Maria FILIPOIU – Poeme de Ziua Mamei

SL9-FILIPOIU-Maria-br Maria FILIPOIU - Poeme de Ziua Mamei

MĂICUȚA ÎN CER ÎNVEȘMÂNTATĂ

O, măicuță în cer înveșmântată,

Ai așternut pustiul peste zare

Și tâmplele mi-ai nins de așteptare;

De când întâmpini îngerii la poartă!

Ți-ai pus iubirea-n fiecare floare,

Cu lacrima inimii colorată

Și-n fum de tămâie înmiresmată,

Răsărită pe-a veșniciei cale.

În grădina Raiului ai înflorit

Și ți-ai scuturat petale de ninsori

Pe creștetul meu de așteptări albit.

Cu rouă ai stropit ochii mei în zori,

Când sufletul mi-era de dor mistuit,

Și ploaia privirii ți-ai pus-o în nori.

DOR DE MAMĂ

Mi-e dor de tine, mamă!

De caldul tău sărut,

Inima mea te cheamă,

Să-ți fie așternut!

Ca pe-o icoană sfântă,

Chipul tău priveghez.

Pe rug de soartă crudă

Suflet îngenunchez.

De moarte mi-a fost frică,

Să nu te frângă-n coasă,

De când eram mai mică;

Azi, cerul ți-e casă.

Pe frunte-mi asudată

De sărutarea ta,

E dragoste curată

Ce-o are doar mama.

Lacrimă pentru mama,

Uscată-i pe obraz;

Că s-a umplut naframa

De-al sorții, greu necaz.

Aș da mulți ani din viață,

Să vii, ca să-ți sărut

Țărâna de pe față

Și obrajii de lut.

Dar te păstrez aievea

Prin gândul obosit,

Sperând să-mi trimiti o stea

În visul năzuit.

De câd mă știu pe lume,

Mă sfătuiai mereu

Să port cu-nțelepciune,

Credința-n Dumnezeu.

Prin străini, când mi-o fi greu,

Pe dușmani să-i iubesc.

Să țin în sufletul meu,

Lacrimi, când pătimesc.

Azi îți scriu, măicuța mea,

Cu lacrima-n cuvânt,

Să-mi trimiți, de vei putea,

Liniștea în mormânt.

La Dumnezeu duc rugă,

Să ne-ntâlnim în Rai;

Pe sufletu-mi de pruncă

Sărutare să-mi dai.

Duc dorul de măicuță

Prin lume, cât trăiesc;

De-aș alerga desculță

Prin spini, s-o întâlnesc.

Pentru lecții de viață,

Măicuței mulțumesc.

Că n-am uitat povață,

În vers o nemuresc.

Cine mai are mamă

În viață, pe pământ,

Dor de ea nu-i destramă

Sufletul lăcrimând.

–––––––––––
*În memoria mamei mele Sofia Filipoiu (1926-1995)

Maria FILIPOIU
Liga Scriitorilor Români - LSR
Uniunea Scriitorilor de Limbă Română - USLR
Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație - UIOC
8 Martie 2019  

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed