*****
O lume nebună…
Nu soarele inima-mi fierbe ca într-un crater,
lava ce-o mistuie focul lăuntric să-ncerc ca să sting…
Nu luna îmi tulbură mintea şi nu între ziduri înalte
doresc să-mi închid libertatea, să nu pot iubi ori să strig…
Nici creste-nspumate de valuri şi foşnet dulceag de pădure
Ori luna-ntre sălcii pletoase şi rugii-nnegriţi de dulcile mure…
Sunt vorbe amare lipsite de dulce-adevăr şi credinţă,
sunt tainele-adânci vândute pe-arginţi de relele guri cu multă silinţă!
E soare şi jar, minciună sub lună, pădure şi tihnă şi tot ce se cheamă trăire,
E mare şi val, e iarbă şi trupuri, e tot ce înseamnă iubire!
E umilinţa să ştii că iubeşti,
dar adevăru-i tratat drept minciună
iar lumea e plină de lume nebună
şi tristă e lumea în care trăieşti…
======
Marian MALCIU
marian malciu
22 septembrie 2011 at 2:37 PM
Ca de obicei, foarte inspirată alăturarea de mai sus: video IRIS, versuri EU…!
Deh, gânduri comune la aceeaşi generaţie….
Mulţumesc, domnule Mihai!
violetta
22 septembrie 2011 at 2:57 PM
Mai cântă-mi în toamna ce plânge
Cu lacrimi din ceruri smolite
Mai scrie-mi cu semne de sânge
În irisul nopţii cernite…
Citit cu emoţie şi încântare!
maria postu
22 septembrie 2011 at 3:35 PM
Acest poem imi aminteste de Ed Desdichado al poetului Gerard de Nerval, prin afisarea spiritului rebel al poetului , inadapatat si deceptionat de aparenta lumii si de desacralizarea valorilor.Un poem reusit!Felicitari , domnule Marian Malciu!
rodica
22 septembrie 2011 at 3:41 PM
Foarte faina alaturarea …tu si IRIS. Ce lume “nebuna”!Felicitari pentru munca ta si pentru cat esti de activ.Te gasesc peste tot.
marian malciu
22 septembrie 2011 at 4:22 PM
Da, mi-a plăcut mult acestă “alăturare”, Rodica. În plus, cunosc IRIS aproape de la începuturi şi este una din puţinele mele formaţii favorite…
Mulţumesc mult pentru apreciere! nu sunt chiar peste tot. Aş vrea eu, dar timpul nu-mi permite. Trebuie să mai şi lucrez….
Toate cele bune, cu bucurii şi împliniri!
marian malciu
22 septembrie 2011 at 4:26 PM
Plăcută, foarte plăcută intervenţia ta, Violetta!
Mă bucură mult “vizita” ta şi-ţi mulţumesc cu plecăciune pentru gândurile-ţi frumoase!
maria postu
22 septembrie 2011 at 4:56 PM
Un poem foarte inspirat, cu imagini puternice, imbinand sensibilitatea artistica cu filozofia de viata!Desi codificat in metafore, impactul mesajului asupra cititorilor e puternic si simti, impreuna cu poetul, tristetea existentei intr-o lume in care pana si iubirea este amenintata cu falsitatea si destramarea!
“E umilinţa să ştii că iubeşti,
dar adevăru-i tratat drept minciună
iar lumea e plină de lume nebună
şi tristă e lumea în care trăieşti…”
Georgeta NEDELCU
22 septembrie 2011 at 11:13 PM
Ti-am spus ca esti un prieten minunat si un scriitor talentat. Felicitari!
Elena SILISTE
23 septembrie 2011 at 12:24 PM
Ai invins orice obstacol spre o poezie foarte buna. Felicitari!