Home Breaking News Stiri Valea Prahovei Stiri Sinaia In ultima zi de la FOTE 2013, sinaianul Daniel Pripici a stabilit cel mai bun timp din stafeta Romaniei la schi fond

In ultima zi de la FOTE 2013, sinaianul Daniel Pripici a stabilit cel mai bun timp din stafeta Romaniei la schi fond

3 min read
0
0
173

Ieri, în ultima zi a competiţiilor de la Festivalul Olimpic al Tineretului European, care s-a desfăşurat la Braşov, a avut loc proba de ştafetă la schi fond. După ce joi stabilise cel mai bun rezultat dintre sportivii prahoveni calificaţi la competiţie, sosind pe locul 15 în proba de sprint, Daniel Pripici, de la Clubul Sportiv Şcolar Sinaia, a fost inclus şi în lotul echipei României la întrecerea de ştafetă.
Alături de acesta, pentru reprezentativa tricoloră au mai participat Alin Cioancă (CSŞ Bistriţa), Reka Bajko şi Emilia Sara (amândouă de la CSŞ Gheorgheni). La întrecere au luat parte 19 echipe, iar fiecare dintre cei patru componenţi ai unei formaţii au parcurs câte 5 km (două tururi a câte 2,5 km).

Alin Cioancă a plecat primul pentru România, acesta stabilind al zecelea timp (15.10,6 minute), la 51,9 secunde de lider, după care Reka Bajko a pierdut aproape trei minute faţă de formaţia din frunte, sosind a XIII-a, iar gruparea tricoloră cobora o poziţie în clasamentul general provizoriu la jumătatea probei.

Daniel Pripici a pornit în al treilea schimb, reuşind să readucă echipa României pe locul al zecelea, după ce a stabilit al şaselea rezultat din concurs (12.37,6 minute). Apoi, Emilia Sara a reuşit să ajute selecţionata tricoloră să mai avanseze o poziţie, sosind cu al zecelea timp pe secţiunea sa, dar cu 50 de secunde mai bine decât reprezentanta Suediei, formaţie pe care România a devansat-o cu aproape cinci secunde în ierarhia finală, ocupând locul al nouălea.
Schiorii români au încheiat cu o întârziere de 6.05,9 minute faţă de câştigători, sportivii din Rusia, care au dominat întrecerea. Pe podium au mai urcat echipele Germaniei (locul 2) şi Norvegiei (locul 3).
Petre APOSTOL

SURSA: http://www.ziarulprahova.ro
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Sinaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Investitorii încep să fie mai interesaţi de Sinaia …

Sinaia „for sale“: tot mai multe pensiuni şi hoteluri sunt la vânzare. „Investitorii încep…