Un muzeu virtual sonor va fi dedicat sutelor de mii de oameni din Europa de Est deportaţi în gulag, ale căror voci n-au fost auzite niciodată atât de departe.

Primul proiect de această amploare la scară europeană – muzeul virtual – cuprinde 160 de mărturii inedite ale unor deportaţi din Europa centrală şi de est, trimişi în lagărele de muncă şi coloniile speciale (gulaguri) din URSS, între 1940 şi 1949, au precizat autorii acestuia – Centrul de studii ale lumii ruse, caucaziene şi central-europene (EHESS/CNRS) de la Paris şi Radio France Internationale (RFI) – citaţi de AFP.

Intitulat ‘Arhive sonore, memorii europene ale gulagului’, proiectul va fi prezentat la Paris vineri, fiind accesibil în aceeaşi zi pe site-ul museum.gulagmemories.eu. Proiectul a fost pus la punct de cercetători europeni din 15 ţări (Franţa, Germania, Belarus, Letonia, Lituania, Estonia, Ungaria, Italia, Kazahstan, Polonia, România, Marea Britanie, Rusia, Cehia şi Ucraina), Centrul ‘Marc Bloch’ din Berlin, CEFRES din Praga şi Centrul franco-rus pentru cercetări în ştiinţele sociale şi umaniste de la Moscova.

Potrivit ziaristei şi producătoarei de la RFI Valerie Nivelon, cercetătorii au cules timp de trei ani, începând din 2008, mărturii de la persoane care au în prezent între 75 şi 94 de ani şi care au fost deportate în lagărele din Siberia şi Kazahstan în perioada copilăriei. Mărturiile acestora, înregistrate şi filmate, apoi traduse simultan în 3 limbi (franceză, engleză, rusă), aparţin unor oameni din ‘ţările baltice, Ucraina vestică, România, Ungaria, Cehoslovacia sau Polonia. Ei au fost deportaţi între 1940 şi 1949 în gulagurile sovietice’, spune Alain Blum, directorul Centrului de studii EHESS/CNRS.

‘Povestea deportării europenilor în Uniunea Sovietică este destul de puţin cunoscută’, adaugă cercetătorul, care aminteşte de ‘trei mari valuri succesive de circa un milion de deportaţi: primul în 1940-1941, al elitelor sociale din ţările baltice şi Ucraina de vest, al doilea, începând din 1944, cuprinzând persoane bănuite că s-au opus armatei sovietice, şi al treilea, din 1949, din aceleaşi ţări, dar şi din România, Cehoslovacia, Polonia şi Ungaria’.

‘Deportarea este văzută prin ochii copiilor care şi-au trăit viaţa după aceea, rămânând pe loc, întorcându-se în ţările lor de origine sau stabilindu-se în Occident, supravieţuitori care au construit şi ei Europa’, mai spune Blum.

‘Există trei constante în amintirile lor: natura aspră a imensităţii siberiene de care nu au avut cum să scape, sărăcia ţăranilor ruşi şi pierderea priceperii lor, alături de puternica solidaritate care s-a creat între deportaţi şi localnici‘, spune Marta Craveri, istoric la EHESS/CNRS. Povestirilor concrete despre viaţă li se adaugă texte biografice, precum şi o cronologie şi o cartografie a istoriei colective.

SURSA: http://www.financiarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…