×

La etapele de Grand Prix – rezultate foarte bune pentru atletii prahoveni

La etapele de Grand Prix – rezultate foarte bune pentru atletii prahoveni

1191 La etapele de Grand Prix - rezultate foarte bune pentru atletii prahoveniSambata si duminica, in sala de atletism a Complexului National Sportiv „Lia Manoliu” din Bucuresti, s-au desfasurat primele etape de Grand Prix la categoriile juniori 3, respectiv juniori 2. Printre cei peste 300 de concurenti inscrisi atat la juniori 2, cat si la juniori 3 s-au aflat si reprezentanti de la cluburile prahovene CSS Ploiesti, CS Telecom-Petrom Slanic, Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” Campina. Acestia s-au descurcat foarte bine, obtinand rezultate deosebite.
Trei victorii, la juniori 2

Atleta clubului din Slanic, Mihaela Calen (foto 1), a fost protagonista uneia dintre cele mai stranse curse din competitie, impunandu-se in proba de 3.000 m, cu timpul de 10.19,82 minute, la diferenta de numai patru sutimi de secunda inaintea Simonei Vasile, de la CSS Triumf Bucuresti. Colega Mihaelei de la clubul condus de antrenorul Gheorghe Musat, Adelina Moroita, a incheiat pe locul al cincilea (10.43,44 minute).
Gruparea din Slanic si-a mai trecut in cont un succes, prin Sorina Bobeica, invingatoare la proba de 1.500 m, aceasta sosind cu timpul de 4.44,58 minute, la peste o secunda inaintea urmatoarei clasate, Mihaela Petrea, de la CSS Barlad. A doua atleta a gruparii slanicene, Monica Zamfir, s-a situat pe pozitia a cincea (5.04,52 minute).
Anita Dumitrascu (foto 2, alaturi de antrenorul Nicolae Pavel), de la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” Campina, pregatita de antrenorul Nicolae Pavel, si-a confirmat, inca o data, valoarea, la proba de saritura in inaltime. Astfel, campioana nationala de anul trecut, la categoria junioare 3, s-a impus cu o saritura de 1,60 m, fiind singura atleta care a reusit sa depaseasca bariera de 1,55 m.
De la Clubul Sportiv Scolar Ploiesti (antrenori Robert Munteanu, Maria Andrei si Florin Andrei), Daniel Vlaicu (foto 3) a avut o evolutie foarte buna in cursa de 400 m, sosind pe locul al doilea, cu timpul de 52,43 secunde. Pe locul trei s-a situat un alt reprezentant al clubului ploiestean, George Drumas, cu timpul de 52,80 secunde.
Numai trei centimetri l-au separat pe Marius Avram, de la CSS Ploiesti, de podiumul de premiere al probei de saritura in lungime, acesta incheind pe locul al patrulea, cu 6,34 m. De mentionat ca Laura Radu (CSS Ploiesti), care este inca junioara 3, s-a descurcat bine la proba de 200 m, situandu-se pe locul al optulea, cu timpul de 28,32 secunde. In plus, Marius Dumitru (CS Telecom-Petrom Slanic – CS Targoviste), tot junior 3, a evoluat extrem de bine la proba de 1.500 m, sosind pe locul al cincilea, cu timpul de 4.24,61 minute.
Confirmari asteptate

In competitia juniorilor 3, atletii prahoveni au confirmat, in mare parte, asteptarile antrenorilor, chiar daca nu si-au trecut in cont nicio victorie. Laura Radu s-a situat pe pozitia a doua in proba de saritura in lungime, cu performanta de 5,40 m, fiind depasita doar de catre Florentina Marincu, din Deva (5,50 m). Totodata, aceasta a avut o evolutie buna si la proba de 60 m, la care a incheiat pe locul 5 dintre cele 42 de sportive prezente la start, cu timpul de 8,28 secunde.
Daca la juniori 2 a participat la proba de 1.500 m, la categoria sa de varsta, Marius Dumitru a concurat la intrecerea de 3.000 m, la care s-a situat pe locul al doilea, cu timpul de 9.30,32 minute.
De la CSS Ploiesti s-au mai remarcat si Costin Homiuc, multiplu campion national la copii, si Emanuel Butucaru, care au incheiat pe locul al treilea probele de 60 m (7,45 secunde, la doua sutimi de locul al doilea), respectiv saritura in lungime (5,84 m).
Petre APOSTOL

SURSA: http://www.ziarulprahova.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed