“Cine mă ţine pe mine “
Scenetă umoristică într-un act şi două tablouri

Marin Voican-Ghioroiu

TABLOUL I

GHEORGHE: (Se-toarce de la crâşmă cântând)
Pe strada cu trei fântâni,
Zece gropi şi nouă câini…
Ihu ! Acolo-i căsuţa mea,
Unde m-aşteaptă Floarea.
(Scoate din buzunarul hainei o sticlă cu vin)
De la crâşmă când mă-ntorc, leee-le!
Noaptea, pe la trei şi-un sfert,
La prima fântână stau… (mică pauză)
Doar atât, un strop mai beau.
(Se aşează pe ghizdurile fântânii, prinde găleata, cu sfială îşi
umezeşte degetele de la mână, apoi se răcoreşte pe faţă)
Mă stropesc cu apă rece, Leana mea,
(Bârrr!) Mahmureala începe-a trece.
(He-he…) Câinii mă cunosc, nu latră…
Că-nvăţai groapă cu groapă.
Treaz dacă aş fi, se pare,
Aş cădea… (merge bălăbănindu-se) nu-i de mirare.
Dar om beut, aşa cum sunt,
(se hlizeşte) Gropile nici nu le-ating.
(Chiuie prelung) Uite-mă-n mijloc de stradă!…
Nu e nimeni să mă vadă; (râde satisfăcut)
Apa, ca agheazmă-mi pun…
Vreo trei picături în sân. (Ha-ha-ha, ha, ha!)
Că aşa ne-a-nvaţ sfântul: (Ia-auzi-ia!…)
„Să nu-l mai ţină pământul
Pe cel ce-n vin apa pune,
Şi-n ţuiculiţa de prune!”

FLOAREA: (Aşteaptă în poartă cu mâinile-n şolduri, apoi îşi duce la frunte palma şi se uită nedumerită în lungul străzii)
După chiot şi cântat… este dragul meu bărbat. (a lehamite)
Ce om!… Eu stau acasă şi mă dau de ceasul morţii, ce i s-o fi-ntâmplat lu’ Gheorghe al meu, iar el rage ca un măgar… nici nu-l doare-n brăcinar. (conciliantă) Oameni buni, Gheorghe al meu n-a fost aşa, nu! Uite că intru la ideii: cu cine-şi pierde el nopţile şi de la cine cheltuie bani?!… că proastă nu sunt să-i las lui paralele pe mână? Nu l-o pune dracu’ să umble cu vreo muiere avută… care i-a luat minţile că, aşa cum mă vedeţi de calmă, îmi sar din pepeni şi-o iau de gât. Cu mine nu să pune nimeni, când e la o adică… trebuie, chiar dacă m-am născut în zodia peştilor, să-mi apăr bucăţica mea, că sunt leoaică înrăită.

GHEORGHE: (merge în zigzagul străzii, se mai opreşte, mai ia un gât de vin din sticlă şi continuă să cânte schimbând ritmul, ca pe la cinci dimineaţa)
De-aia îmi e plin paharul, ihu!…
Ca să-mi înec amarul;
Doar aşa omul petrece
Cu-un vin bun, nu apă rece.
(cu duioşie în glas) Of, iar la ultima fântână
Mă clătesc puţin în gură:
Beau cu sticla, nu paharul
Şi-l pomenesc pe primarul…

FLOAREA: (foarte revoltată) Ia uite-te la Gheorge-al meu, are bani să pomenească primarul!… care ne-a furat, tâlharul, iar din tot ce ne-a promis, a rămas precum a zis: lumină, străzi asfaltate, câinii să-i ducă departe, ca s-avem precum era, beznă neagră-n mahala.

GHEORGHE: Să n-aibă norocul meu,
Să cadă în gropi mereu,
Să-l latre câinii întruna,
Mândre să n-aibă nici-una.
(O zăreşte pe Flaorea) Să cadă pe el năpasta,
Să nu-l aştepte nevasta,
Cum mă aşteaptă pe mine…
Şi la Cristos mi se-nchină.

FLOAREA: Doamne!… Luna fău-o mare,
Să lumineze-n cărare…
Soţu-n gropi să nu îmi cadă,
Portiţa noaptea să-o (prelung) vadă!.
(rugător) Fântânile să găsească…
Să bea apă, să-l trezească.

GHEORGHE: (declamativ)Dumnezeu, ruga i-ascultă!…
Dar apă nu beau prea multă.
Cum să beau? Să ruginesc!…
Păi, nu vreau să scârţâiesc.
Câinii dacă-i scol, mă latră… (un „hâc!…” ascuţit)
Şi-o să trezesc strada toată.

FLOAREA: (Îl prinde de mână să nu cadă)
Gheorgee, Gheorghe, ce făcuşi!….
(dând din cap) Iar fusăşi de te plişi?
Băutura, arz-o focul!…
Asta ţi-a mâncat norocul.

GHEORGHE: Floare, norocul meu să nu-l ai!…
(se bălăbăne, o prinde-n braţe) Dacă tu nu mă ţineai,
Pe Gheorghiţă îl pierdeai… he-he-he!

FLOAREA: De cădeai, nici pe dracu’ nu aveai;
Dar ascultă-mă colea:
Dacă roata s-o schimba,
Şi-n poartă m-ai aştepta,
Ce-ai să faci domnia ta?
Ce-ai zice, cum m-ai primi?
Cred că-n palme m-aş trezi. (foarte degajată)
Gheorghe, ţi spun, nu te juca!
Îţi promit, dai în dambla.

GHEORGHE: Hâc! Ce zisăşi, Florica mea?

TABLOUL II

GHEORGHE: (Este foarte agitat, priveşte ceasul, se loveşte cu mâna peste frunte, aruncă şorţul de bucătărie, îşi pune haina pe umeri şi iese în stradă)
Nu se poate-aşa ceva!…
Ce-o fi cu Florica mea?
Unde să fi-ntârziat,
Că afară s-a-noptat?
Să mai rabd, nu mai rezist!
Merg la birt, dau acatist…
Cu un păhărel mă dreg;
Flaorica mă crede-un bleg?
Mămăliga am făcut;
Vai ed mine, s-a răcit!…
Bătui lapte-n putinei,
Dar să vină dumneaei….
Ţi-ai găsit, ce-o fi cu ea?!
Floare mă bagă-n beela…
Culcai copilu-n covată;
Floarea mea, unde-i plecat
Şi ai utat de bărbat?…
Am să-i arăt cine sunt,
O să mă găsească în birt. (Intră în crâşmă şi o vede pe Florica în mijlocul petrecăreţilor, cărora le cântă şi joacă de mama focului. Gheorghe rămâne înmărmurit, îşi face cruci, se loveşte cu palmele peste frunte, e un pachet de nervi)
Eu mă vait şi grijă-i duc,
Ea cântă ca un haiduc…
Eu la cratiţă munceam,
Floarea mea e la bairam…
Ia s-ascult ce cântă toanta,
Apoi o să-şi ia răsplata! (se aşează în grabă pe un scaun, la o masă mai tetrasă , îşi reazemă bărbia-n palme şi se holbează la Floarea)

FLOAREA: Cârciumioară, cârciumioară…
Dragă cârciumioară!
Câţi în tine-au petrecut,
Câţi pe-aicea au trecut …
Dragă cârciumioară!
Să-i număr dacă-aş putea…
(Draga mea!…) O comoară aş avea:
Comună cu opt sate,
Şi în ea nici n-ar încape.
Crâşmă, câţi nu te-au iubit;
Mulţi s-au dus, s-au prăpădit –
Cârciumioară, loc sfinţit,
De-aia-mi place să tot cânt.
Am bărbat cum mi-am dorit:
El acasă…, eu la birt.

GHEORGHE: Dacă-aici e loc sfinţit
Ce prost am fost c-am lipsit!…
Veneam şi mă-mpărtăşeam
Şi grija nu-ţi mai duceam… (O ameninţă cu degetul arătător, scrâşneşte din dinţi).
Câţiva pumni dacă-ţi căram,
Jur că vină nu aveam!
Te lecuiam de băut,
Şi nu eram troglodit…
Să te-qaştept, să mor de frică?
Sfinte, ce-i cui-a mea Florică!…

FLOAREA: (Floare nici nu l-a observat, îşi umple un phar, îl goleşte pe jumătate, râde satisfăcută, se şterge la gură, cântă mai cu foc, joacă şi invită consumatorii să petreacă şi să fie fericiţi)
Lele!… înainte de-a mă duce,
Şi la chefuri să pun cruce,
Dragă cârciumioară!
Vreau să merg la cimitir,
Să duc un clondir cu vin –
Dragă cârciumioară!
Să dau la prietenii mei,
Să chefuiască şi ei,
Că-n ţărână nu e bine;
Cine de urât mi-ar ţine? (Ţine-o-aşa!…că e tânără şi vrea)

GHEORGEHE: (ameninţător)
Morţi îmi vrei? Ai să le iei,
(bombănind pentru el) Şi-o să ai parte de ei.

FLOAREA: (Of-ooof!…) Plictiseala nu mai trece,
Pământul e ud şi rece;
Nu ţambal, şi nici vioară,

GHEORGEHE: (Sare ca ars de la masă şi începe să cânte. Floarea rămâne pe moment consternată)
Nici măcar o bălăioară
Să cânte seară de seară,
Viaţa să-ndulceasă
Şi să mă iubească…
Ah, tu cârciumioară,
Nu mă lăsa surioară!

FLORICA: (Cum nasul de femeie are miros fin, ea a înţeles că Gheorghe o iubeşte şi vrea să se distreze alături de ea, de aceea încurajază şi-l aţâţăa). Cu bărbatu’ lângă mine…
Mă distrez şi o duc bine.
(către Gheorghe) De tine nu mă despart!…
În mormânt n-am ce să fac.

GHEORGHE şi FLOAREA:
Morţii cum or rezista…
Nebăuţi, aşa să stea?
Cârciumioară, cârciumioară,
Dragă surioară!…
(Gheorge, Floare,) să-i cinstim pe toţi,
Să se ducă vestea-n morţi,
Că la cârciumă-i mai bine
Şi nu mă despart de tine!
Of-of-of! Dragă cârciumioară!
Să se ducă vestea-n ţară.
(încep să joace)

GHEORGHE: (pe ciucite)
Pe tăiete, pe tăiete…
Cu cuţitu lu’ Terente,
Şi briceagu’ lu’ Juvete,
Hai la joc băieţi şi fete!
(cântă, ritm alert) Cârciumioară, cârciumioară…
Scumpă surioară!
Un contract nu am semnat,
Dar ţi-s prieten devotat:
Nu mă-mbăt, nici rău nu fac,
Vin în tine că mi-e drag.

GHEORGHE şi FLOAREA:
Că-n tine lumea nu-i tristă;
Decât lacrimi în batistă,

GHEORGHE : (se-nvârteşte de unul singur)
Mai bine să râd, să cânt,
Că aşa-i omul făcut:

GHEORGHE şi FLOAREA:
Să petreacă, să trăiască…

GHEORGHE: Pe mândruţa s-o iubească. (o sărută pe Florica)

FLOAREA: Că nu-i bine să postească (îl ia în braţe)

GHEORGHE: Cârciumioară, cârciumioară!
Dragă surioară…
Greu îmi e s-ajung bătrân,
Şi nici plânsul să nu-l ţin.
Văd pe-un bătrânel, săracul!…
În palme-şi reazemă capul:
Plânge că timpu-a trecut;
Nu-i pare rău c-a băut
Şapte butoaie de vin,
(rar şi apăsat) Şi tot zice – că-i puţin.

FLOAREA: (îl sărută pe Gheorghe)
Dacă Dumnezeu te ţine,
Să mai bei zeci de clondire;
Şi-o să-ţi duci viaţa-n bufet,
Trăind printre tineret… (Aţa măi!)
Gheorghe-al meu este poet.
Şi ne cântă lăcrimând,
Iar eu stau şi mi-l ascult,
Că mi-l iubesc foarte mult.

GHEORGHE: Fraţilor, săvă urez…
De-aia joc şi mă distrez:
Ce-am avut şi ce-am pierdut?
De-asta-n viaţă beu şi cânt!…
Preţ pe bani să nu punem…
Vinu-i bun, să-l bem acum, hihu!

FLOAREA: Crâşma dacă-i iese-n drum,
Nu e prost s-o ocolească…
Intră-n ea să se cinstească.

GHEORGHE: … Numai dacă-aş fi nebun
Pot să trec prin faţa ei…

FLOAREA: Are vrajă, dumneaei?

GHEORGHE: De-aici nu mai vreau să plec,
Stau cu Floarea şi petrec,
Că-i frumoasă şi e bună… (distrat, o ameninţă cu
zâmbetul pe buze)
Dar am să-i dau o chenzină,
C-a plecat fără să-mi spună.

FLOAREA: Ca să vezi ce dandana!…
Nu sunt eu nevastă-ta,
Care-n poartă te-aştepta? (mică pauză, suspans)
Şi-nlemneam noapte de noapte,
Până-n zori… Nu se mai poate!
Ropata am mişcat puţin…

Să mai beau şi eu un vin;
Nu făcui, Gheorghiţă, bine?

GHEORGHE: Cine mă ţine pe mine, (o strânge-n braţe)
De-s frumos şi-mi merge bine?

FLOAREA: De când roata s-a schimbat,
Ţi-a venit mintea la cap.

GHEORGHE: Păi… te cred, nu-ţi sunt bărbat?!

<<<>>>

scriitor – compozitor Marin Voican-Ghioroiu

***

*** si o mica surpriza din partea Redactiei "Totpal's Daily News"

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Ești fan „Urzeala Tronurilor”? Iată 6 locații reale care au inspirat faimoasa serie!

Cui nu-i place o escapadă bună într-o altă lume? Dacă ești fan „Urzeala Tronurilor” sau a …