Volumul investiţional pe piaţa imobiliară din România va avea o creştere de cel puţin 30% în 2011, ajungând la aproximativ 400 milioane euro, în condiţiile în care nivelul investiţiilor imobiliare din Europa a crescut în medie cu 40% în ultimele şase luni, a declarat directorul de marketing al companiei Be Igloo, Nimrod Zvik.Click here to find out more!

‘În momentul în care oamenii de afaceri străini decid că e momentul oportun pentru investiţii, atunci România va intra pe lista lor scurtă. Unii vor renunţa, speriaţi de instabilitatea economică locală, dar alţii vor miza pe redresarea realităţii economice şi vor veni aici. Tocmai de aceea, estimez că volumul investiţional va avea o creştere de cel puţin 30%, ajungând deci la cam 400 milioane euro’, a spus Nimrod Zvik, care a amintit că ‘România este deja un teren cunoscut pentru investitorii internaţionali, datorită reputaţiei de a fi una dintre cele mai râvnite locaţii pentru plasat bani, pe care o avea în 2008’.

Directorul de marketing de la Be Igloo se aşteaptă la o schimbare în preferinţele investitorilor. Dacă anul trecut ei alegeau să cumpere proprietăţi din segmentul comercial, în perioada de revenire imobiliară europeană, ar trebui să se resimtă un apetit crescut şi pentru proiectele rezidenţiale, mai ales că apartamentele noi sunt o necesitate în România. ‘În condiţiile în care statisticile arată că media de persoană/cameră în Bucureşti este de 1,5, construcţia de proiecte vandabile, pe care românii să şi le permită, dar şi de calitate, este absolut necesară’, este de părere Nimrod Zvick.

Conform sursei citate, nivelul investiţiilor în Europa a crescut în medie cu 40%, în ultimele şase luni. ‘Pentru jucătorii din piaţa locală de real estate, acest lucru înseamnă promisiunea revigorării. La fel cum criza a lovit indirect România, forţând investitorii să fie retincenţi din cauza problemelor internaţionale, şi finalul ei ar trebui să fie marcat de un elan investiţional resimţit mai întâi în restul lumii’, apreciază directorul de marketing al Be Igloo.

‘Primele semne de revigorare europeană s-au simţit în T4 al 2010. Investitorii au început prin a juca precaut. Ei au ales să îşi plaseze banii în segmentul comercial – birouri, mall-uri şi spaţii industriale. În 2010, pe aceste segmente s-a resimţit o creştere de peste 50% faţă de valoarea atinsă în anul 2009, adică 95 de miliarde de euro’ potrivit cifrelor citate de responsabilul Be Igloo ca provenind de la partenerii internaţionali ai companiei. ‘Be Igloo estimează că acest ritm de creştere se va păstra şi în 2011, când volumul investiţiilor se va majora cu 20-25%, până la 120 de miliarde de euro. Această cifră, similară cu media europeană a ultimilor zece ani, ne duce cu un pas mai aproape de o piaţă imobiliară stabilă. Iar stabilitatea europeană aduce stabilitate locală. Contextul european favorabil, cumulat cu semnalele pozitive din România, ar trebui să însemne rezolvarea problemelor pe care le avem acum. Desigur, acest lucru nu o să se întâmple peste noapte şi este nevoie de rigurozitate din partea statului român. Dar dacă pe lângă elanul investiţional internaţional, anul acesta o să înregistreze într-adevăr o evoluţie a PIB (în România – n.red.) de până la 1,5%, iar în următorii doi ani vom avea o creştere economică până la nivelul din 2008, cum a prognozat FMI, atunci suntem pe calea cea bună. Nu putem da greş decât dacă ne punem piedică singuri. Altfel, privind ansamblul internaţional, nu văd nicio ameninţare care să ne poată afecta în vreun fel economia şi pe care politicienii să poată da vina’, afirmă Nimrod Zvik.

Sursa: http://www.agerpres.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…