Mi se pare un lucru dificil, o acţiune fără prea mulţi sorţi de izbândă, să încerc a da o definiţie noţiunii de prietenie.

Da, ştim cu toţii că este, în general vorbind, „un sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de ataşament reciproc care leagă două persoane”, dar este oare suficient? Voi încerca să abordez fiecare dintre atributele conform cărora o relaţie interumană se poate defini ca prietenie, fără pretenţia de a epuiza subiectul şi fără a apela în mod expres la maxime, citate celebre despre prietenie…

Sentimentul de simpatie poate fi explicat relativ uşor, mai ales în cazul acelor oameni care simt, pur şi simplu, simpatie pentru o persoană sau alta. Îi place ori îi este drag de cel/cea în cauză, fără să caute explicaţii cu privire la izvorul acestui gen de apropiere. I-a plăcut înfăţişarea ori gestul într-o anumită situaţie, îi place felul în care se exprimă ori în care ia atitudine faţă de comportamentul celor din jurul său, îi este drag să-i vadă zâmbetul sau privirea duioasă la întâlnirea unui copilaş ori la primirea unei flori etc. Este suficient ca două persoane, indiferent de ce sex sunt sau vârstă să se poată numi prieteni? Se poate închega o prietenie între aceste persoane care reacţionează asemănător la stimuli comuni? Personal cred că este nevoie de ”un ceva” cu mult mai mult decât atât.

De ce? Pentru că, ştim foarte bine, fiecare om este o entitate în sine, este unic în felul său. La fel de bine cunoaştem că, pe ansamblu, trăsăturile de caracter, temperamentul, gradul de cultură ori de educaţie, sunt de natură a crea diferenţe între modul de percepere, de înţelegere, de interpretare, de analiză, a oricăror manifestări a celui de aproape, cât şi a fenomenelor, acţiunilor de orice fel ori a însuşirilor. Ori, numai simpatia reciprocă ori simpatia comună asupra unei terţe persoane, a unei flori sau a unui animal, nu este suficientă pentru închegarea unei prietenii. Oamenii pot avea, în aceste condiţii, reacţii diferite faţă de alte situaţii concrete pe care viaţa le oferă.

Pe de altă parte, din definiţia subliniată mai sus, ne amintim că prietenia ar fi un sentiment de stimă, adică de preţuire, cu alte cuvinte. O stimă care nu este impusă, ci care se naşte în virtutea aprecierii meritelor sau anumitor calităţi ale persoanei în cauză. Da, stimăm şi chiar respectăm pe acela care, prin faptele sale, a dovedit în anumite situaţii că este un om drept, un om corect, în relaţia profesională. Îi preţuim capacitatea de a conduce şi de a interveni principial în litigii de muncă, de a rămâne imparţial în aplicarea sancţiunilor şi în acordarea recompenselor. În acelaşi timp, aceeaşi persoană are cu totul altă conduită în afara relaţiilor de muncă. Aflăm că practică jocurile de noroc, îşi neglijează familia, frecventează bordelurile şi cluburile deocheate, pline de fiţe. Ne convingem că toate aceste manifestări sunt reale. Stimăm în continuare acea persoană? Respectăm un asemenea om? Să putem face asta, cred că ar trebui să avem aceleaşi metehne, aceeaşi mentalitate despre familie, despre societate, despre viaţă în general. Poate fi o astfel de persoană prietenul dorit? Dacă ne purtăm ca el răspunsul ar fi da, altfel nu este posibil. Ataşamentul reciproc se poate naşte între acea persoană şi noi? Numai dacă gândim şi ne comportăm ca el în împrejurări similare, da!

Nu insist pe mai departe cu analiza acelor elemente din definiţie. Consider că este suficient şi, în acelaşi timp, am convingerea că s-a desprins ideea de bază cu privire la subiectul pus în dezbatere. Este imperioasă nevoia unor afinităţi extinse pe toate laturile personalităţii subiectelor în cauză, iar pentru a realiza această condiţie, este necesară cunoaşterea. Mergând mai departe, cred că se impune cunoaşterea în timp, cu atenţie, fără a fi un scop în sine, fără a deranja, prin crearea unor condiţii diverse, mult deosebite între ele. Atunci vom şti cum se comportă persoana în cauză, mai ales în situaţii critice ori limită, cum se spune. La bine, în mulţumire de tot ce-l înconjoară, în fericire, oamenii nu se deosebesc prea mult în manifestări, dar la greu apar diferenţe care pot atinge extremele.

O prietenie se poate naşte de la sine, fără să ne fi propus, fără să fi ales persoana prin anumite observaţii ori încercări premeditate, create subtil. Intervine ceea ce se numeşte empatie. Ne identificăm afectiv cu persoana, ne simţim, sufleteşte vorbind, aproape, ne simpatizăm, ne stimăm şi ne respectăm reciproc. Încercările vieţii vor stabiliza această prietenie ori o vor desface, o vor distruge, de la caz la caz.

Dacă doi prieteni sunt puşi în faţa unei situaţii neprevăzute în care reacţionează diferit şi niciunul nu renunţă la atitudinea sa, prietenia se poate destrăma, mai ales dacă orgoliile şi ambiţiile sunt de nestăpânit. Din prieteni, cei în cauză, ajung duşmani. Ajung la ură. Nu se mai salută nici pe stradă. Îşi pot face greutăţi unul altuia, cu rea intenţie. La fel se întâmplă şi în situaţii normale, nu neapărat limită, neprevăzute etc, dacă divergenţele de opinie ori interesele nu sunt discutate cu înţelegere, cu grijă, cu respect faţă de sine şi de cel apropiat.

Asemenea situaţii, de regulă, nu apar acolo unde prietenii se acceptă aşa cum sunt, cu acele calităţi care au stat la fundamentul relaţiei, dar şi cu defectele lor, fără pretenţia ca unul dintre ei să aibă intenţia sau pretenţia de a interveni pentru a-l schimba pe celălalt/ceilalţi şi a-l/i face după „chipul şi asemănarea sa”

Nimeni nu este perfect! Dar, când un prieten greşeşte, nu-i întoarce spatele! Arată-i, cu înţelegere şi afecţiune, în ce constă greşeala sa şi cum se poate rezolva situaţia. Ar fi ideal dacă acea greşeală, indiferent de domeniul în care se manifestă, se poate preveni şi, foarte important, fără să existe cererea celui în cauză, fără pretenţia de a i se mulţumi celuilalt ori de a-l recompensa. Cu alte cuvinte, sunt adeptul acelei prietenii în care niciodată nu se gândeşte şi nu se vorbeşte despre compensaţii, despre datorii, despre alt gen de obligaţii. Un ajutor, un sprijin la nevoie, fie el material, financiar, spiritual, moral, se impune să existe într-o relaţie de prietenie şi să fie acordat absolut dezinteresat.

Un prieten adevărat se bucură împreună cu tine de realizările tale, este fericit când eşti şi tu fericit, este mulţumit când tu nu te plângi de nimic. Te ajută să-ţi rezolvi inclusiv probleme gospodăreşti, dacă distanţa, timpul, îndemânarea, îi permit să intervină. Îţi dă sfaturi în orice problemă dacă stăpâneşte mai bine domeniul de referinţă, te împacă chiar cu tine însuţi. Te critică şi te ceartă, fără să deterioreze sentimentul de prietenie, cu tact, cu blândeţe, cu smerenie dacă vreţi, cu sentimentul că te ajută să-ţi fie bine ţie şi celor dragi ţie. Te învaţă să ai încredere în viaţă şi în propriile-ţi posibilităţi de escaladare a greutăţilor de orice fel. Te primeşte să-ţi plângi de milă, să-ţi strigi deznădejdea provocată de pierderea celor dragi ţie ori chiar furia născută din alte cauze, pe umărul lui şi te înţelege. Îţi spune când nu te respecţi pe tine însuţi ori când devii orgolios, mândru, lacom, neruşinat, ajutându-te să lichidezi cauzele care te-au transformat, să depăşeşti momentele nefavorabile. Te felicită când ai performanţă şi te ajută să te menţii la acel nivel superior. Îţi laudă calităţile, te convinge că eşti dotat cu talent într-un anume domeniu şi te îndeamnă să-l dezvolţi, să lucrezi, să nu abandonezi activitatea în care te poţi manifesta pe măsura capacităţilor tale intelectuale, morale, spirituale, fizice. Te conduce spre autodepăşire şi te ajută să te regăseşti în momente de cumpănă. El este îndrumătorul ori sprijinul tău, iar tu trebuie să-i fii la fel în împrejurări similare!

Şi peste toate acestea trebuie să guverneze iubirea… Iubirea aceea pe care Domnul, Dumnezeul nostru a rânduit-o între oameni. Domnul Hristos îşi spune expres voia Lui. De exemplu: „Poruncă va dau vouă: Să vă iubiţi unii pe alţii!” („Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”/ Ioan 13, 34). Şi roadele acestei iubiri, aşa cum spune sfântul apostol Pavel, se revarsă în relaţiile dintre oameni, deci şi în interiorul unei prietenii căci: “Dragostea  îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă” (Cor. 13, 4-7).

Prietenii durabile se nasc între bărbaţi şi femei, nu neapărat doar între persane de acelaşi sex. Atunci când se lichidează gândurile şi intenţiile ascunse, când se apreciază că o prietenie este mult mai valoroasă ca o aventură ori ca o legătură sentimentală de o durată îndoielnică ori chiar mai lungă, prietenia se cimentează şi nu se destramă aproape niciodată. De regulă, astfel de prietenii îşi au izvorul în simpatii manifestate şi acceptate în ideea transformării lor în idile ori relaţii de cuplu. Pe de altă parte, pot apărea în relaţia de serviciu între un bărbat şi o femeie care-şi unesc eforturile pentru a realiza sarcinile specifice. Îşi apreciază calităţile profesionale, deprinderile ori aptitudinile manageriale, manifestări caracteriale ori calităţi morale. Se respectă reciproc şi ajung să se ajute chiar în relaţia de familie, în cazul celor căsătoriţi. Prietenia lor se extinde în timp şi asupra soţului/soţiei, ajungându-se la prietenii de familie viabile în orice situaţie, pe termen lung şi chiar pe viaţă. Sunt poate cele mai frumoase prietenii!

Fără îndoială, fără respectul faţă de sine şi faţă de prieten/ă, nu se poate vorbi de o asemenea relaţie. Cei care au impresia că relaţia intimă este cea care întreţine o prietenie, se înşeală total. O relaţie de cuplu durează până când flacăra iubirii ori dorinţa se sting. Mai ales în cazul acelui „cuplu” în care unul sau amândoi sunt căsătoriţi! O greşeală oarecare, macină încrederea în celălalt. Gelozia poate distruge aşa zisa prietenie care, în fapt, este doar o relaţie de dragoste efemeră. Ambiţiile născute din noianul legilor de interes economic, financiar ori de putere, distrug sumedenie de aşa zise prietenii. Când interesul unuia dintre parteneri într-o aşa relaţie este diferit de al celuilalt, se uită şi dragostea, se uită şi prietenia. Iar într-o societate de genul aceleia pe care o cunoaşte România postrevoluţionară, dorinţa de a „urca” sub orice formă în plan social, financiar ori politic, exclude de la sine relaţia de prietenie reală, adevărată. Rămâne doar „prietenia” intereselor comune!

Excepţiile nu fac decât să confirme o regulă. Iar la noi sunt prea multe, devenite publice, care mă scutesc de la orice alt comentariu pe această temă…

Marian MALCIU
mai 2012
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

4 Comments

  1. Georgeta Resteman

    31 mai 2012 at 11:57 AM

    Frumos! Am citit cu plăcere şi constat şi aici aceeaşi măiestrie în exprimarea ideilor şi sensibilitate a cuvintelor. Mulţumesc, prietene, mi-ai dat ocazia să iau “o gură de aer” care-mi dă curajul să merg mai departe, oricât de spinoase ar fi căile ce mi se deschid, pentru că eu stiu că încă mai am prieteni, puţini, dar grozavi!!!!
    Cu prietenie, pentru prietenie mereu, GR

  2. pavel

    31 mai 2012 at 12:43 PM

    Minunat eseu despre prieteni si prietenie!!
    Nu comentez stilul autorului,priceperea de a compune textul apeland la cuvinte potrivite pentru ca ,despre Marian Malciu a inceput deja sa se stie si ca urmare ,n-as spune nimic nou ..
    Ceea ce vreau sa scot in evidenta de data aceasta e priceperea cu care ,ceea ce a avut de transmis ,a transmis..
    Citind eseul si cred ca nu numai eu,ci oricine se opreste asupra continutului ,incearca sa se autodefineasca sub acest aspect ,urmarind notele definitorii ce contureaza notiunea de prieten/prietenie ,pe care autorul le-a enumerat si dezvoltat in acest material .Sunt cuvintele autorului care n-a apelat la citate din filozofii la moda,din invatatii lumii.Sunt cuvinte ce izvorăsc dintr-o experientă de viată a unui om ce a traversat un anume timp,a cunoscut oameni de toate felurile,a incercat sa inteleaga resorturile de la care pornesc atitudinile,adoptand fata de fiecare acele replici ce a considerat că îl reprezinta in raport cu sine si cu ceilalti..
    Din acest motiv consider materialul un punct de vedere demn de luat in seamă.
    Ar fi placut ca, pornind de la acest consistent suport,cei ce vor citi sa poata adauga ,nu neaparat acum ,azi,maine,ci in timp, alte si alte aspecte pentru ca ,in felul acesta relatiile interumane sa capete frumusete,comuniunea sa devina ceea ce trebuie sa fie intr-un spatiu in care ,oameni atat de diferiti să poată găsi si construi un climat al concordiei,respectului,sustinerii,intrajutorarii dezinteresate ,etc .

    Extraordinar este si gestul domnului Mircea Totpal care si-a dat concursul ca acest material sa fie si mai deosebit ,inserând acest e ganduri ale lui Constantin Noica..
    ,,Care unul se aduna cu celalalt ?Care unu devine doi?” Asadar ….sa luam aminte!!.
    Felicitari ,domnilor!

  3. Marian Malciu

    8 iunie 2012 at 6:57 PM

    Dragă Georgeta, te rog să mă scuzi pentru întârzierea răspunsului meu!
    Mă bucur mult pentru entuziasmul ce-l simt în cuvintele tale şi-ţi mulţumesc mult! Se pare că ai apreciat acest eseu brodat pe o temă destul de sensibilă şi sunt convins că l-ai trecut prin învăţăturile tale de viaţă.
    Mulţumesc pentru apreciere!
    Îmi place urarea ta şi voi încheia tot cu ea:
    Cu prietenie, pentru prietenie, mereu, Marian

  4. Marian Malciu

    8 iunie 2012 at 7:08 PM

    Dragă Mariana Pavel, ai dreptate: întregul material l-am elaborat numai şi numai în baza propriei experienţe de viaţă. Am observat şi am analizat multe relaţii de prietenie, la diferite tipuri de oameni -- cu vârstă, educaţie, grad de cultură, sex, religie etc -- diferite. Poate şi profesia mea a fost o punte de legătură cu aceste diverse categorii de oameni între care s-au realizat legături de prietenie, mai puţin ori mai mult durabile.
    Oricum, te asigur că am văzut prietenii de o viaţă, puţine la număr, am văzut prietenii pe perioade lungi, fără pretenţia de a obţine anumit profit reciproc şi am văzut prietenii de scurtă durată pline de surprize, în majoritate, neplăcute…
    Şi nu ar fi totul!
    Îţi mulţumesc pentru atenţia acordată şi pentrzu aprecierea eseului şi a muncii mele!
    Mulţumiri şi domnului Mihai Mircea Totpal pentru preţioasele materiale anexate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 3 MOTIVE pentru care sa investesti intr-o CASA de VACANTA la tara

O casa de vacanta este visul multor oameni dupa ani intregi de munca si dupa ce agitatia o…