Iarna a revenit în forţă în staţiunile de la munte, dând peste cap planurile de weekend ale turiştilor. Valea Prahovei a fost sub atenţionare de vânt şi ninsori timp de patru zile.  În tot acest timp, telecabinele din Sinaia şi Buşteni nu au funcţionat, la Predeal câţiva brazi au căzut chiar lângă o pensiune plină cu turişti, iar un drum naţional a fost blocat de nămeţi.

Dacă, în urmă cu o săptămână, la poalele Bucegilor, se făcea plajă şi grătarele sfârâiau, în weekend-ul care tocmai s-a încheiat, românii care au ajuns pe Valea Prahovei au simţit pe propria piele ultima răbufnire a iernii. A nins în toate staţiunile, iar temperaturile au coborât în termometre până la minus 4 grade Celsius. Din cauza vijeliei, nicio instalaţie de transport pe cablu nu a funcţionat în weekend şi nici luni, spre dezamăgirea turiştilor care vroiau să ajungă pe Platoul Bucegi, din Buşteni, sau la Cota 2000, din Sinaia. „Am venit cu copiii să ne relaxăm şi am vrut să urcăm pe munte cu telecabina, dar timpul nu ne-a permis acest lucru. Suntem din Teleorman  şi ne-am planificat de mult timp această plimbare, însă, din păcate, vremea urâtă ne-a dat planurile peste cap. Nici haine groase nu am avut la noi, pentru că am crezut că este primăvară şi la munte, dar ne-am înşelat”, a spus Ionel Bălan.

Alertă maximă
Din cauza atenţionării de vreme urâtă emisă de meteorologi, salvamontiştii au fost în alertă 24 de ore din 24. Mai multe echipe au patrulat la baza muntelui, iar turiştii au fost sfătuiţi să nu urce pe traseele montane. Vântul a creat probleme şi în staţiunea Predeal, pe pârtia Clăbucet. Trunchiul unui brad a cedat, iar copacul era cât pe ce să pice pe o pensiune plină cu turişti. Din fericire, nici persoanele care se aflau în acel moment pe pârtie nu au fost rănite, ci doar au tras o spaimă pe cinste. „Ne-am speriat foarte tare. Am auzit cum copacii trosneau, iar apoi un zgomot puternic. Am ieşit repede afară şi m-am înspăimântat. Un brad foarte mare căzuse la doi paşi de pensiune, iar, în acel moment, în zonă treceau câţiva turişti. Erau foarte speriaţi, pentru că puteau fi striviţi de copac”, a povestit administratorul unei pensiuni din Predeal, Cristina Frenţiu. Şi ninsorile au creat mari probleme la munte. În noaptea de duminică spre luni, turiştii care plecau către case au rămas cu maşinile blocate în nămeţi pe DN 73, care leagă Râşnovul de staţiunea Predeal. A. A.

httpv://www.youtube.com/watch?v=agkQ1-8N_-4

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…