In timp ce numarul de noi constructii scade vertiginos, suprafata medie per locuinta se mentine mare, de 130 mp utili

Unul din truismele pietei imo­biliare romanesti este ca oferta rezidentiala este prea scumpa, iar numarul de locuinte livrate anual e prea mic. Din pacate, dupa 20 de ani de piata libera, ofertantii de case par sa nu fi invatat nimic despre nevoile reale ale pietei autohtone de profil.

Romanii construiesc cele mai putine locuinte la mia de locuitori in zona est-euro­peana, insa casele finalizate la noi sunt printre cele mai mari din regiune.

Astfel, conform datelor publice ale Institutului National de Statistica (INS), anul trecut in Romania s-au construit 2,7 locuinte la mia de locuitori, ceea ce inseam­na de trei ori sub media normala de 5-6 locuinte/an/la 1.000 de locuitori. Doar in marile orase, gen Bucuresti, Cluj-Napoca, indicatorul depaseste 3,5 locuinte la mia de locuitori, fiind oare­cum apropiat de media europeana de 4,9. Pe de alta parte, suprafata medie a unei locuinte noi a fost in 2009 de 132 mp, potrivit aceleiasi surse.

Semnalele din piata, reflectate de da­tele statistice sub forma a diversi indi­catori – numar de autorizatii eliberate, locuinte aflate in curs de construire sau chiar finalizate -, ne arata ca 2010 va bate toate recordurile negative in materie de constructii rezidentiale. Astfel, potrivit datelor INS pentru primele patru luni ale anului, la nivel national au fost finalizate 7.985 de locu­inte si elibe­ra­te 7.261 de auto­ri­za­tii. Fiind vorba des­pre un sector iner­tial, in care in­ve­s­titiile se de­ru­lea­za de regula pe durata a 12-18 luni, este putin probabil ca impactul sezonier sa duca la o marire substantiala a ritmului de constructii noi sau la cresterea numarului de auto­rizatii pentru construire. Anul 2009 a fost unul in care criza si-a aratat coltii, iar in 2010 pare ca aceasta chiar va musca din sectorul constructiilor rezidentiale. „In acest context, estimam ca pana la finele anului in Romania vor fi date in folosinta cel mult 35.000 de locuinte, fata de 61.100 de case finalizate anul trecut”, ne-a declarat Claudiu Georgescu, prese­dintele APMCR (Asociatia Producatorilor de Materiale pentru Constructii din Ro­ma­nia).

Asta inseamna ca indicatorul numa­rului de locuinte finalizate la mia de locuitori va cadea pentru prima oara la nivelul de 1,59. In plus, asa cum observa si reprezentantul APMCR, in primele patru luni ale acestui an criza a dus la o usoara diminuare a suprafetei me­dii/locuinta noua in Romania, de la 132 mp in 2009 la 130 mp.

Totodata, in ul­ti­mii doi ani (2008-2009), autorizatiile de construire a locu­intelor eliberate de autoritati au fost sub numarul unitatilor locative fina­li­zate, raportul fiind in descrestere si in 2010. Asta inseamna ca daca sfarsitul anului va fi dezamagitor din punctul de vedere al unitatilor noi finalizate, 2011 ar putea fi de-a dreptul dezastruos.

In perioada de varf pe piata roma­neasca, in 2008, s-au construit 3,05 locu­inte la 1.000 de locuitori/an. Spre com­paratie in anii de boom imobiliar, in Spania se construiau 17 locuinte la mia de locuitori/an. La nivelul Uniunii Europene se receptioneaza anual in medie 4,9 locuinte/1.000 de locuitori.

Polarizare sociala

Suprafata medie a unei locuinte noi, de 130 mp, nu inseamna decat doua lucruri. Ori in Romania isi permit lo­cuinte doar paturile instarite ale po­pulatiei, ori cei care construiesc se intind mai mult decat le permite plapuma. Dan Ioan Popp, presedintele celei mai mari companii autohtone de dezvoltari imobiliare (Impact Developer&Con­trac­tor), considera ca Roma­nia traieste un pa­radox inca din 2005. Popp spune ca a obser­vat inca de atunci ca la noi se construiesc mai putine case, dar ca aces­tea sunt mai mari com­parativ cu ce se face in tarile dez­vol­ta­te. „In 2005, in Ro­ma­nia suprafata medie a unei locuinte noi era de 125 mp, in timp ce in Austria era de 99 mp, in Portugalia de 90 mp, iar in Grecia de 85 mp”, afirma Dan Ioan Popp.  In 2009 me­dia ajunsese la 132 mp. De fapt, traver­sarea unor ani de criza nu a schimbat decat putin gusturile pe piata locativa la nivel national. Astfel ca si in 2010 continuam sa vorbim despre o medie reprezentata de o cifra cu trei numere: conform datelor Institutului National de Statistica (INS), la inceputul lui 2010, suprafata medie a locuintelor pentru care s-a cerut autorizatie de construire tinde catre 130 de metri patrati utili.

In ceea ce priveste confortul aparent stam bine: chiar daca se con­struieste putin, ceea ce se face are suprafata mare, sta­tistica rezer­vandu-ne un loc rezo­nabil refe­ritor la su­pra­fata locuibila pe cap de locuitor in zona europeana. Dar asta numai aparent, pentru ca daca sunt doi oameni, unul a mancat trei mere, iar al doilea niciunul, nu inseam­na ca fiecare a consumat 1,5 mere. De aceea, raportul intre numarul de case construite la mia de locuitori si cel al suprafetei medii/locuinta trebuie ana­lizat separat.

Esecul „Prima casa 2”

Este mai mult ca sigur deja ca planurile guvernului de a da un imbold sec­torului de constructii rezidentiale este pe cale sa esueze. Injectiile pe care guvernul le-a pregatit pentru sectorul constructiilor rezidentiale inca nu si-au facut efectul din mai multe motive. Printre acestea sunt proce­durile birocra­tice greoaie si intarzierea in ceea ce priveste publicarea normelor metodo­logice pentru aplicarea partii „construc­tive” a programului „Prima casa 2”.

In afara de asta, sumele puse la bataie sunt insignifiante fata de nevoile sectorului pentru o reala relansare. Cele doar vreo 400 de milioane de euro din plafonul maxim de 700 de milioane de euro pentru care se acorda garantii de stat asigura finantarea a cel mult 5.300 de unitati locative, adica sub 8% din numarul total de locuinte construite in 2009.

Toate acestea fac improbabila savar­sirea minunii prorocite de minis­trul Finan­telor la inceputul acestui an. Atunci, Sebastian Vladescu declara ca pro­gramul „Prima casa” va stimula cons­­tructia de locuinte noi, in primul rand pentru cei care se asociaza, pla­fonul garantat in cadrul unei astfel de formule urmand sa ajunga la 75.000 de euro. Insa, in cele 10 saptamani de functionare a programului, toate garan­tiile acordate de Fondul National de Garatare a Creditelor pentru IMM-uri au vizat cumpararea de locuinte vechi. Pro­gra­mul „Prima casa 2” a fost lansat la ince­putul lunii martie, iar pana la mij­locul lui mai au fost analizate doar vreo 2.200 de dosare, fiind acordate garantii pentru 1.904 dosare, in valoare de 78,9 milioane de euro.

SURSA: http://www.financiarul.com

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…