Marian MALCIU – „Mărţişor de suflet” (poem)
MĂRŢIŞOR DE SUFLET
*****
La început de primăvară
Îţi dăruiesc un mărţişor
Să-l prinzi la piept în astă seară
Să-ţi fie somnul lin, uşor…
*
E mărţişor cu prima floare
Ce-i vestitor la noul an
Un ghiocel văzut de soare
Îţit din albul său suman…
*
Cu şnur legat în două fire
Să-ţi fie faţa-n alb curat
Şi roş obrazul tău subţire
Să-ţi fie dulce sărutat…
*
Să-ţi poarte mult noroc tot anul
Iubire să-ţi aducă-n prag
I-am prins în nod de şnur şi banul
De-argint ce ţi-l ofer cu drag…
*
De suflet este mărţişorul
Simbol al dragostei ce-ţi port
În spaţiu ne uneşte dorul
Iar din respect fac paşaport!
***
Marian MALCIU
Partajează acest conținut:
19 comentarii