(16) Ion VANGHELE:

FECIOARE TREC PRIN VISUL MEU DE HUMĂ

*****

Fecioare trec prin visul meu de humă
Cu aripile pline de păcate
Atâtea vorbe au rămas în urmă
Sub luna de ivoriu cenzurate.
*
Cea mai frumoasă-n braţe vrea să doarmă
Peste frunzişul patului meu veşnic
Dorinţele ca un parfum de toamnă
Sting între noi, lumina de la sfeşnic
*
Şi ne îmbrăţişăm, miresme rare,
Ca două flori ce sângeră în pârgă
Doar amintirea strânsă în ierbare
Mai poate lacrimile să le strângă…

***

 

(16) Georgeta RESTEMAN:

CU PRAF DE STELE STRĂLUCIND PE PLEOAPE

 *****

Cu praf de stele strălucind pe pleoape

Când doruri aţipesc la sânul lunii

Noian de vise mi te-aduc aproape

Şi-n jar de clipe se-nteţesc tăciunii

 *

Plutind în lumi de basme, minunate,

Cu zâne bune, zmei şi feţi frumoşi

Răpeşte-mă din turnul din cetate

Şi frânge-mă-n umbrar de chiparoşi.

 *

Iar dac-o lacrimă s-o scurge-agale

Pe-obrazul supt, pe buze simte-i sarea

Nectar de suflet toarnă în pocale

Şi-apoi să ne-mbătăm cu neuitarea…

***

 

(17) Ion VANGHELE:

ÎN AGONIA VORBELOR RĂZLEŢE

*****
În agonia vorbelor răzleţe
Te strâng iubind, ca zborul unui graur
Trec în argint pe lângă ochi de plaur
Dorinţele cu măştile pe feţe
*
Doar visele-mi cotrobăie prin taină
Restituind din umbra lor femeia
Foşnind mătasea, i-am zărit scânteia
În ochii mari şi nasturii la haină
*
Şi pielea ei, cea albă şi opacă
Miroase ca şi florile-n gradină
Cu mine, printre clipe ea se joacă
Şi când şi când, de dragoste suspină.

***

 

(17) Georgeta RESTEMAN:

ÎŢI SIMT ADES’ PE TÂMPLE RĂSUFLAREA

 *****

Îţi simt ades’ pe tâmple răsuflarea

Şi-n glasul tău se torc atâtea vise

Când tremuru-i trădează azi chemarea

Şi-un dor nespus în lacrime ucise

 *

Şi-n umbrele de taine marmorate,

Drapate-n ceţuri şi-ntrupate-n iele

Ce-n trena nopţii se topesc damnate

Şi se prefac în pulbere de stele.

 *

Răsfiră-ţi gândul peste floarea vie

Purtată-n suflet ca un talisman

Căci rândunica-nchisă-n colivie

Şi-aşteaptă zborul spre al tău liman.

***

 

(18) Ion VANGHELE:

MĂ NAŞTE… POATE-AM SĂ EXIST

 *****

Mă naşte…Poate-am să exist

În umbra crucii unde este Crist

Într-un travaliu lung de existenţă

În care moartea face penitenţă.

 *

Mă îmblânzeşte cu poezia ta

Cu mugurii ce se desprind din stea

Şi calcă în căuşul mâinii stângi

Într-o singurătate-n care plângi.

 *

Mă naşte în cuvinte nerostite

Şi în dorinţe oarbe, infinite

Să  îmi  transform  iubirea în licori

Şi-n noaptea-n care mor de-atâtea ori…

 ***

 

(18) Georgeta RESTEMAN:

TE NASC ÎN MIEZUL DULCE DE CUVÂNT

 *****

Te nasc în miezul dulce de cuvânt

Ca talisman de preţ în versul meu

Dă-mi veşnicie-aicea pe pământ

Şi linişte-n lumini de Dumnezeu.

 *

Închis-am moartea între lespezi reci

Şi vieţii-i cânt în imnuri de iubire

Aştern crâmpeie-gânduri pe poteci

Să-ţi dărui pace-n ceas de rătăcire.

 *

Te naşti din nou, un arc de curcubeu

Din tihna zorilor ’şi înalţă trupul,

Alungă-ţi noaptea-n care mori mereu

C-ai să-mi găseşti pe fruntea ta, sărutul.

***

 

(19) Ion VANGHELE:

MÎ-NCEARCĂ IAR DUREREA DE-A NU-ŢI PUTEA VORBI

 *****

Mă-ncearcă iar durerea de-a nu-ţi putea vorbi

Afară-n frigul zilei a prins a fulgui

Şi noaptea-i mistuită în fulgii de omăt

Cu gândul plin de tine, eu iarăși mă îmbăt,

 *

Și zac întins pe clipe, ca pe un catafalc

Dorința mă lovește săgeată dintr-un arc

Se rup atâtea frunze ca într-o toamnă lungă

Cu amintiri ucise vrea clipa să pătrundă

 *

În sufletul de umbre deschis tot de alei

Prin care prind să umble, vagi chipuri de femei.

Tu mi-ai promis iubire și-n schimbul ei mi-ai dat

O floare veștejită dintr-un ierbar uscat.

 *

Mi-ai dat o noapte calpă, cu vorbe care mor

Și pumnii de cenușă la ușa din pridvor.

Promisiuni deșarte, iluzii care tac…

Mă sfâșie iubirea cu colți de vârcolac

 *

Și-n noaptea care curge foșnind apa adâncă

Păcatul mă robește cu nemplinirea-i încă

Și mă topesc în valuri de gânduri care curg

Săpând în veșnicie iubiri ca un amurg…

 ***

 

(19) Georgeta RESTEMAN:

CUVINTELE CURG ALENE PE FILE-NGĂLBENITE

 *****

Cuvinte curg alene pe file-ngălbenite

E iarnă şi e viscol,  ne dor tăceri mocnite

Şi-n vadul clipei curge o lacrimă, iar dorul

Se prinde-n trena nopţii trezind din nou fiorul…

 *

Pe cerul ca de gheaţă pătrar de lună-ntoarce

Cununile de stele săgeţi tâşnind din arce

Cu razele-ameţite ce sparg luciri de lacuri

Şi dame ce valsează cu umbrele în fracuri.

 *

Iubiri pierdute-n cupa mătăsii ce fosneşte

Păcate troienite-n uitarea ce-nrobeşte

Şi pustiite-n cripta vremelnicelor prunduri

Clepsidre-n care vântur’ cenuşile sub ruguri.

 *

Noi, trecători prin patimi, rătăcitori prin ploi

Ce lasă-n urm-amaruri şi-ncărunţesc în noi

Ne-ncumetăm să ţesem speranţele-n cuvinte

Şi-al clipelor jăratec ne-nvăluie, cuminte

 *

Când temeri troienite-ntr-o dulce nebunie

Se sting timid în muguri de vers şi poezie

Ninsorile de gânduri sfinţite-n mângâieri

Noi vise împlini-vor în prag de primăveri.

***

 

(20) Ion VANGHELE:

MESTECENII SE LEAGĂNĂ TIMID

*****

Mestecenii se leagănă timid
În amintirea de odinioară
În visul tău de floare se deschid
Cu lacrimi revărsate din vioară
*
Înfipte-n noi cuvintele sunt cuie
Peste culoarea florilor călcând
Aud în tine dorul meu cum suie
Noaptea cu lună stele lăcrimând
*
Din trupul tău am rupt acum azima
Răspunsurilor care nu le-ai dat
Şi am închis în carnea noastră vina
De îngeri prăbuşiţi întru păcat.

 ***

 

(20) Georgeta RESTEMAN:

CANDELE ARD, ÎN NUFERI RISIPITE

 ******

Candele ard, în nuferi risipite

Plutind sfioase-n liniştea-nserării

Cu-atâtea vise-n noapte  tălmăcite

Ne-am răstignit  în dorul depărtării,

 *

Ascunşi în nurii florilor sfinţite

Ca roua munţilor ce-alină dorul

Concertul frunzei verde-arămite

Noi ascultăm în trandafiri fiorul

 *

Îţi mângâi gându-n urma din cuvânt

Simţind puterea-i revărsată-n mine

Şi-n taina nopţii-un sacru legământ

Se naşte sub luciri diamantine…

 ***

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP-ul cautarilor globale in Google in 2019 – Cum arata lumea prin filtrul motorului de cautare?

Liderul in domeniul motoarelor de cautare, Google, a facut publice cele mai cautate expres…