Am vorbit despre străzile oraşului, despre alei şi ziduri de sprijin, despre modul în care relieful poate determina dezvoltarea unei localităţi. O dată stabilite regulile de bază, acestea vor genera la rândul lor, alte condiţionări. Faptul că într-o localitate de munte, străzile şerpuiesc, urmărind curbele de nivel, că ele urcă sau coboară, are o mare importanţă asupra modului în care sunt percepute construcţiile de către pietoni. Parcurgând traseul lor sinuos, străzile ne obligă să privim clădirile din multiple unghiuri şi din acest motiv, vechile clădiri din Sinaia nu au o faţă şi un spate ci practic, toate cele patru laturi, sunt tratate cu aceeaşi importanţă. În această situaţie, pentru a distinge totuşi faţada principală, de obicei cea pe care se face accesul, s-au utilizat elemente arhitecturale şi volumetrice mai deosebite cum sunt: foişorul, copertinele, ample, porticul, frontonul decorativ sau scările monumentale. Tot aşa, traseele şerpuite oferă permanent călătorului imagini dinamice, generate de clădirile care se suprapun între ele în diverse feluri sau de interferenţa continuă a acestora cu peisajul. Când te plimbi deci pe străzile din Sinaia, nu te plictiseşti, pentru că vezi mereu altceva.
Aşa cum spuneam, la munte străzile şi aleile urcă şi coboară iar clădirile care le mărginesc pot fi privite în urcare, de jos în sus (perspectiva ascendentă), iar la coborâre, de sus în jos (perspectiva descendentă). Astfel, devin expuse privirii elemente arhitecturale care altminteri nu sunt accesibile, ca de pildă acoperişurile. Din acest motiv, veţi remarca imediat cât de elaborate şi de interesante sunt acoperişurile vechilor clădiri din Sinaia. Accesorii banale precum lucarnele, parazăpezile, frontonul, chiar şi coşurile de fum, devin elemente decorative majore şi sunt tratate aici cu maximă atenţie, până în cele mai mici detalii. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu streaşina acoperişului, cu intradosul balcoanelor sau al copertinelor, cu glaful ferestrei, cu jardinierele care, putând fi în această situaţie privite cu uşurinţă de dedesubt, sunt bogat ornamentate, lucrate şi decorate cu multă grijă.
Nu doar adaptarea la relief poate influenţa aspectul unei clădiri, mai sunt şi factorii de mediu.
De pildă, nevoia de a îndepărta repede apa provenită din desele ploi sau greutatea ninsorilor abundente, au impus în zonele montane acoperişurile de tip şarpantă, majoritatea cu pante accentuate. O clădire acoperită cu terasă, aşa cum sunt cele două blocuri turn din centrul oraşului, nu doar că reprezintă o ciudăţenie într-o zonă montană, dar terasa nu va putea asigura în timp o bună protecţie pentru respectiva construcţie. Pentru a nu intra în conflict cu cadrul natural, la început, acoperişurile au fost şi ele confecţionate tot din materiale naturale: ţiglă, şindrilă. Azi, călcând în picioare această simplă regulă de bun simţ, noile acoperişuri din tablă lucitoare şi colorată infectează dramatic fondul construit valoros al oraşului aflat şi aşa într-un echilibru precar, propunând ca ”soluţie”, un material străin, care va fi rapid corodat, precum o cutie de conserve murdară aruncată într-un lac limpede de munte.
Am amintit doar câteva din elementele apărute în timp, în urma lungului proces de adaptare şi integrare a cadrului construit în cel natural, elemente fundamentale, însă, care adunate la un loc, respectate şi puse în valoare, dau specificitate şi generează mai apoi tradiţia şi aspectul unitar al unei localităţi.arh. Nicolae Dan MANEA
