Sătui de minciună

Stăm zilnic smeriţi aşteptând la cozi de dreptate
Cu suflete triste şi-atât de sătui de minciună
Nu mai ştim să zâmbim, dar în noi o dorinţă se zbate
Vrem linişte-n suflet, visăm la o viaţă mai bună.

Copiii ne pleacă, batrânii ne mor de durere
Pe străzi felinare murdare şi gemete surde
Săraci urgisiţi de tristeţi aşteptând mângâiere…
Cei ”mari” sunt hiene şi sfâşie suflete crude.

Convoaie de gânduri pierdute în râuri de lacrimi
Ne zbuciumă fruntea, mocnim în tăceri prizonieri
Suntem biet popor ce-i sortit să trăiască în patimi
Noi n-avem nici azi şi nici mâine şi n-avem nici ieri.

Mi-e-o silă imensă de cei ce-au promis bunăstare
Sătui de minciună, ai mei sunt mereu oropsiţi
Blesteme-nfocate rostesc şi se uită spre soare
De-a pururi să zaceţi în temniţi, sunteţi ipocriţi!

Stăm zilnic smeriţi aşteptând la cozi de dreptate
Cu suflete triste şi-atât de scârbiţi de minciună
Poate ştim să zâmbim…de scăpăm de potăi însetate
De averi şi de glorii, ‘nghiţi-i-ar ţărâna străbună!

Săcuieu, ianuarie 2011

 

Revoltă

 

Noapte de mai cu stele reci pe boltă

Şi flori de măr pe ramuri împietrite

Gânduri icnind arar dintr-o retortă

În care disperate, durerile-nfrăţite

De-atâta chin în mine se revoltă.

Părinţi plângând neputincioşi destine

Copiii pribegind prin lan de vise

Pândind grăuntele de dor de bine

Atunci când bat timid la uşi închise

Şi-s nevoiţi s-apuce căi străine.

O ţară-n care-i rege-acum minciuna

Bătrâni cerşind – cu lacrimi ruginite –

Un colţ de pâine… şi doar mătrăguna

Cu-amar le umple cupele-alămite

Din care sorb când îi mângâie luna…

Indiferenţi, în jilţuri aurite

Sfidează un popor şi vând iluzii

N-au teamă de nimic, căci sunt elite

Ce nu mai văd şi care fac pe surzii

La disperarea ţării de puteri sleite…

Frici răzleţite-n suflet, disperare

Cozi la speranţe spulberate-n vânt

Biserici înţesate şi strigăte-n altare

Cât mai răbda-vom pe acest pământ

Atâta umilinţă şi-a lor neruşinare?

Săcuieu, 7 mai 2011

 

Am aşteptat de-a înflorit mălinul

 

Am aşteptat de-a înflorit mălinul

Parfumul lui mi-e dulce alinare

În noaptea tristă când degust pelinul

Din cupe ce-o să-nchin în depărtare…

Grădina-mi plânge-n picături de rouă

Iar gândul meu, în dalbe lăcrimioare

Irişi tânjind de dor sub luna nouă

Şi verde crud în frunza din ponoare,

Dureri înnăbuşite-n prag de vară

Când, Doamne cât aş vrea să pot să fiu

Pe plaiul strămoşesc, la mine-n ţară

Nu pribegind străină în pustiu…

Mi-e sufletul grăunte de lumină

Crescut cu grijă-n Munţii Apuseni

Acolo m-am născut, din rădăcină

De neam cinstit şi sânge de-ardeleni.

Mi-e drag pământul, codrul şi izvorul

În limpezimea lui îmi scald destinul

Şi satul meu şi-atât de drag pridvorul

În care-n ochii mamei citesc chinul

Singurătăţii crunte ce-o apasă…

Copiii-i pleacă-n lume pentr-o pâine

Când poate că ne-ar vrea cu ea, acasă

Făr’ să purtăm grija zilei de mâine.

Doamne, te rog să faci Tu o minune

Păzeşte glia noastră românească

Adună-i fii-acasă-n vremuri bune

S-aştepte ca mălinul să-nflorească!

Săcuieu, 13 mai 2011

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…