Home Breaking News Stiri Exclusive Georgeta Resteman – “Nu fi tristă, mamă” (poem)

Georgeta Resteman – “Nu fi tristă, mamă” (poem)

1 min read
1
0
169

Nu fi tristă, mamă

***

Cu pâine coaptă-n spuza vetrei vechi

M-aşteaptă mama când ajung acasă

În ochii-i blânzi sunt lacrime perechi

Ce se înnoadă, stând cu noi la masă.

*

Singurătatea-i scurmă aprig gândul

Adesea simt mâhnire-n vocea-i lină

Şi ştiu c-ar răsturna întreg pământul

Să-şi vadă iarăşi pruncii prin grădină.

*

În depărtări, pribegi îşi cată drumul

Cu dorurile-ascunse-n călimară…

Din coşul casei vechi se ’nalţă fumul

Iar din pridvor răzbate-o doin-amară.

*

Îşi trece mâna, tremurând, pe frunte

Şi parcă-mi simte zbuciumul din vers

Sfinţit de-amurgul răstignit în munte

Şi paşi nesiguri ’şi-mpleteşte-n mers.

*

Îmbracă-ţi gândul în speranţă, mamă,

Zâmbeşte iar, mă voi întoarce-acasă

Când curtea fi-va un covor de-aramă

De ce-ai fi tristă, toamna ţi-e frumoasă!

*

 

Georgeta Resteman
Cluj Napoca, 10 noiembrie 2011

 

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

One Comment

  1. Georgeta Resteman

    15 noiembrie 2011 at 8:04 AM

    Multumesc, domnule Mihai Mircea Totpal! Intotdeauna inventiv, gasiti resurse sa adaptati fiecare poezie intr-o forma grafica in concordanta cu continutul ei. E o placere colaborarea cu Domnia Voastra!
    Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

“ODĂ MĂRIEI SALE, SFINXUL” de Ion Iancu Vale

“Poarta Bucegilor”, (oraşul Buşteni), ni s-a “deschis” în acel gla…