Home Breaking News Stiri Exclusive Marin Voican-GHIOROIU: “Viaţa de artist” – Unchiului meu Gheorghe Voican (poem)

Marin Voican-GHIOROIU: “Viaţa de artist” – Unchiului meu Gheorghe Voican (poem)

16 min read
0
0
283

Dragul meu prieten MIRCEA MIHAI TOTPAL,

La Atheneul Român, (unde cânta la vioară unchiul meu, Gheorghe Voican, cel care mi-a sădit în suflet dragostea pentru muzică) mergeam aproape în fiecare seară să-i văd pe virtuozii instrumentişti care mă feremcau şi măpurtau în lumea mirifică a iluziei; atunci am înţeles viaţa lor, sacrificul pecare îl fac spre a aduce câteva clipe de bucurie în inima ascultătorilor, moment când în mintea mea a răsărit această micropoveste a Greieraşuluicare a murit lângă scripca lui… părăsit de toţi; fiindcă, atunci când a fost tânăr, în goana după glorie, a fugit din „via cea dătătoare de vigoare, locul unde a copilărit” iar în final totul a fost decât o himeră pe care nu a putut s-o cunoască.

Marin Voican-Ghioroiu

Mult mai târziu am compus şi această melodie „GREIERAŞ, PÂNDARUL VIII” ca omagiu adevăraţilor atişti care-şi sacrifică viaţa pentru desăvârşirea artei de interpreţi geniali ai muzicii nemuritoare… cu ajutorul vioarii vrăjite.

ASCULTA AICI: Rodica Anghelescu - Greieras, pandarul vii

VIAŢA DE ARTIST

Unchiului meu Gheorghe Voican

*****

Sub o streşină de munte,

Luna merge să se culce;

Nu se ştie, pat de are!?…

De nu are, să se mute

*

Mai în vale, unde-s flori,

Şi fânul abia cosit;

Iar eu dacă-s obosit…

Dorm aici, adeseori.

*

Luna-mi vine, şi se uită,

Ca un felinar se stinge,

Izvorul pe creste plânge;

Oare el nu se mai culcă!…

*

De la stână, -un câine latră,

Iar ecoul îi răspunde;

El se-ntreabă: „Oare unde

Este haita blestemată?”

*

Nu-nţelege bietul câine…

Că nu-s lupi, ci-i vocea lui.

–     Taci din gură, când îţi spui!

Vin’ la mine să-ţi dau pâine…

*

Strigă un cioban la el:

Liniştea din cer se lasă…

O perdea neagră şi deasă,

Noaptea-şi ţese testemel

*

Peste văi şi peste munţi …

Pacea sfântă-a coborât,

Doar un greier s-a pornit,

Şi te roagă să-l asculţi.

*

Zice el cu glasul sec:

–     „Toamna vine şi-o să treacă,

Frunze n-o să am pe creacă;

Anul acesta nu sunt bleg!

*

În cămară-o să-mi adun

Bobi de struguri de la viţă…

Grâu, făină şi tărâţă…

Să am iarna din belşug.

*

Şi din struguri vin să fac,

Să bea Greieriţa mea;

Când am chef, mai pot cânta,

Dacă am grăunţe-n sac”.

*

Bun e planul!.. şi-a mai zis:

–     „Dar cum încă nu e frig,

Să mai cânt puţin în crâng;

Doamne, e un paradis!…

*

Printre frunze-ngălbenite,

Să mă lăfăi zi şi noapte…,

Să muncească cine poate!

Sunt artist, îmi pot permite.

*

Scripca nu am cum s-o las,

Ce m-aş face fără ea?…

Sunt distrus de n-aş cânta!

Toamna, am un aşa glas

*

De cânt un concert, e bun:

Îmi scot banii de mâncare;

Muzica este-o-ncântare!…

Timp mai e pân’ la Crăciun.”

*

Tot amână azi pe mâine,

A uitat de planul său;

Cântă-acum la Ateneu –

Ca să-şi cumpere o pâine.

*

E artist şi e-nzestrat,

E un geniu ne-ntrecut;

Iarna, uite-o, a sosit!

Şi sărmanul a-ngheţat.

*

Unde poate să se ducă?

–     „Thii!… ce viscol e afară!…”

Muzicanţii când mâncară,

Firimituri de pâine-amară…

*

Risipiră pe parchet.

…Un deliciu, cozonac!

Pune greierele-n sac –

Să trimită un pachet

*

La iubita lui consoartă;

Însă, la mesagerie…

Poştaşul nu vrea să ştie:

Sacu-i greu şi i-l descarcă,

*

Şi scoate din el un sfert

Un sigiliu,-a aplicat…

–      Scoate banii pentru sac,

Şi plăteşte supliment!

*

–     Pentru ce îmi ceri în plus

Atâţi bani! Cum ai socotit?

Domnule, nu-s pricopsit;

N-ai mata cu preţ redus?…

*

–  N-am! Ai depăşit un gram.

Cu banii care-a plătit,

Pentru care a trudit…

Cumpăra un kilogram;

*

Dar cu preţurile noi,

Cu inflaţia crescută…

Se vinde şi pe valută;

Ce scandal, ce tărăboi

*

Fac greviştii de taxiu…

Abia-a putut să urce

În tramvaiul care-l duce:

Tranca, tranca! Şi târziu,

*

A ajuns, când trebuia;

Şi-a luat scripca, uşurel,

S-a urcat pe-un scăunel

Şi la dirijor privea…

*

Impozant, în frac cu coadă,

Un model tip rândunică;

Cu bagheta subţirică…

Nu putea ca să îl vadă;

*

Da-l ştia pe Greieraşul,

Că-i un artist consacrat,

Şi atent mi-s studiat…

Partitura – “Ciobănaşul.”

*

Face semn, orchestra-ncepe

Să-mi atace uvertura,

Şi de-aici, ah!… tevatura;

Greierele nu pricepe:

*

El îmi cântă, nu se-aude;

Vai!.. la faţă s-a-nnegrit.

E distrus: „Cum am răcit?!

Aripioarele-i sunt ude.

*

A venit din frig, de-afară,

La căldură-a transpirat;

De grăbit, mi-a şi uitat…

Nu s-a şters la subsioară.

*   *    *    *    *   

“Vină  poartă  Greieraşul!”

Gazetarii scriu pe rupte:

Verzi, uscate… şi nevrute;

Că acum, întreg oraşul

*

A aflat… că la concert –

Nu a fost în formă bună;

De ruşine stă în humă,

Şi din când în când, încet:

*

–     Cric, cric!…” îngână seara:

Păcat de postul pierdut!

În subsol stă abătut

Şi mai scârţie vioara…

*

Dar nu sună ca în vie,

Şi nici stele nu-s, nici Lună;

Când el concerta pe strună

Cu aplomb şi veselie.

*

N-are decât să aştepte,

Pân’ la vară nu e mult;

Dar de ce mi s-a temut…

Vine-un frate şi-l vesteşte:

*

–     Greieriţa ta…, se pare,

A mâncat pâinea din sac,

Cuun vecins-a tot distrat…

Şi-mpreună, la plimbare,

*

Sunt văzuţi de greierime.

–     Ah, tu soartă nemiloasă!

Eu să plec de lângă casă,

Şi ea râde-acum de mine?

*

Eu alerg pentru o pâine,

S-aibă copilaşii mei…

Ea se-ncrede-n derbedei!

Nu s-a mai gândit la mine?

*

Înţeleg, am fost trădat:

Ce-o fi fost în capul ei!

Ce-mi căuta pe aleii!…

Nu avea în casă pat?

*

Era dornică să-i cânt?

Ah!… femeie schimbătoare,

Chiar nu ştie că mă doare…

Vai, în suflet m-a rănit.

*

Dacă nu aflam, mai treacă…

Cu speranţa mai trăiam;

Vă spun sincer: o iubeam…

Ce necaz putu să-mi facă!

*

Cu vecinul să se-ncurce?

Vai! Cum ruşine n-a avut!

Of, iar copii de-au văzut,

O vor răstigni pe cruce.

*

Ce păcat! Cum de-a greşit!?

O credeam că e deşteaptă,

Dar nu mi-a fost înţeleaptă;

Ce rău!…Totul s-a sfârşit.

*

Doamne, nici n-o pot urî;

Frumoşi copii mi-a făcut!

Dacă noroc nu am avut…

Şi plângând – îmi adormi.

*

Supărat nevoie mare…

A cântat ca ambulant;

O lăcustă-l luă amant,

Şi mi l-a-nvăţat să zboare.

*

Dar nu merge,-nvăţătura,

Şi mi-i tare amărât:

Lăcusta l-a părăsit;

Ghinion, că şi dantura

*

Îl cam doare, şi e trist;

Cui să-i spună că-i bolnav?

„Dacă este ceva grav!…

Iar eu, marele artist! –

*

Am să mor ca un străin…

Să n-ajung, via să-mi văd!?

Doamne, am fost un nărod,

Că-n Bucureşti am venit.”

*

Şi de-atâta supărare,

Într-o coadă de pian,

Mi s-a stins acum un an

Un artist cu suflet mare.

*

Şi în viaţa-i efemeră –

N-a lăsat avere, bani…

Nici nu şi-a făcut duşmani;

Un urmaş de-al lui mai speră,

*

Să-l aducă, să-l îngroape

La tulpină, lâng-o viţă,

Să-l jelească-o Greieriţă,

Şi să-mi fie iar aproape

*

Şi de vie, şi de casă…

Aici mi-a copilărit;

Viaţa-ntreagă le-a iubit –

Greier mic, inimă-aleasă!

*

Sufleţelul lui l-ascult:

Este-n vie şi îmi cântă.

Anul acesta-i toamna lungă;

El să-mi fie!… S-a trezit?

*

Luna s-a aprins pe cer,

A trecut spre Dealul-Mare;

Greieraşu-i pe cărare,

A pornit pe drum, stingher.

*

Toată viaţa mi-a trudit…

Lumea scenei îl atrage;

Slugă pleacă să se bage,

Of, că din nou i s-a urât.

*

Şi aşa cu toţi îmi pleacă…

Să colinde-ntreaga lume

Pentr-o glorie şi-un nume;

Oare cin’ să-i înţeleagă!?

*

Ei sunt singurii stăpâni

Pe-al lor suflet călător:

“A fi pe scenă actor…,

E sublim, dar prin străini?”

*

Le-a vorbit un greieraş …

La nepoţi ăn astă seară:

–       Voi îmi urmaţi la vioară,

Dar… mai lăsaţi-l de oraş!

*

Locul vostru e în vie

Printre frunze-ngălbenite;

Un artist, trebui’ să ştie…

Dragii mei să luaţi aminte.

***

Marin Voican-GHIOROIU

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

5 activități relaxante pentru a alunga rutina

Rutina zilnică poate duce la stări de plictiseală și, în unele cazuri, chiar la anxietate.…