Liceenii sinăieni au sărbătorit majoratul

198 Liceenii sinăieni au sărbătorit majoratulEleganţă şi stil la Centrul Internaţional de Conferinţe Casino Sinaia. Liceenii din clasele terminale ale Colegiului Mihail Cantacuzino au sărbătorit majoratul, în prezenţa părinţilor şi a celor care le-au îndrumat paşii în viaţă patru ani de zile, adică dascălii lor.

Fetele au purtat ţinute de prinţese şi nici băieţii nu s-au lăsat mai prejos. Aranjaţi la patru ace, le-au condus pe domnişoare în faţa profesorilor, după care le-au invitat la dans. „M-am pregătit foarte mult pentru această seară. Este balul nostru, al tuturor, şi trebuia să iasă totul foarte bine. Am avut emoţii la dans, însă mi-au trecut repede. Nu-mi vine să cred că mai sunt câteva luni şi vom susţine bacalaureatul, după care fiecare ne vom alege drumuri diferite. Liceul a fost o etapă frumoasă din viaţa noastră, iar cu prilejul acestui bal ne-am arătat recunoştinţa pentru profesori. Datorită lor vom urma anumite cariere şi le mulţimim că au fost mereu alături de noi”, a povestit Andra Manea. Evenimentul a fost organizat de Colegiul Mihail Cantacuzino în sala oglinzilor. Valsul şi tangoul au răsunat în impresionanta încăpere, în timp ce liceenii au dansat în faţa rudelor, a prietenilor şi a colegilor din clasele mai mici. A fost o seară emoţionantă pentru ei, o seară de care îşi vor aduce aminte toată viaţa. „Balul este un moment special din viaţa noastră şi ne bucurăm foarte mult că am avut posibilitatea
să-l organizăm, deoarece ne vom aminti mereu de aceste clipe minunate. Ne-am pregătit mult pentru bal, însă a fost un lucru frumos, deoarece am făcut-o cu plăcere. Noi credeam că a ieşit bine, că părinţii şi dascălii, cei care ne-au privit, au fost mulţumiţi şi încântaţi de felul în care am susţinut programele artistice”, a spus Valentina Sima. Organizarea Balului Fanteziei a devenit o tradiţie în Sinaia. Cu această ocazie, tinerii le mulţumesc profesorilor pentru tot ceea ce i-au învăţat în anii de liceu, deoarece majoritatea au obţinut burse de studiu în străinătate, primele locuri la olimpiadele judeţene sau naţionale şi rezultate sportive excepţionale. Adelina ANEI

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed