La munte, iarna a revenit în forta, desi suntem in prima zi de primavara

125-412x320 La munte, iarna a revenit în forta, desi suntem in prima zi de primavaraDupă câteva zile cu soare şi temperaturi pozitive, ninsorile au reînceput pe Valea Prahovei, mercurul din termometre a coborât sub 0 grade, iar vântul a suflat cu putere, viscolind zăpada. Nici pentru următoarea perioadă prognozele meteo nu sunt optimiste. La munte temperaturile vor coborâ până la -14 grade pe timpul nopţii, iar ziua nu vor depăşi -2 grade. În masivul Bucegi vântul va sufla cu viteze de până la 70-80 km pe oră și riscul de avalanşă se menţine însemnat. Veştile bune vin spre sfârşitul săptămânii, când vântul va scădea în intensitate, iar temperaturile vor ajunge la valori pozitive în cursul zilei, numai bune pentru a atrage turiștii în stațiuni.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed