Iubit şi stimat prieten Mihai Mircea Totpal,

[…] astăzi, distins prieten , ţi-am pregătit şi serialul Nr.5 “PLEDOARIE PENTRU SCRISOARE” care ţin nespus de mult ca oamenii să aibă o mică frescă a unor inimi ce au plâns peste filele parfumate şi au suspinat când au văzut petalele dragostei presărate în tainicul PLIC… Te sărut drag “frate” şi rog pe Dumnezeu ca cerul vieţii să-ţi fie senin şi să ai numai bucurii! Cu admireţie şi recunoştinţă, Marin Voican-Ghioroiu.

Vezi AICI Partea a IV-a

<<< ASCULTA AICI >>>

  Asculta mai multe audio populara 

 

PLEDOARIE PENTRU SCRISOARE” (V)

*****

Când cu gene ostenite seara suflu-n lunmânare,
Doar ceasornicu-şi utrmează lunga timpului cărare”
 Mihai Eminescu

*

SCRISOARE UITATĂ
*****

…Între file-ngălbenite de a anilor ninsoare,
Printre rafturi prăfuite am găsit a ta scrisoare.
Of! S-o deschid? Să văd timpul ce-l pierdui!…
Şi abia o ating: „Ia să văd ce vrei să spui?!…
*

– “Lasă dragostea să doarmă printre rânduri înnegrite
De-un condei purtat de doruri şi de patimi rătăcite.
Lacăt inimii, tu, pune!… şi rana nu o mai deschide,
Că-i stă bine amorţită. Mi-am zidit-o între firide…
*

Cu zăbrele-ncătuşată, nimeni n-o poate atinge;
Rost nu are să-mi citeşti ne-nsemnatele cuvinte!
Văd bărbia… ţi se mişcă, ochii lacrimi nu mai au;
Ce-ai făcut din viaţa noastră? Iubite, atâta vreau
*

Să rămâi la masa ta; nemurirea… tu mi-ai vrut?
Nu ştiam, eram copilă… sufletul ţi-am dăruit;
Ai jertfit a mea iubire într-o joacă…fără milă;
Erai frumos ca Adonis… c-a mea inimă suspină.
*

De-nnodam firul atunci, şi azi am fi împreună…
Mă temeam să te distrag, când scriai cu a ta mână…
Şi voiai ca armonia, dragoste şi iubirea  cea curată,
S-o pictezi, s-o scrii în carte? Iar la mine niciodată
*

Nu mi te-ai gândit. Îţi plăcea tabloul, eram minunată?
Pentru el trăiai, şi nu mă vedeai? Minte-mprăştiată!
La mine să vii, cum să te cobori? Erai tare zăpăcit!…
Dacă-atunci ai fi-nţeles cât de mult mi te-am iubit,
*

Lumea-ntreagă îţi surâdea; te făceam om fericit.
Dragul meu, nu erai singur… şi-acum n-ai fi rătăcit.
Înţelegi? Lăsai visul de marasm, mintea ţi se odihnea,
Şi eram mereu cu tine…, doar am fost iubita ta?
*

Şi-mpărţeam pe vatra vremii necazuri şi bucurii;
Puţin noroc de aveam, îţi făceam vreo trei copii,
Şi din când în când treceau pe la noi, ca fiecare,
Iar la trista bătrâneţe ţi-ar fi fost ca alintare.
*

…Când urmaşii o să-ţi poarte numele, te mândreşti;
Nu să stai şi să mă-ntreb: „Pentru cine mai trăieşti?”
Crezi că n-am avut dreptate?… Nu te opri, citeşte!
Iar te temi? Tu ai vrut-o, mi-ai întins-o mişeleşte.”
*

*   *   *

– Dragă, -mi placi! Şi acum… te cerţi cu mine?
Ai dreptate în ce spui, dar te rog, gândeşte bine:
Eu mi-am recunoscut vina, cartea e idealul meu;
Nu mă chinui, iubită! De nu găseam plicul tău
*

Sub o carte înnegrită, uitat pe vecie…  ar fi rămas.
Şi mă-ntreb: „De ce scrisoarea ta, iubită, n-m ars?”
Spun cinstit: nu ştiu ca acest plic să-l fi primit…
N-aş fi rezistat să-l las… vreme-atâta, necitit.
*

Ia să-mi pun eu ochelarii…, scrisul acesta e mărunt;
Nu se poate!!! Într-o scrisoare, trei cuvinte-ai aşternut?
“Eu te las…” şi-ai închis-o?!… Ai făcut mare păcat!
Vina, cine crezi c-o poartă!? Dar acuma… te-am iertat;
*

Ia să văd… ce-ai mai pus în plic? Ai trimis poza mea?…
Ai şters versul ce ţi-am scris? Vai de mine, cât de rea!
Gândul meu mi te-a creat, fiindcă am ţinut la tine;
E frumos din partea ta? Mi-ai plecat, vina-i la mine?
*

O idee nu-mi dă pace… la-ntrebarea ce mi-o pun:
„Oare cu cine-ai plecat? Ce-ai găsit la el mai bun?!”
Am şi lipsuri, nu zic ba, doar om sunt, nu mucenic;
Măi!.. femeia asta, zău!… mă fierbe ca-n alambic.
*
………………………………………………………………

Of! tu minte rătăcită, nici acum n-ai înţeles?…
Femeia trebui iubită, şi mai rar s-o pui în vers.
Lumea ei se învârteşte în plăceri şi mici cancanuri,
Bârfe, rochii, giuvaeruri… sindrofii, serate, baluri.
*

Pentru ea viaţa-i redusă (la câţi bani, bărbatul, are),
Din iubirea-ţi dăruieşte puţin, cum ai fuma o ţigară.
Şi, uitând că-n mână ţii focul care-ncet mocneşte;
Of!… nu de rare ori te arzi şi la buze şi la deşte.
*

Când arunci ce a rămas, tot mai scoate fum chiştocul;
Vreun sărac îl ia cu grijă, crede c-a găsit norocul
Şi, s-a pricopsit deodată – inspirând perfidul fum;
Ba-i e frică să nu vină proprietarul, care-n drum –
*

A zvârlit-o, că-l fripsese; n-a călcat-o cu piciorul,
Îmi oftează după ea şi, nebun… azi îi duce dorul…
Am s-arunc scrisoarea asta – la hârtii fără valoare!
Of, ce greu mai trece noaptea! Uite Luna că răsare
*

Şi cu razele-i plăpânde, printre rafturi se strecoară;
Tinereţea… mi-a fost scumpă, vraja ei mă înfioară!
Prea uşor mă enervez!… Nici femeile n-au fost rele;
Dacă pun şi-astă scrisoarea într-o filă-a vieţii mele.
*

Peste ani de-am s-o găsesc… o hârtie o să-mi pară;
Unde mi-o umbla nebuna?  Dor îmi e de o ţigară!…
Văd că lumea-i zămislită din bărbaţi şi din femeii:
Se iubesc, sunt buni amanţi, şi-au defecte câte vrei.
*

Numai dragostea-îi uneşte ca-mmpreună să trăiască;
Despărţiţi, ce viaţă-ar fi? Ia să beau eu o feteasc!…
Iar scrisoarea cea uitată, timp mai am s-o recitesc;
A trecut şi noaptea asta; zorile-n geam mă vestesc:
*

Să uit totul şi să plec; prea mă las de-un gând purtat,
Că n-avui noroc atunci?… Doamne, cine-i vinovat!?!…
O frumoasă zi mă-mbie, să mă duc la o plimbare;
De-ar fi timpul care-l ştiu… nu mi-ar strica o ţigară.
***

Marin Voican-GHIOROIU
29 noiembire 2011
voicanmarin@yahoo.com
 
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Marian MALCIU: Rondelul tristei veri & Sonetul plângerii… Te cheamă!

Sonetul plângerii… Te cheamă!  ***  Privește, Doamne! Tot pământul plânge, Iar Cerul…