Ţipat  de  toamnă

 ***

E toamnă-afar cumn n-ai văzut

Potop fecund de galben mut

Şi Dante în divin îndemn

Pentru Papini lasă-nsemn

 *

Se rupe frunza din copac

O prinde solul surd, opac

Iar Goya cu ducesa-i albă

Capricii noi adună-n salbă

 *

Din boltă milion de nori

Se frâng lipind lacrimi pe sfori

Cu un Dali grotesc şi trist

Bacovia  joacă un whist

 *

În vânt se înşurubă strechea

Van Gogh îşi mângâie urechea

Şi-n umbra rară de mesteacăn

Esenin îşi durează leagăn

 *

Nu mai sunt flori decât în sere

Un ţipăt fuge printre sfere

Iar Dostoevski plin de draci

Cu Picasso culege maci

 *

E toamnă iar ca-ntr-o romanţă

Tristeţea picură în ştanţă

Când oare vom putea să ştim

Unde plecăm, de ce venim

 ***

Ion Iancu Vale