Marina GLODICI – „Procesul de la Zalău”

Cât de drept poate fi şi cât poate dura un proces de grăniţuire?

După aproape un deceniu de când activez ca jurnalist, din care şapte ani în domeniul justiţiei, mi-a fost dat tocmai mie să experimentez sentimentul amar al dezamăgirii şi descurajării pe care îl ai când nu ţi se face dreptate, situaţie sufletească cu care unii cetăţeni veneau la mine în redacţie să îmi ceară ajutorul. 

În urmă cu 17 ani, mama mea a dobândit titlul de proprietate asupra câtorva parcele de pământ rămase ca moştenire de la bunicul meu din judeţul Sălaj, comuna Hereclean, satul Badon. Aşadar, s-a procedat la punerea lor în posesie şi în sfârşit am împrejmuit una dintre grădini aflată chiar în centrul localităţii rurale mai sus amintite. Imediat după acest lucru, însă, primarul de atunci al comunei Hereclean, Vasile Păcală a dispus prin abuz, retragerea gardului nostru şi a creat acolo un drum de acces la proprietăţile aflate în sudul grădinii, unde anumite persoane cu influenţă îşi construiau case. Şi asta pentru că eliberase autorizaţii de construcţie, dar nu era încă accesul de la drumul judeţean construit şi amenajat aşa cum cerea legea în asemenea cazuri.

Aşadar, a început un raport juridic, între familia noastră şi primărie alături de săteni, care erau instigaţi pentru a ne hărţui. Primarul (PV) îşi câştigase peste o sută de votanţi ai domniei sale pentru jilţul în care era. Deşi am încercat amiabil să ne înţelegem că acolo nu există drum şi că niciun act nu atestă că Primăria ar fi proprietară, am depus plângere penală în anul 2004  (Dosar nr. 2456/P/2004) arătând că nu ne putem bucura de grădină deoarece cetăţenii intră peste semănături şi le calcă cu maşinile şi căruţele şi asta cu susţinerea primăriei. Şi cum se face pe la noi, cu implicaţiile politice, ne-am trezit că procurorii resping cererea şi scoate de sub urmărire penală pe toţi cei care erau acuzaţi, deşi am depus actele de proprietate pe cei 3.760 metri pătraţi ai grădinii din care 600 metri pătraţi se aflau la familia Bărnuţiu care îşi mutase gardul pe vremea lui Ceauşescu, iar alţi 600 mp ni-i luase primarul pentru drum.  Mai mult, primarul ne-a ameninţat prin adresa nr. 2000 din 22 martie 2005 că ne va da în judecată şi ne va „executa silit pe cheltuiala” noastră dacă nu ne retragem gardul. Repet, deja gardul era retras şi totuşi acesta era distrus. În vara aceluiaş an, din întreg am vândut 1500 metri pătraţi, rămânându-ne 2260 metri pătraţi.

Procesul a fost amânat 2ani din cauza expertului judiciar 

În aceste situaţii, în 2007 am cerut Judecătoriei Zalău (dosar 5165/337/2007) să dispună grăniţuirea şi expertiza parcelei ca apoi să ne putem şi noi folosi în tihnă de pământul nostru. Instanţa a dispus  expertiza judicară. Doi ani dosarul a fost amânat deoarece expertul nu a făcut măsurătorile şi schiţa deoarece era „aglomerat” şi cu toate acestea aşteptările nu au adus rezultatul pe care îl aşteptam.

Expertul: „Veţi pierde procesul!”

În sfârşit, aveam la dosar expertiza pe care eram nerăbdători s-o vedem. Am constatat că a fost făcută cu lipsă de obiectivitate şi interes profesional. Expertul Gabriel Dogaru mi-a spus: „Veţi pierde procesul!” Foarte mirată i-am spus că eu nu cer nimic în plus doar o măsurare corectă a parcelei de 2.260 mp din care erau doar 1.200 mp deoarece vecinul Bărnuţiu deşi recunoscuse graniţa şi ne promise că îşi va muta gardul nu o făcuse totuşi nici până atunci. Expertul ştia că Primăria Hereclean nu este proprietară de drept pe aşa zisul drum ci noi suntem şi totuşi nu s-a încumetat să măsoare în aşa fel încât să dea conturul exact al proprietăţii. Nu era corect şi nici profesionist. Nu am fost mulţumiţi de lucrarea pe care a executat-o. De altfel acest lucru a influenţat finalitatea procesului şi a generat o anumită confuzie dorită anticipat.

La ultima înfăţişare de la Judecătoria Zalău, părea că judecătorul a înţeles totul şi credeam că ne va face dreptate. Judecătoarea i-a spus manadatarului celelalte părţi care încerca să susţină că parcela ocupată abuziv de ei este a lor: „Dar domnule, petenta are 2260 mp. Deci şi parcela ocupată de dumneavoastră şi drumul este proprietatea ei”. Chiar şi Primăria Hereclean a trimis o adresă prin care recunoaştea că nu este proprietara de drept a drumului, deoarece a fost chemată în judecată pentru a-şi justifica dreptul asupra acestuia. Surpriza a fost aceea că în loc să ne dea nouă cei 600 metri pătraţi aflaţi la familia Bărnuţiu, i le-a dat lor, deşi nu ceruse acest lucru.

În recurs: „Unde lucraţi? La ce ziar?”

La Tribunalul Zalău, în recurs  a fost pentru mine un adevărat coşmar. Judecătorii s-au comportat cât se  poate de nerespectuos. La început preşedintele completului o judecătoare foarte distrată (PN) era interesată ce profesie am şi unde lucrez. I-am spus că nu sunt avocat de meserie ci jurnalist şi că reprezint familia ca mandatar, cu toate că acestea trebuia să le ştie dacă citea dosarul mai amănunţit. Era interesată şi la ce ziar scriu, aşa din curiozitate (ciudată curiozitate pentru un magistrat care trebuie să citească dosarul pe care îl instrumentează). Aerul dispreţuitor pe care îl avea era vădit, câţiva avocaţi din sală făceau deja feţe feţe. Regretam atunci că nu am invitat ziariştii sau poate că ei trebuiau să fie undeva prin sală. Recursul mi-a fost respins, după calculele celor care trebuiau să analizeze bine şi să înţeleagă un proprietar de bună credinţă.

La revizuirea dosarului: „Credeţi că voi jurnaliştii le ştiţi pe toate?”  

Am înaintat o cerere de revizuire, invocând o eroare deoarece noi avem 2260 mp. Preşedintele completului (DP) mă întreabă: „Credeţi că vă încadraţi în termen? Credeţi că voi jurnaliştii le ştiţi pe toate?”. I-am răspuns foarte respectuos că mă aflu acolo în calitate de reprezentant al intereselor familiei noastre şi nu de jurnalist. Că graniţa faţă de vecinii noştri Bărnuţiu a fost stabilită de trei ingineri cadastrali din care doi sunt experţi. Că deschiderea noastră la drum este de aproape 15 metri şi nu 11,83m. Dar părea că preşedintele nu este atât de interesat. L-a întrebat pe Ioan Bărnuţiu mandatarul celeilalte părţi (care aducea la cunoştinşă că a lucrat pământul pe vremea regimului trecut şi are adeverinţă în acest sens) : „Vrei să se respingă acţiunea?” El a răspuns: „Da!” „Aşa te vreau!”, i-a răspuns judecătorul şi apoi ne-a poftit afară deoarece se terminase convorbirea. Şi bineînţeles că acţiunea ne-a fost respinsă.

Şi iată că, aproape 4 ani poate dura un simplu proces de grăniţuire şi… cu toate acestea… să fii dezamăgit. De ce? În  anii în care i-am lucrat în redacţie am citit sute de dosare civile şi penale. Şi totuşi pot, oare, exista ambiţii deşarte atât de mari? Mă uitam cu regret după cetăţenii care apelau la mine cu încredere şi cărora le spuneam că sunt jurnalist şi nu sunt avocat sau magistrat. Care să fie şi cât de grea poate fi calea spre dreptate? Cum  ar trebui să fie lumea asta ca lucrurile să poată intra pe un făgaş pozitiv şi democratic? Fără să îmi dau seamă viaţa mi-a dat o lecţie dură deoarece chiar nu îi credeam în totalitate pe cei care spuneau că nu sunt trataţi cu respect în sălile de judecată. Şi când te gândeşti că noi care reprezentăm societatea civilă îi plătim să ne apere drepturile şi libertăţile garantate prin Constituţie!

Grădina transformată în groapă de gunoi!?

În urmă cu o lună, ne-am deplasat până în Badon să evaluăm pagubele şi am descoperit că unii săteni îşi făcuseră loc pentru depozitarea gunoaielor pe grădina noastră. Fiind avertizaţi că vom merge acolo deoarece vorbisem cu cineva la telefon au aprins peturile şi materialele plastice, însă unele au mai rămas îngropate acolo. Şi asta în ciuda faptului că la distanţă de numai câţiva metri sunt pubele pentru deşeuri clasificate.

Câtă lipsă de cultură civică şi respect faţă de concetăţeni şi meschinărie pot avea unii aşa zişi vecini! Dar oare de la cine porneşte acest lucru? Poate, cine ştie, se autosesizează cineva să descopere adevărul care ne va face liberi pe toţi şi îi va constrânge pe cei care nu se pot adapta la normele de conduită a statului de drept.

Marina GLODICI

Baia Mare

11 august 2011