La plimbare prin oraş: DESPRE POLISTIREN

Dintotdeauna, cea mai la îndemână sursă de venit a fost economia şi cheltuiala chibzuită. În principiu, deci, nu este nimic rău să încerci să reduci consumurile de energie în locuinţa sau apartamentul tău, mai ales când auzi foarte des de programul guvernamental de susţinere a reabilitării termice a clădirilor. Astăzi a ajuns „la moda” să îţi izolezi cu polistiren locuinţa sau pereţii apartamentului, să înlocuieşti vechile ferestre cu „termopane” şi, adesea, vezi câte doi-trei oameni cocoţaţi pe câte o scară migălind de zor ici şi colo la lipit polistiren şi zugrăvit, mai ales că, pentru acest tip de lucrări, se spune nu ai nevoie nici de autorizaţie de construire.
În spatele unor efecte aparent pozitive pe termen scurt, se ascund, însă, mai multe vicii, despre care noi nu ştim, iar firmele de construcţii evita să ne spună.
LIPSA DE VENTILATIE a spaţiilor interioare este prima consecinţă a etanşeităţii ferestrelor şi a impermeabilităţii placajului de polistiren. Casa nu mai poate respira, iar prin asta, la interior, este menţinut un aer stătut, ce favorizează apariţia mucegaiului şi creşte riscul apariţiei bolilor respiratorii. Este ca şi cum v-aţi pune o pungă de plastic pe cap şi aţi încerca, apoi, să respiraţi. Înainte, ventilaţia încăperilor se realiza în mod natural, prin neetanşeitatea tâmplăriei, prin permeabilitatea pereţilor şi a tencuielilor, dar şi prin sobele de teracotă, cele pe care tocmai le-aţi dărâmat şi înlocuit cu încălzirea centrală. Când vreţi să vă izolaţi casa, este recomandat să instalaţi, în compensaţie. un sistem interior de ventilaţie forţată sau măcar să montaţi grile de ventilaţie pe ramele ferestrelor şi ale uşilor exterioare.
CONDENSUL este umezeala care se produce în zona de contact dintre două materiale sau suprafeţe cu temperaturi diferite cu mult. La nivelul pereţilor, o clădire tradiţională transpiră atunci când afară este frig şi în casă e cald sau invers, iar condensul care se produce la suprafaţa peretelui este absorbit de porozitatea acestuia şi apoi eliminat în zona lui mai caldă, prin evaporare. Atunci când în stratificaţia peretelui introducem un material impermeabil, în cazul nostru polistirenul, acest fenomen natural nu mai are loc şi umezeala se acumulează în spatele peliculei impermeabile, unde apare un microclimat propice dezvoltării unei microfaune parazite specifice. Acesta e motivul pentru care faţadele termoizolate contemporane au devenit ventilate: materialele de izolaţie au fost desprinse de pereţi, lăsând între ele şi perete un spaţiu liber, prin care aerul poate circula liber, eliminând permanent umezeala.
ASPECTUL EXTERIOR devine o consecinţă indirectă a izolării termice a clădirilor şi este, din păcate, lăsat într-un plan secundar. Pe acest târam se manifestă, însă, plenar binecunoscutul obicei românesc de a interveni puţin cu ingeniozitate şi spirit de improvizaţie. Privind locuinţele colective, care, deşi se numesc colective, sunt tratate după placul fiecărui individ, observăm explozia de forme şi culori care peticesc faţadele îmbătrânite ale blocurilor. Tot felul de ferestre, balcoane închise sau nu, grosimi diferite de polistiren tratate cu texturi şi culori diverse transformă faţadele blocurilor într-un graffitti uriaş completat cu sunete de manele cu snopurile galbene de ţevi de gaz şi cu păienjenişul multicolor de cabluri de telefon, de satelit sau de curent. Privind clădirile vechi din Sinaia, aparent inofensivul polistiren începe să ascundă cu mârşăvie detaliile şi ornamentele rafinate dispuse cu discreţie pe faţadele lor bine proporţionate. Kich sau dispreţ sunt cuvintele care se potrivesc cel mai bine acestei atitudini sfidătoare, scăpată complet de sub controlul autorităţilor. Kich pentru că doar ăsta poate fi rezultatul bunului plac al gustului fiecăruia şi dispreţ pentru că, nu-i aşa, nu poţi preţui decât dacă cunoşti. arh. Nicolae Dan MANEA