Manifest sportiv pentru dreptul la viaţă

12-320x320 Manifest sportiv pentru dreptul la viaţăPe un concept lansat şi promovat în jurul ideii că trebuie să ne unim forţele pentru a ajuta acei copii cărora încă nu li se respectă dreptul la supravieţuire, dezvoltare, protecţie şi participare, Primăria Blejoi a fost sâmbătă, 14 mai, gazda unui eveniment sportiv caritabil.

Cadie Cup – primul turneu de fotbal organizat în România la care a participat majoritatea jucătorilor importanţi de pe piaţa de retail – Baumax, Bricostore, Carrefour, OBI, Real şi Selgros – a fost un manifest sportiv în care competitorii au regăsit spiritul de echipă şi de solidaritate pentru a susţine dreptul la viaţă al copiilor autişti şi pentru a atrage atenţia asupra fenomenului de marginalizare la care aceştia sunt expuşi.
Fondurile strânse cu această ocazie au fost donate Fundaţiei Armand, ONG care a realizat în Ploieşti un program social merituos prin crearea primului Centru de zi destinat copiilor cu autism care are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor cu autism şi a familiilor acestora.
În prezent, autismul este o afecţiune care a luat o amploare deosebită pe plan mondial, statisticile evidenţiind o creştere cu 1600% a numărului de persoane diagnosticate cu tulburări din spectrul autist (TSA).
În România, situaţia este, de asemenea, alarmantă şi cu atât mai gravă cu cât sistemul de învăţământ nu este pregătit să preia elevi cu această afecţiune şi care au nevoie de terapie şi de îngrijire pe toată durata vieţii. Mai mult, legea autismului, promovată recent de Parlament, face referire numai la stabilirea serviciilor de depistare şi intervenţie precoce, copiii cu vârste mai mari de zece ani şi adulţii cu TSA fiind excluşi din protecţia pe care ar fi trebui să o confere cadrul legal.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed