aglomeratie, avea, cei, cine, Drumul, dup, fost, gratare, iarba verde, parcare, parcul Bucov, poate, Prahovei, prieteni, scos, tare, teni, toat, tradi, Valea Prahovei, var, verde, zile de primavara
Mihai Mircea Totpal
0 Comentarii
Grătare la iarbă verde
Zilele cu adevărat de primăvară i-a scos pe ploieşteni din casă cu prieteni, copii şi animale. Cine a considerat că nu poate ajunge pe Valea Prahovei a luat drumul parcului de la Bucov, unde a fost mare aglomeraţie. În parcare cu greu îţi puteai face loc, iar mititeii şi ciocanelele de pui au sfârâit pe grătarele din parc. Toată lumea s-a putut bucura astfel de tradiţionala ieşire la iarbă verde. Cei mai fericiţi au fost însă copiii, care alături de animalele de companie au alergat în tot parcul bucurându-se de cele peste 20 de grade de afară. Meteorologii anunţă temperaturi ridicate şi pentru zilele următoare. Se va răci însă miercuri după-amiază, când se pare, vom avea parte şi de ploaie.
Partajează acest conținut:



Publică comentariul