Pentru

Mario Cristian

Totpal,

***

[…] Copii sunt foarte îndrăgostiţi de animale.

Pupici mari şi mici artistului care are o aşa „limbiţă” de pisică, doar n-o fi de căţeluş răsfăţat?!…

Nenea Marin

care te adoră şi te iubeşte.

***

C  A   T    E    L    U    L

***

Un căţel de cartier, deprins a tot umbla,

S-a rătăcit şi-a ajuns la căsuţa mea.

S-a aşezat pe labe lângă uşă, a bătut

În ritm de darabană, ca soldaţii-n scut.

*

Lovea cu sfârcul cozii mici în panoplie,

Prin asta mă vestea, îmi aducea solie:

Căţelul străzii „CODIŢĂ”o vizită îmi face;

I-ar prinde bine, şi tare mult i-ar place

*

Un coltuc de pâine, un os cât de mic;

Îi e aşa de foame, c-ar lua un mizelic.

În ochii mari de antracit, bunătate arată,

Că poate să topească şi-o inimă de piatră.

*

Cum să rezist, să nu-i dau să mănânce?!…

-Tu, fiinţă drăgăstoasă, destinul te-aduce

Să am cu cine, -n noapte,  poveşti a depăna;

Te rog, mănâncă, rămâi la casa mea!…

*

Să fi-nţeles, banditul!… că vreau să-l accept?

S-a ridicat, ştrengarul, în două labe, drept,

Şi ca un bun actor, o labă mi-a întins,

Voia să îl cunosc. Pe loc m-a convins

*

Că-i un căţel cu suflet, şi-i tare talentat…

Spre pieptul meu, botişorul şi-a plecat,

 Să-l mângâi, a cerut. Pe mâna mă lingea,

Făcând o piruetă, în faţă-mi se culca.

*

Voia să-mi mulţumească, doar l-am ospătat;

Pungaşul era graţios şi, tacticos, s-a aşezat

Fără grabă să mănânce. Era foarte liniştit;

Un şpriţ dacă-i dam, cu mine-ar fi ciocnit.

*

L-am înţeles că ar dori să bea şi el ceva;

Ca surpriză i-am dat desert smântâna mea.

Marginile farfuriei a-nceput să lingă, discret;

N-a lăpăit ca un dulău, ci-n mod cochet,

*

A lustruit farfuria privind-o fascinat…

Lângă uşă, micuţul, pe-un pled s-a aşezat.

I-am spus noapte bună, eram fericit;

Aşa căţel!… mai rar să poată fi găsit.

*

În miezul nopţii, cu glasul lui de clopoţel,

A tot lătrat, voia să-mi demonstreze că el

Îşi poate achita mâncarea ce i-am dat:

De pază a stat la uşă, ca prieten devotat.

*

Dar, culmea ironii, în zori… de dimineaţă,

Căţelul se topise ca boarea de la ceaţă.

(…O fi prin fundul curţii, sau poate-n fân?)

Era o şură mare făcută de-un vecin,

*

(Unde ar putea să-mi stea!?…Poate se plimbă?

S-a plictisit să rămână o noapte tolănit în tindă.)

………………………………………………..

         L-am strigat îndelung; de-atunci n-a mai venit.

Of!.. ş-atât m-am bucurat…când l-am primit.

*

În suflet îmi băgase o umbră de tristeţe:

Căţel afurisit!… de-o rară  frumuseţe,

Pe unde-ai fi umblând? Cin’ te-o-ngriji?

Din minte nu-mi ieşea, când într-o bună zi,

*

La capătul celălalt, din mahalaua veche,

Pe căţel îl văd: vine la mine şi saltă o ureche;

(M-a cunoscut, pungaşul.)În juru-mi se-nvârte,

În timp ce o copilă îl strigă: “Intră-n curte!”

*

 Îl dojeneşte fata, el se gudură, sare-n jurul meu…

–         “Tarzane, intră-n curte! Ah, câine derbedeu!…

 Când vine mama, -i spun  că te joci cu străinii;

 Căţel afurisit, mânca-te-ar mărăcinii!

*

Îmi umbli prin vecini? Eşti puşlama , nu câine;

        Azi te pedepsesc, şi na-i să-mi guşti  pâine!…”

Ca hipnotizat, Codiţă, în curtea lui s-a dus.

Când trec prin faţa casei, îl văd, în laţ e pus.

*

Ce mare a crescut!… şi vocea şi-a schimbat;

Sânt sigur, pe hoţ mi-l rupe – e lup adevărat.

Dar, niciodată, Codiţă, pe mine nu mă latră;

Cu dragoste mă priveşte, el ştie… că odată

*

La pieptul meu l-am strâns cu mult drag,

L-am ospătat, i-am vorbit, şi-o noapte-n prag

A stat de veghe şi, mulţumit a lătrat, pungaşul!

Pe-atunci era doar un căţel, şi cerceta oraşul;

*

Îmi vine, lanţul, să-i desfac, mi-atâta milă!…

Vreau libertatea să-i redau, şi să-l poftesc la cină.

Ce tare mult aş vrea, ca din nou, mic să mai fie:

Un căţel gingaş – cu ochi vioi, la mine să mai vie,

…………………………………………………………………….

Şi să mă bucur ca-ntrecut, să fiu alăturea de el,

Că-n suflet dorul mi-a aprins – micuţul meu căţel!

Marin Voican-Ghioroiu