Home Breaking News Stiri Exclusive Georgeta RESTEMAN: Elena Buică – Întoarcerea la obârşii

Georgeta RESTEMAN: Elena Buică – Întoarcerea la obârşii

20 min read
3
0
244

– O dragoste ce durează de-aproape opt decenii!

Nu sunt critic literar şi nici nu o să fiu vreodată, nu am pretenţia de a fi recenzor de carte pentru că nu e domeniul în care am trudit cu sudoarea minţii, însă atunci când este vorba de doamna Elena Buică, Buni, cum au primit dezlegare să îi spună prietenii, nu pot să stau deoparte şi să nu brodez cuvinte pe ţesătura scrierilor sale recente şi adunate în volumul consistent, de peste 400 de pagini, intitulat „Întoarcerea la obârşii”, editura Anamarol, Bucureşti, 2012. Aşa că, rogu-vă din suflet, să nu mă judece nimeni că am îndrăznit!

Dacă cineva m-ar întreba cine este Buni, ştiţi ce-aş răspunde? Simplu, pentru mine Buni este etalon al cutezanţei, ambiţiei, perseverenţei, dragostei de frumos, de locurile natale şi de oamenii lor şi, în plus, prietenul nemaipomenit pe care oricare dintre noi şi l-ar dori aproape. A început să scrie doar în urmă cu zece ani, a publicat mult online dar şi pe hârtie, „Întoarcerea spre obârşii” fiind a şasea sa carte. Scrierile Domniei Sale m-au atras de când mi-a fost dat să le citesc în diverse reviste online, pentru că ele, toate, au cel mai minunat ingredient care le dă savoare: suflet! Este sufletul încă tânăr al aproape octogenarei care a pătruns în tainele scrisului la 70 de ani şi de-atunci scrie fără a osteni, pentru că o face cu mare drag de cuvântul românesc, de frumos şi de oameni.

Cum să nu-ţi fie drag omul frumos, Elena Buică?! Iată ce ne mărturiseşte la începutul cărţii sale, de curând apărută: „Nu de puţine ori mă aşez la masa de scris şi încep o călatorie în sens invers, prin timp, în spaţiul din interiorul meu încărcat de tablouri  revelatoare. Scriind, simt cum izvorăsc din străfunduri cuvinte încărcate de culori purtând amprenta copilariei şi apoi, treptat, se transformă într-un fel de liant între memoria acelor ani  petrecuţi la Ţigăneşti şi viaţa mea de acum, care îşi urmează cursul la şapte mii de kilometri distanţă. Am cutezat să sper că acum, şi poate şi în viitorul mai îndepărtat, aceste scrieri să fie de folos cuiva; dar în prezent, ştiu sigur, în primul rând îmi sunt mie atât de utile… Pentru că prin ele retrăiesc o lume care este numai a mea”. Mă regăsesc în multe pasaje din cărţile-i scrise cu har şi sinceritatea aceea debordantă a românului ce nu şi-a uitat rădăcinile: Buni are Ţigăneştiul, pe când eu, colo, peste Carpaţi, la poalele Apusenilor am Săcuieul copilăriei. Cred că este unul din lucrurile care ne leagă, şi un este puţin…

Volumul doamnei Elena Buică este un minunat colaj de file de istorie, tradiţie, analiză subtilă a caracterelor umane din zona unde-şi are rădăcinile, toate pe fondul intenselor trăiri ale autoarei, în fiecare abordare în parte. Aş putea spune că printr-un efort substanţial şi admiral răsplătit de informaţia bogată redată, autoarea încondeiază într-un mod original reperele monografice a Tigăneştiului teleormănean în care s-a născut. Citându-l pe cronicarul Grigore Ureche, Buni mărturiseşte că a scris această carte “Ca să un se înece anii cei trecuţi”, parcurgând succesiv etape din viaţa satului natal în paralel cu cele din viaţa Domniei Sale, copilăria, adolescenţa, tinereţea şi mai apoi maturitatea deplină cu ale ei praguri. Viaţa satului este prezentată cu lux de amănunte de nostalgica lui fiică, reliefate fiind file din istoria veche de peste 2500 de ani a localităţii, evoluţia de-a lungul vremii, de la întemeiere şi până la nebunia societăţii româneşti contemporane, neuitând să evidenţieze pe alocuri şi aspectele ei dureroase: “Alunecând prin hăţişul amintirilor, încerc să las ceva mai în umbră unele aspecte mai întunecate – deşi nu le voi uita nici pe acestea – şi să scot la iveală cu lumina şi căldura sufletului, ceea ce a fost demn de reţinut şi de transmis peste generaţii, căci amintirile gâlgâie de atâtea vieţi şi imagini din trecut, demne de reliefat.”

Obiceiuri şi ritualuri ale localnicilor ţigăneşteni, specifice fiecărui anotimp în parte şi care multe astăzi au dispărut, în cartea doamnei Buică prind viaţă: “Pe vremea copilăriei mele, la lăsata secului se “bătea halviţa”, obicei despre care nu am mai auzit în zilele de azi. Tata lega o sfoară de un băţ la capătul căruia atârna o bucată de halviţă pe care o plimba în zbor prin faţa copiilor. Noi, cu mâinile la spate, ne străduiam să prindem halviţa cu gura. Halviţa era mânuită cu dibăcie, în aşa fel ca prin strădaniile copiilor să stârnească râsul şi bună dispoziţie. Era o seară plină de amuzament şi veselie în familie. Un alt obicei era “datul în tivic”. Tinerii, adunaţi pe uliţele satului, îi satirizau pe acei tineri cărora le trecuse vremea de căsătorie şi intrau acum în post fără să îşi întemeieze o familie.  Se striga în gura mare numele lor şi unele fapte pe care comunitatea nu le admitea. În această zi, oamenii aprindeau focuri pe uliţe, foc ce trebuia să alunge duhurile rele de pe lângă casă, aşa după cum era o veche credinţă.  Şi acest obicei a dispărut în Ţigăneşti.” Apoi sunt ilustrate obiceiuri şi tradiţii populare care însoţesc evemimente importante din viaţa satului său, botez, nuntă, înmornântare, etc.

Nu trece neobservat nici folclorul, atât cel literar cât şi muzica populară teleormăneană:

În folclorul literar găsim teme care ilustrează bărbăţia voinicului tânăr, cu străvechiul obicei al încurcării cailor, cu evidenţierea probelor de vitejie şi a întrecerii dintre călăreţi sau dintre căi şi şoimi, motivul alegerii tânărului ţăran isteţ că domn, ideea luptei dintre bine şi rău.. Este remarcabilă  valoarea pronunţat educativa a acestor creaţii. Sunt cultivate curajul şi isteţimea, înţelepciunea,  respectul şi dragostea faţă de femeie, preţuirea familiei şi a căsătoriei.Unele creaţii erau pe tema scurgerii timpului său a atitudinii omului în faţa morţii: “Când o fi la moartea mea/ Să-mi chemaţi ibovnica,/ Să-mi puie mâna sub cap,/ Să mă-ntrebe de ce zac/ Şi-am să las cu jurământ,/ Pân` m-o baga în mormânt,/ Să nu-mi facă groapa-adânc,/ Să nu putrezesc curând./ Să putrezesc la cinci ani,/ Nu pă voia la duşmani,/ Duşmani şi duşmancele/ Mi-au blestemat oasele.”

Proverbele, zicătorile, vorbele de duh ori pildele de înţelepciune sunt şi astăzi foarte mult gustate în Ţigăneşti. Ele sunt adevărate expresii ale bunului simţ popular, al unui caustic spirit de justiţie şi totodată cu mare valoare educativă. Mi-amintesc cât de sec îmi tăia bunica cheful de a trăncăni, aruncându-mi doar două vorbe: “tronc Marito!”. Cum greşeam ceva, numai ce o auzeai cu o pildă şi începea: “Ştii cum ai făcut tu acum? Ai făcut ca ăla…” şi îşi desfăşura pilda în care te simţeai strâns în chingi. Avea o tolbă plină de pilde, proverbe, zicători sau vorbe de duh. Cred că pentru fiecare greşeală  omenească bunica avea în tolba ei un raspun. Şi ca bunica, câţi alţi oameni înţelepţi nu avea satul?

Vechile cântece populare din zona Teleormanului şi rapsozii locurilor se regăsesc într-o prezentare amănunţită în cartea doamnei Elena Buică. Iată ce spune autoarea despre regretatul Liviu Vasilică: “Interpretarea lui Liviu Vasilică este cea care a prins cel mai bine specificul cântecelor de haiducie, de voinicie, de joc şi veselie. Este cea mai autentică interpretare, identificându-se cu cea  a ţigăneştenilor, chiuind pe ton înalt din când în când, dar mai ales  spre finalul versului. Cântecele acestea au specificul lor care le face să fie deosebite de tot restul zonelor geografice. Atacarea  directă a sunetelor din registrul înalt, cu un ambitus foarte larg (posibilitatea de a cânta şi sunetele înalte şi cele de jos), specifice cântecelor din câmpia dunăreană, cer interpretului înalte cote de virtuozitate, aşa cum strălucit a dovedit Liviu Vasilică. […] Pe la noi prin Teleorman/ Frumos cântă-un cuc bălan/ Pe-o cracă de măghiran/ Şi cântă ca un duşman,/ De mă dă jos de pe cal./ Cântă `otu de mă seacă,/ Sare cuţitul din teacă.”

Autoarea nu uită să aducă în atenţia cititorului personalităţile locale din Ţigăneştiul natal, celor care au avut un rol important în administraţie, în menţinerea spiritului comunităţii locale şi propăşirea culturii tradiţionale de-a lungul timpului. Familia, şcoala, biserica fiecare separat şi toate laolaltă sunt elementele societăţii în care s-a născut, a crescut şi s-a format ca cetăţean al comunei natale şi tuturor le acordă locul binemeritat în cartea Domniei Sale.

Din punctul meu de vedere întreaga lucrare este de fapt ca o dulce spovedanie a autoarei în care, deschisă precum o carte, Buni a noastră, pe lângă prezentarea detaliată a satului natal şi a evoluţiei lui în timp, neuitând de valorile lui materiale şi spirituale, aduce în faţa cititorilor imaginea şi sufletul Domniei Sale plin de lumină, destăinuindu-se fără rezerve, mărturisind: “Cu dragoste şi cu respect pentru tot ce a însemnat Ţigăneştiul în viaţa şi în fiinţa mea, mă aplec să îi sărut ţărâna închinându-i cele mai calde gânduri şi dăruindu-i cele mai alese sentimente”.

La sfârşit de vară 2012, Elena Buică s-a întors din nou spre obârşii pentru a se bucura de premiul I câştigat la secţiunea “Proză” a Concursului Internaţional STARPRESS 2012, ca apoi, pe vremea strugurilor copţi să-şi lanseze această carte recentă la Bucureşti, într-o manifestare organizată de editura Anamarol, respectiv de către inimoasa doamnă Rodica Elena Lupu, directorul editurii. Sper că voi avea atunci şi eu prilejul să îi spun doamnei Elena Buică “Sărut mâna, Buni, mă bucur să te cunosc, în sfârşit, când iată, şi eu m-am întors la obârşii!”

Georgeta RESTEMAN
Limassol, Cipru
sfârşit de august 2012

 

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

3 Comments

  1. Marian Malciu

    7 septembrie 2012 at 4:59 PM

    Nu eşti critic literar, nu eşti cenzor de carte, dar ai reuşit o lucrare foarte bună în chiar spiritul acestor ocupaţii, să nu spun profesiuni.
    Nu am avut ocazia să citesc din scrierile doamnei Elena Buică, dar pot afirma că-i cunosc, în mare parte, opera, tocmai datorită recenziei de faţă, care se constituie într-o adevărată cronică literară.
    Drept pentreu care mă înclin şi-ţi strig FELICITĂRI, Georgeta Resteman!

  2. Rodica Cernea

    11 septembrie 2012 at 6:28 PM

    „Scrisul, ca și viața, are căi întortocheate, greu de descifrat, e un labirint cu infinități ascunse în textul literar. El impune, pe lângă inspirație și un strop de îndrăzneală, efort continuu, chiar și un strop de umilință care să îngăduie exigenței puterea de a anula multe rânduri în favoarea limpezimii. Scrisul îți cere strădania continuă să dezlegi câte ceva din sensurile mai adânci, ori din imperfecțiile rânduielilor omenești, să descoperi mereu unghiuri noi din care să privești lumea, să găsești sensuri noi, să surprinzi esența, nota particulară. Scrisul îți cere să proiectezi lumini în colțurile obscure ale sufletului, să surprinzi fapte de tot felul și mai mari și mai mici, nuanțele lor ascunse și ignorate relevând multitudinea diversă a omenescului. Scrisul îți cere să ai puterea de a ocoli locurile bătătorite și stereotipiile verbale. Nu de puține ori simt cum se strecoară pe lângă mine acele trecătoare momente ale vieții pe care tocmai voiam să le prind în scris și, după un timp, chiar să le văd strălucind în scrierile semnate de alți autori”. Sunt cuvintele Elenei Buica. Am tinut sa va dau acest citat si veti vedea si de ce!
    Poate n-as fi ajuns sa citesc volumul „Intoarcerea spre obarsii” a Elenei Buica daca nu as fi citit cuvinte de lauda la adresa acestuia, daca n-as fi vazut premiile ce au pus cununa de laur pe fruntea autoarei. Nu sunt omul care sa comenteze pro sau contra unei scrieri decat atunci cand simt furncatura in degete si asta se intampla de regula cand este atinsa demnitatea, credinta si istoria romanului.
    Revenind la „Intoarcerea spre obarsii” cei care n-au citit cartea si-au facut deja o parere dupa ce au citit articolul, a se vedea si comentriul d-lui Marian Malciu. Veti gasi aici o monografie a localitatii Tiganesti cu date si cifre riguros exacte. Atat de exacte incat unui om al cifrelor care am fost 35 ani ii sar in ochi cand acestea par eronate.

    Pag.30-31 „In anul 1939 populatia comunei ajunsese la 541 locuitori. In anul 1948 populatia comunei era de 5498 locuitori, in 1959 erau 6163, 1300 gospodarii………”
    Pag.50 „De retinut faptul ca in anul 1945, cand au fost confiscate mijloacele de productie in Romania, din Tiganesti s-au ridicat 240 tractoare si unelte agricole. Insiruindu-se pe drumul de la Tiganesti la Alexandria, acestea ocupasera tot drumul”
    Daca erau 1300 gospodarii in Tiganesti si s-au confiscat 240 tractoare, asta inseamna ca la fiecare a cincea gospodarie exista un tractor, cred eu cifra absolut imposibil daca gandim de cat pamant dispunea fiecare gospodarie de tarani in acele vremuri. Consultand http://www.stiri-economice.ro/Economia_Romaniei_dupa_al_doilea_razboi_mondial_1945-1965.html
    Economia Romaniei 1945-1965
    La inceputul anului 1945, 23 martie, guvernul Petru Groza a inceput  reforma agrara si astfel au fost expropriate 1.5 milioane de hectare  din care 1.1 milioane au fost date taranilor si 400000 Ha au fost pastrate in rezerva staului. In timpul reformei agrare au fost confiscate peste 9000 de utilaje agricole (tractoare ,pluguri,batoze,seceratori).Prin aceasta actiune a fost densfiintata clasa mosierilor.

    Pag.31 „Un rol important in evolutia demografica l-a avut Dispensarul uman care a functionat neintrerupt, in Casa de piatra. Acesta a fot inchiriata Sectiei sanitare in 1939…..ea nu a fost nationalizata, avand statut incert i anii 1945-1990”.
    Pag.51 „In anii 1934-1935 apar noi obiective in domeniul constructiei de edificii publice, respectiv un nou local de scoala si podul de peste Vedea…..La 2 noiembrie 1938 s-a intemeiat Caminul Cultural…inca din primul an de la infiintare -au organizat 16 sezatori culturale, cu conferentiari locali si straini, dar si cu demonstratii practice privind cultura pomilor roditori si cresterea vitelor. A luat fiinta si un cor satesc mixt, cor bisericesc….a inceput sa functioneze si o Biblioteca”…
    Pag.55 …”grajdul comunal este curat, avand 2 tauri frumosi ingrijiti; cimitirele in numar de 3, imprejmuite si ingrijite; Mormantul eroilor, bine intretinut.
    Pag.126 …”Tinerii se casatoreau cam pe la 14-15 ani.
    Pag.141…”Cand sosesc Floriile,curatenia mare e aproape terminata….In ajun, se taiau miei sau iezi din care preparau mancaruri specifice, drob, ciorba din cap de miel, friptura la tava”..
    Pag.154..”Odaia cu miros de rufe spalate cu apa de ploaie sau provenita din zapada si uscate in bataia vantului ori de gerul iernii, cu stergare puse la icoane si cu candela aprinsa si cu manunchiul de busuioc care imbalsameaza casa, cu politele cu gutui coapte, te imbia la pace sufleteasca si la impacare”…
    In comuna erau pravalii, croitori, bragagii,cizmari, carciumi, ghetarii, „doi insi care faceau inghetata, pe care o vindeau numai in cornulete”-pag.131
    Cu toate acestea scriitoare spune in pag.124-125 …”isi faceau nevoile prin fundul curtii, dupa sirele de paie sau de coceni, ori dupa casa. ….nu foloseau furculita, doar linguri de lemn, uneori nici acestea suficiente. Mancarea o puneau in mijlocul mesei din care luau toti pe rand. Din mamaliga taiata cu o ata, rupeau o bucata pe care o faceau un bot tinandu-l cu trei degete si incingeau ( a vrut cred sa spuna intingeauacolo toti, in vasul comun….Igiena era foarte redusa. Multi isi faceau baie doar vara la garla, iar spalatul pe maini inainte de masa nu era practicat, chiar daca veneau din fundul gradinii si se asezau la masa. Isi suflau nasul sau scuipau pe jos, in camera in care stateau toti membrii familiei, de la mic la mare. Isi scobeau narile cu degetele cu care mai apoi prindeau botul de mamaliga si il bagau in gura”…..In Tiganesti erau multi oameni bolnavi de friguri-malarie, …de tuberculoza, fiind o zona cu mult praf, de pelagra din cauza excesului de mamaliga……hepatita, varsat, scarlatina, raspandite cu usurinta si prin lipsa de igiena.”
    Romanul simplu are un adevarat cult pentru curatenie si religie.
    Romanii nu s-au casatorit NICIODATA la 14-15 ani (asta au facut-o si o mai fac inca tiganii). Regula de aur a romanului in ce priveste casatoria, era ca tanarul sa aiba armata facuta si arareori era incalcata. Felele nu se casatoreau inainte de 18 ani, ele trebuiau sa stie a tine gospodaria, regula si ea incalcare foarte rar.
    Am prezentat aici doar o mica parte, intreaga carte 454 prezinta fapte ce se contrazic, pacat de munca depusa pentru a scrie aceste pagini. In ce priveste datinile, folclorul, sunt prezentate atat de scuccint incat nu ar putea fi flolosite pentru documtentare. Sunt oameni de prestigiu romani care au studiat si editat stfel de lucrari
    Aceste pasaje si nu numai ele, m-au determinat sa scriu urmatoarele:
    NU ACESTA ERA TARANUL ROMAN SI NU ACEASTA ERA VIATA PE CARE A DUS-O. M-AM SIMTIT JIGNITA CITIND ACESTE PAGINI, AM SIMTIT CUM ESTE JIGNITA MEMORIA PARINTILOR SI BUNICILOR MEI, OAMENI SIMPLI, TARANI, CARE AU DUS O VIATA DEMNA IN SARACIA LOR, DAR AU STIUT SA PUNA PRET PE CURATENIA LOR FIZICA SI MORALA. MARE PACAT SA DENIGRAM MEMORIA CELOR CARE NU SE MAI POT APARA, MARE PACAT!
    O CARTE CARE M-A DEZAMAGIT IN TOTALITATE!

  3. Cornelia

    3 iunie 2013 at 9:19 AM

    Cam asta era situatia in sate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

3 tipuri de cadouri pentru a impresiona pe cineva drag

Pana in perioada sarbatorilor nu mai este foarte mult timp, ceea ce insemana ca poti incep…