Lauri la Gdansk

116-460x320 Lauri la GdanskTeatrul “Toma Caragiu” din Ploiesti a reprezentat România la ediţia din acest an  a Festivalului Shakespeare din Polonia, care s-a desfasurat la Gdansk. Ploiestenii au deschis de altfel festivalul, iar spectacolul “Furtuna” în regia lui Cristi Juncu a fost foarte aplaudat de public, chiar daca asa cum se intampla de obicei au fost si cateva probleme tehnice. Teatrul Toma Caragiu nu este la prima participare de acest gen, pana acum, actorii mergand la cele 14 editii de pana acum. Evenimentul vine sa mai aline putin spaima prin care au trecut actorii inainte sa li se hotarasca soarta. Conducerea spera acum ca disponibilizarile ce urmeaza a se face sa nu-I afecteze pe oamenii de pe scena.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed