinut …