La Câmpina si Valea Doftanei, Ziua Naţională s-a simţit din plin
Faţă de alţi ani, acum vremea frumoasă i-a scos pe oameni din casă şi evenimentele dedicate zilei de 1 Decembrie s-au desfăşurat cu mult suflet şi în prezenţa unui public numeros.
În parcul de la Soldat au ajuns de dimineaţă autorităţile locale, elevi ai şcolilor câmpinene, reprezentanţi ai partidelor şi ai societăţilor comerciale şi mulţi oameni care sunt mândri că sunt români.
Ceremonia depunerii de coroane a fost ca întotdeauna un moment de profundă recunoştinţă pentru eroii neamului…La evenimentele de la Câmpina dedicate Zilei Naţionale a României a fost prezent şi senatorul George Severin, care a transmis şi un mesaj de mai bine locuitorilor municipiului. Spre bucuria tuturor, de 1 Decembrie pe Bulevardul Carol I oamenii au susţinut cu aplauze paşii de defilare ai detaşamentelor de Jandarmi şi ai celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Pentru prima dată, după defilare a urmat şi o paradă a maşinilor principalelor instituţii publice.
httpv://www.youtube.com/watch?v=b6CwGvRj__E
Ca in fiecare an, Ziua Nationala a fost marcata si de Asociatia Tinerilor din Valea Doftanei. Aproximativ 150 de persoane s-au deplasat cantand de la sediul asociatiei, pana in fata primariei din localitate. Apoi tinerii au depus o coroana la monumentul eroilor si au încheiat manifestarea dansând hora unirii.
httpv://www.youtube.com/watch?v=5r1wX5XQbBc
Partajează acest conținut:



Publică comentariul