Iarna intrata in drepturi pe Valea Prahovei

1174 Iarna intrata in drepturi pe Valea PrahoveiÎn staţiunile de pe Valea Prahovei, a nins ca în plină iarnă, iar vântul a suflat cu putere la peste 2000 de metri înălţime. Deşi precipitaţiile au fost abundente, zăpada nu s-a depus în strat gros. Localnicii spun că în această perioadă, la munte iarna începe să-şi intre în drepturi. Entuziasmati de condiţiile meteorologice au fost turiştii, care s-au bucurat din plin de zăpada proaspăt căzută. Pe munte, la peste 1800 de metri altitudine, zăpada căzută a depăşit 10 centrimetri.

httpv://www.youtube.com/watch?v=PiuAIZQMTGo

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed