Cel mai recent volum de versuri ale Mariei Găitan întitulat sugestiv „Identitate” este o dezvăluire, un răspuns la o întrebare. Cine este de fapt „doamna Poezie” creată în întregime din gânduri înțelepte, din simțire profundă, din iubire pentru toți și toate, îmbrăcând întregul conținut în versuri lirice de o minunată muzicalitate. De obicei, se spune despre un artist că s-a format din muncă și talent. Adevărat, multă muncă, un dram de talent care se șlefuiește precum diamantul în cursul unei vieți de om. La poeta Maria Găitan -Mozes însă vom găsi elemente în plus.

La început a fost suferința:  o copilărie strivită de război, părăsirea casei părintești pentru a ajunge din Basarabia în România, singură, despărțită de mama și de orice om apropiat.

Ani petrecuți într-un internat în mijlocul unor copii străini, cu care împărțea în egală măsură foamea și mizeriile vieții. Pe unii un asemenea început de viață îi distruge psihic; pe alții îi călește, transformându-i în oameni capabili să țină piept tuturor greutăților. Printre aceștia se numără și poeta noastră, care a învățat să reziste, să acumuleze răbdare și să meargă pe calea cea bună, chiar dacă deseori drumul era împotriva vântului.

Primul succes al ei a fost desigur intrarea la o școală pedagogică unde se formau cadre destinate a educa copii de vîrstă preșcolară. O învățătoare de grădiniță care iubește copiii și înțelege suflețelul fraged al copilului, este de neprețuit în orice instituție de învățământ. Dar aceste calități s-au dovedit tot atât de binevenite, când tânăra educătoare scria povestioare și poezii pentru micii ei elevi. De aici s-a tras și norocul unei descoperiri fericite a talentului ei, care a condus-o la Școala de literatură „Mihai Eminescu” din București, pe care a și absolvit-o cu succes alături de alți tineri talentați și norocoși.  Deoarece această școală a funcționat doar pentru o singură serie, după care s-a desființat (din rațiuni „superioare” neânțelese și până în prezent) Dar Maria Găitan era deja cunoscută și apreciată de iubitorii de frumos, mai puțin poate din partea autorităților. De ce erau deranjate autoritățile? Poate fiindcă era basarabeancă, ceea ce însemna pe atunci că era „venită din Republica sovietică Moldova”… Ulterior i s-a mai adăugat încă un păcat, datorită faptului că devenise soția unui evreu. Prin urmare, era nevoită să suporte persecuții subtile, deși nu destul de subtile încât să nu-i provoace suferințe.  Soluția s-a găsit în plecarea familiei Mozes în Israel. Poeta recunoaște că în ciuda tuturor greutăților de început de drum, ea a găsit în Israel un loc cald, o patrie unde s-a simțit însfârșit binevenită. Abia aici a înflorit adevăratul ei talent, aici a scris poezii și proză, iar tematica cărților Mariei Găitan se întoarce mereu la prima dragoste, acea pentru copii. Căci în afară de volumele dedicate în întregime copiilor, cum este și minunatul volum pentru cei mici întitulat „Copii, jocuri, jucării” cu o superbă ilustrație semnată de Clelia Ottone, ca și coperta datorată doamnei Ioana Toff, chiar și volumele dedicate celor mari, conțin neapărat câteva poezii rezervate copiilor. De pildă, în volumul „Asta sunt” născut în primăvara  anului 2016, la Editura Familia, vom întîlni între versurile cu tematică profundă, actuală, uneori chiar dureroasă, o presărare ca o înviorare a sufletului cu câte o poezie dedicată celor mici. În poezia „Joaca” scrisă pentru proprii nepoți Rinat, Ianiv, și Coby, aflăm că: „Ei mă cheamă/ și mă vor/ Parc-ar vrea/ să-mi lecuiască/ aripa copilăriei/ ce mi-a fost/ rănită-n/ zbor// ”. Tot așa în „Identitate” revine portretul superb al unei fetițe – „ghemotoc” – cu zulufii ei în vânt, frământată-i de un gând”.

Sau în poezia „Dorința” – o fetiță care-și dorește cu ardoare o păpușă, admirând-o de la distanță, într-o vitrină: „Și câtă asemânare/  între ele/ Cu același păr/ în valuri/ auriu/ rochița albă, înfoiată// . S-a îndârjit/ și vrea pe loc/ păpușa, iar dacă nu, -/ o soră-adevărată!// ”.

O altă temă la care poeta revine dureros în poeziile ei este nostalgia și dorul după mama ei de care a fost despărțită. Din cauza împrejurărilor vitrege ale războiului, sărăcia, sacrificiul mamei, toate aceste sentimente fiind redate cu asemenea forță reală, încât îl obligă pe cititor să se întoarcă în timp, la propriile sale amintiri dureroase. În „Comori mărunte”: „Un șervețel/ îngălbenit/ cu ciucuri roșii/ și înfloritură fină/ dar/ al mamei/ mamei mele/ stă împăturit și-acum/ cu naftalină.//  Mi-a fost dăruit de mama/ mie,/ când aveam/ încă pistrui pe față/ și o costiță lungă, aurie…// ”. Poezia „Împărțeala” ne arată fața hâdă a războiului, foametea, lupta mamei de a-și menține în viață copiii: „Pâinea/ ne-a fost dăruită…/ Dar/ era una,/ era mică/ , și trebuia împărțită în felii,// …”.

Tematica creațiilor doamnei Găitan-Mozes este atât de vastă, încât poate fi cuprinsă doar într-un studiu mult mai profund decît aceste modeste note de lectură. Amintesc doar descrierile minunate ale naturii, care transportă cititorul în lumea visului despre frumuseți nevisate: „Abia a dat în geană/ primăvara,/ și crengile subțiri, fragile,/ și-au pus podoaba feciorelnică/ pe umăr// ” sau a senzațiilor aproape fizice a atingerii picăturilor de ploaie într-o zi toridă de vară. Poeziile  exprimând devotament și recunoștință pentru această țară, devenită patria poetei, constituie o parte însemnată a volumului „Identitate” ca și cele scrise cu atâta dragoste și admirație față de ostașii Tzahal care apără țara și viața cetățenilor. Printre acestea se numără și minunata poezie închinată soțului ei, care s-a înrolat ca rezervist, deși îi venea destul de greu la o vârstă ceva mai matură să facă față îndatoririlor. („Soldatul meu”). Poeta a închinat multe versuri minunate amintirilor intime despre viața la țară din copilărie și truda părinților pentru întreținerea familei; întălnim deasemenea probleme de actualitate politică de la noi și din lume, mai ales setea după liniște și pace.

Totuși mai există un subiect care în nici un caz nu este pe ultimul loc în opera Mariei Găitan-Mozes, din contra, este în miezul tuturor problemelor, fiind punctul de sprijin în viața aceste femei curajoase, gingașă și modestă. Mă refer la marea dragoste între ea și soțul ei z.l., care a părăsit-o după mai mult de 50 de ani de conviețuire minunată, în timp ce ea mai scria la ultimul volum „Asta sunt!”. Pentru iubitul ei unic de o viață s-au născut cele mai frumoase versuri de iubire. Nu numai în cartea despre care vorbeam astăzi, ci și în toate celălalte, mergând înapoi în timp. Voi cita câteva dintre acestea „Soldatul meu”:  „Nu-i prea ușor/ ca după/ ani și ani/ să fii din nou/ în haină militară,/ să porți pe umăr/ arma grea,/ bocanci/ și să veghezi sub arșiță de vară./… Te știu călit-/ dar/ ca femeie/ tremur,/ și-aș vrea -n aceste clipe/ să m-alătur/ ție. Să-ți pot/ fi sprijin/ și părtașă/ soldatul meu/ cu tâmplă argintie//”. „Ca un râu”: „Îmbrățișările/ ni-s calde./ Inimile/ în schimb/ ne sunt fără frâu/ și lăsăm iubirea,/ înainte, să curgă,/ limpede. liniștită/ ca o apă/ de râu//”. „Pentru clipă”: „Nu mă lăsa,/ singură,/ singurătate/ Adaugă într-una/ vreascuri de amintiri/ ca să-mi rostuiesc,/ rugul,/ să fiu gata/ pentru clipa/ care-mi va mistui/ sufletul/ și trupul/”. „Reper”: „Drumul în doi/ a fost frumos și ușor/ avându-ne -inimile-ca una/ iar umerii, când au dus poverile, obosiți,/ au avut bucuria mângâierilor/ întotdeauna/”. Și însfârșit „Resemnare”: „N-am avut încotro;/ ne-am supus rânduielii dar/ mi-e greu să dezleg legile logicii,/ firea,/ când din viață/ a fost neașteptată/ răpirea… omului meu drag./ Întrebări, lacrimi amare/ se adună/ în așternutul de resemnare/ în care/ clipă de clipă,/ încerc să mă ascund//”. Fără alte comentarii, frumusețea și gingășia sentimentelor exprimate în vers, se dezvăluie de la sine.

În încheiere, frumoasele vorbe despre volumul „Identitate” adresate autoarei într-o scrisoare semnată de fostul Președinte al Israelului, Shimon Peres z. l.: „M-a plăcut mult volumul acesta mic dar care conține un limbaj bogat și o imaginație fascinantă. Poeziile dvs. deși sunt scrise în limba română, sunt adânc ancorate în atmosfera Israelului, cu toate complexitățile și dificultățile sale, alături de dragostea față de acest pământ. M-am delectat cu versurile în care vă exprimați speranța și credința într-un mod atât de realist: «Iar noi,/ flămânzii de pace,/ asemenea celui/ ce râvnește-o felie de pâine,/ să le aducem/ păduri de crengi tinere,/ proaspete, ca pacea să rămână la noi,/ nu doar/ ca un oaspete»”.

——————-

Hedi S SIMON

Tel Aviv, Israel

10 iulie 2020

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…