IARNA CA UN GÂND

*****

E iarnă

se aude îngroşându-se gheaţa

sub lumina ce se sparge în cioburi cenuşii.

Aerul vibrează şi taie ca sfârcul de bici

iar copacii , sfeşnice cu luminile stinse,

se aplecă icnind

peste sângele limpede al pământului

încremenit în izvoare.

Cerbii îşi pierd fără soroc podoabele

amestecându-şi mugetul disperat

cu cel fără de margini al zăpezii.

Corbii îşi frâng zborul,

 pete negre pe omătul mototolit de vânt

şi puii lor mor în ouăle plesnite de ger.

Iarba încolţeşte invers

Căutând, in van, alt cer.

Au degerat până şi cuvintele

strivite sub copita despicată a iernii,

iar versurile scrise pe zăpadă

le acoperă o altă zăpadă

Si e frig, şi e frig, şi e frig…

***

Ion Iancu VALE