ORAŞUL MEU CU STRĂZILE DOMOALE

*****

Oraşul meu cu străzile domoale
Pierdut prin vremi şi umbre de castani,
De câte ori eu am trecut agale
Îmbătrânind cu tine-atâţia ani.

*

Cu ochii goi privesc biserici moarte
Şi cu beţii lila de liliac
Îngerii-şi plâng aripile lor boante
La începutul curgerii de veac.

*

Oraş în care plânge-n vreme praful
Văpăile nocturne de tramvai,
Aicea îmi trăiesc tăcut păcatul
De vechi iubiri din nopţile de mai.

*

Bătrân oraş al hatmanului Ploaie
În versul meu acuma te salut,
Când luna se dezbracă în odaie
Să lumineze forma mea de lut.

***

CU FALSE ILUZII NE UMPLEM IAR CEASUL

*****

Cu false iluzii ne umplem iar ceasul
Pe strada pustie-a-nceput parastasul
Se scutură frunza acum din arţar
Şi noaptea se scurge ca un marş funerar

*

Cântând din alamă, din bronzul cel verde
Iluzia-n trupuri cu noaptea se pierde
Şi totul în jur e din nou amorţit
Iubirea uitată în noi a murit.

*

Prin aer trec îngeri cu ochii lor orbi
Şi noaptea în arbori e plină de corbi
De-ntreb de iubire, ei croncăne-n zbor
Iubirile toate se nasc şi-apoi mor

*

Şi-asa ne tot ducem prin vremuri un pic
Din umbră în urmă, nu rămâne nimic
Şi ninge şi plouă peste bietul pământ
Iar restu-i uitare-ngropată-n cuvânt.

***

PRIVESC CUM SE LUNGEŞTE UMBRA-N PLOPI

*****

Privesc cum se lungeşte umbra-n plopi
Cu degetele nopţile m-ating
Pe umerii iubitelor mă plâng
Ca într-un psalm ce-i îngânat de popi.

*

În prelungirea orelor cântate
Iubirea se aşterne veştejită
E dragostea de stele otrăvită
Şi-nchisă-n trupuri pline de păcate.

*

Capcana nopţii roade-ncet şi sigur
Aceeaşi întrebare şi răspuns
O ploaie ne destramă somnu-n picuri
Tăcerea stelei nu mai e de-ajuns.

*

Alunecăm spre  nord, spre  sud, spre est
Un stol de păsări pe un cer albastru
Cu fiecare vorbă, gând sau gest
Rămânem umbre într-un trup sihastru.

***

SE RĂSPÂNDEŞTE NOAPTEA PESTE CASE

*****

Se răspândeşte noaptea peste case
Din garduri câinii latră asurziţi
Iubirile nu vor ca să ne  lase
Chiar dacă voi nu le mărturisiţi.

*

Din trandafiri corăbii lungi respiră
Gonind ca vântu-ntins, fremătător
Ca sunetele frunzelor pe liră
Săpând în vadul clipei iertător.

*

Rămân  pe stânci vitraliile sparte
Tăcerile, blănd coapsele-şi întind
Şi stele cad…Flori cu miresme moarte
Când îngerii în raiuri se închid.

*

Am mai gonit din noi încă o noapte
Pe o Golgotă între mărăcini
Şi lumea mistuită e de fapte
Cu dorul răstignit printre străini.

***

ÎNTINDEM UNUL CĂTRE ALTUL MÂNA

*****

Întindem unul către altul mâna
Întindem inima din piept bătând
Când între noi se scurge săptămâna
Şi tu şi eu nu suntem chiar oricând.

*

Întindem peste timpuri înserări
Iubiri ce bat în poarta ta cu piatra
Alunecăm cuprinşi de neuitări
Şi ne-ncălzeşte printre umbre vatra.

*

Sunt singur, pedepsit să fiu un pom
Cu ramuri lungi crescute către lună
Să îmi păstrez speranţele de om
Să creştem crengi de doruri împreună.

*

Să ne-mpletim cu crengile rotite
Spre cerul care azi îl împărţim
Cu vorbe şi cu şoapte nerostite
Cu florile când versuri devenim.

***

LA NAFTALINĂ-N GARDEROBĂ

*****

La naftalină-n garderobă
Aripi de îngeri stau în teanc
În dupămasa care, sobră,
Îşi plimbă visele prin parc.

*

Pe-aleile pustii trec văduvi
Înalţii plopi ce nu au soţ
Sub arşiţa ce sapă-n măduvi
Tăceri ca urmele de glonţ.

*

Pe drumul orelor ratate
Cu glezne-n iarbă, sângerând,
Trec îngerii cu biete cioate
De aripi moarte, fluturând.

*

Cu foamea dorului te caut
Pe tine, îngere de lut,
Şi muşc cu sunete de flaut
Din trupul tău câte-un sărut

*

Şi-ţi dau din stoc, nelimitate,
Aripi de îngeri scoase vrac
Să trecem în eternitate
Ca doi luceferi făra leac.

***

ŞI NOI PLECĂM PE DRUMUL CĂTRE CASĂ

*****

Şi noi plecăm pe drumul către casă
Cu ultimele vise îngropate
Amurguri gri, luceferii ne-apasă
În rest avem din nebunii, de toate.

*

În universul spart şi plin de cioburi
Prin care speriat, piciorul gol,
(Să cumpere speranţe de la solduri )
Aleargă-n nopţi murdare de nămol.

*

Ne-nchidem în tristeţe ca-ntr-un bar
Şi bem până cădem, absurd, sub masă
Când luna luminează în zadar
Un drum cu gropi ce duce către casă.

***

TREC ÎNGERII CU ARIPI INMUIATE ÎN CENUŞĂ

*****

Trec îngeri cu aripi înmuiate-n cenusa
Arhangheli  bolnavi printre zori cenuşii
Copacii nebuni ciocănesc pe la uşă
Şi caii nechează în ore târzii.

*

Îşi scutură pomii podoaba sumară
Cu bocet de frunze, un veşted prohod
Şi păsări în ceruri tăcerea-nfioară
Iar clipele mor risipinduse-n glod.

*

Arhanghelii trec într-un zbor eşuat
Ghirlande de flăcări să ardă în cer
Când iadul din mine rămâne-ngropat
În toamna bolnavă cu brume şi ger.

*

SALTEAUA ÎNTINSĂ PE PAT ZACE MOARTĂ

*****

Salteaua întinsa pe pat zace moartă
Şi noaptea se surpă cu tropot de ploaie
Din vuietul casei voind ca să scoată
Tăcerea ce-aleargă foşnind prin odaie.

*

Grădina e goală, pădurea e stearpă
Copacii Înalţă o rugă la cer
Din urme de cerb, vârcolacii se-adapă
O umbră de lup se strecoară stingher…

*

Furtuna cu dinţii vântului muşcă
Din trupuri de arbori pe drum răsturnaţi
De arcul de lună închişi ca-ntr-o cuşcă
Stau demonii nopţii-n tăceri spânzuraţi.

*

Ne cheamă iar drumul mereu în derivă
Şi nopţile grele de atâta balast
Doar noaptea zămeşte-n oglinda parşivă
Şi râde cu glasul ciobit şi nefast.

***

BOLNAVE COPITE NE BAT ÎNGHEŢATE

*****

Bolnave copite ne bat îngheţate
Ne sfâşie viaţa trăgând-o-n noroi
O mână de frunze din humă vom scoate
Pe oasele albe să cadă iar ploi

*

În ziua ce vine prin cer zboară orbul
Cu vise pe gleznele sale jelind
Şi muşcă cu ţipete soarele, corbul
Cenuşa din nouri cu-aripi răscolind.

*

Timpanele bat cu mişcări ondulate
Zăpada din trupuri avan viscolind
Şi florile cresc peste morţi, parfumate,
Cu umbre prin văi şi prin noi răscolind.

*

Mi-e foame şi sete.Aş vrea din trecut
Izvorul la buze-nsetat sş-l ridic
Căuşul mi-e plin de cenuşă şi lut
Iar noi în ţărână ne întoarcem nimic.

***

SE SUPĂRĂ MAREA, ZVÂCNIND PESTE PIETRE

*****

Se supără marea, zvâcnind peste pietre
Şi-n scoică îşi  cântă marşul funebru
De ochiul de cer s-a izbit un erete
Şi sângeră cerul, fierbinte şi negru

*

Se leagănă marea şi adânc ne îmbie
Când algele roşii se unduie moi
Iar cerul se rupe-n bucăţi de hârtie
În ploi de speranţe căzând peste noi.

***

ASCULTĂ PLÂNSUL CE VINE ÎN TĂCERE

*****

Ascultă plânsul ce vine în tăcere
Din pântecul femeii rotund ca un ulcior
Sunt flăcările stelei ce naşte în durere
Pe lutul nostru sacru, postumul viitor.

*

Sunt îngerii de mâine, pierduţi acum în scutec
În lumea asta crudă, Hristoşi crucificaţi
Pe-o tainică Golgotă de versuri şi de cântec
Legenda unde zeii din nou vor fi uitaţi.

***

——————-
Ion VANGHELE
Din volumul  “Visul licornului”
Editura Docucenter, Bacău, 2011

————————————————————————————————————————-

Ion Vanghele – poetul şi prozatorul, între mit şi realitate

„M-am născut pe 11 septembrie 1948, la Sulina, judeţul Tulcea” – mi-a mărturisit ION VANGHELE, poetul din Ploieşti, neostenit de vers şi slovă, prezenţă vie în comunităţile literare online (în special), atunci când l-am rugat să-mi dezvăluie câteva date biografice pentru revista la care sunt redactor.

A avut şansa să provină dintr-o familie de oameni binecuvântaţi de Dumnezeu cu talent, „acel talent nativ needucat, neşlefuit, moştenit din moşi strămoşi”- după cum el însuşi recunoaşte, cu sinceritate şi modestie. Deşi urmează liceul într-o clasă reală, înclinaţiile lui Ion Vanghele spre latura umanistă ies la iveală nestingherite, cochetând cu poezia şi scrierile în proză: „Încă din şcoală am început să scriu poezii şi proză,dar de o coloraţie infantilă, în care vorbeam despre natură, colege, sentimente, etc, Mult mai târziu, la capătul celălalt al vieţii – mărturiseşte cu aceeaşi modestie poetul -, scrierile mele au căpătat un alt contur. Calculatorul a facilitat contactul cu universul nostru omenesc, cu confraţii scriitori şi poeţi, fiind membru activ în mai multe comunităţi literare online: Esenţe, Cleopatra, Cititor de proză, Reţeua literară şi altele.”

Poeziile sale au apărut în trei antologii: două dintre ele online („Esenţe de primăvară” – pe site-ul Esenţe şi „Însemne” – pe Cleopatra) şi a treia, o ediţie tipărită, îngrijită şi coordonată de Valentina Becart, purtând titlul „Artă sfâşiată”, 2011. Prima carte de autor vede lumina tiparului la începutul anului 2011 şi se numeşte „Visul licornului”, Editura Docucenter, Bacău, 2011.

Preocupările sale scriitoriceşti nu se limitează doar la poezie, unde este senator de drept, ci se extinde şi spre scrierile în proză: în această direcţie Ion Vanghele atinge un subiect foarte interesant şi sensibil – o serie de eseuri, articole scurte, tematice, cuprinzând comentarii şi interpretări hermeneutice asupra basmelor. “Hermeneutica Miturilor” este titlul cărţii de-abia ieşite de la tipar la începutul acestui an, primul volum dintr-un proiect în curs de derulare.

Nu am aflat mai multe despre omul, poetul, scriitorul Ion Vanghele. Acesta, bine ancorat în modestia ce-l caracterizează, a încheiat scurt şi răspicat: „Cam asta este totul. Mai încolo, rămâne de văzut”. Noi ştim însă că are resurse nebănuite, că îşi potoleşte setea de frumos mereu în izvoarele limpezi ale poeziei şi-n dulcele ei vers clasic, iar surprizele (plăcute, desigur) pe care ni le va face în viitor pe tărâm literar, nu vor fi deloc de neglijat. Mult success în continuare, domnule Ion Vanghele!

Georgeta RESTEMAN
http://www.bruxellesmission.org
ianuarie 2012

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 3 MOTIVE pentru care sa investesti intr-o CASA de VACANTA la tara

O casa de vacanta este visul multor oameni dupa ani intregi de munca si dupa ce agitatia o…