Rar mi-a fost dat  să întâlnesc în sfera poetică românească din ultimii ani, o autoare înzestrată cert cu calităţi lirice, dar care să îşi promoveze mai mult colegii de scris decât pe sine.

MADUTA-S---NICIODATA-LIMAN-copx1

Pe Sabina Măduţa am întâlnit-o cu multă vreme în urmă, într-un Bucureşti al deceniului opt din veacul trecut, pe atunci când Poezia avea valoare prin mesaj şi profunzime, pe când poeţii se adunau în cenacluri ca într-o rugă de biserică. Erau timpuri de restrişte politică iar firimitura de Cuvinte bine aşezate în vers ne făcea să ne simţim membri ai unei confreerii aproape secrete.

Sabina Măduţa scria sonete cizelate şi frumos sunătoare ca nişte clopoţei de argint. Scria dar şi recita din marea poezie a lumii. Avea har şi fiecare clipă petrecută într-un astfel de context te ridica din genunchi, te făcea sa ţii capul sus Intâmplător sau ba, am debutat cam în aceeaşi perioadă cronologică, fiecare dintre noi cu cate o plachetă de poeme cuminţi şi care nu atrăgeau  excesiv lauda sau critica literară. Şi totuşi, declicul se produsese, şi în paralel am beneficiat de spaţiu publicistic  în revistele de marcă ale vremii.

Ceea ce am remarcat încă de la început la Sabina Măduţa, a fost bucuria scrisului, vraja care o ţinea legată pe veci de un poem, indiferat dacă poemul era scris de ea sau de altcineva. Era fascinată de poezie, citea şi scria, apoi nu o dată îşi invita prietenii în garsoniera sa din Drumul Taberei, unde făcea înregistrări pe banda magnetică. Documente de istorie literară. Toate acele benzi, sunt convinsă că există şi că ar putea deveni mărturii ale unui timp în care nu doar că evadam în literatură, dar căutam să rămânem verticali în faţa problemelor pe care comunismul, aflat în faza sa  acerbă, ni le impunea clipă de clipă.

Am citit la timpul respectiv DRUM, volumul de debut al Sabinei Măduţa. Apoi, am recunoscut valoarea versurilor sale în grupajele apărute în revistele literare. Am ascultat-o cum recita pe scenă sau în studiourile Radiodifuziunii Române şi mereu şi mereu mi-am spus cu convingere: Este Poetă! Nu m-am înşelat. Mă bucur că, după o retragere din lumea literară( retragere  regretabilă dar asumată), după mai mulţi ani de tăcere lirică, Sabina Măduţa revine în forţă.

Volumul NICIODATĂ LIMAM apărut la Editura Aureo din Oradea in 2015 este o carte frumoasă prin grafica deosebită, dar este şi o carte consistentă prin conţinutul poetic, aş îndrăzni să spun că poate fi o carte-testament. Sabina Măduţa demonstrează aici că nu este o poetă de ocazie, că este un autor care şi-a purtat mereu visul cu sine, l-a înnaripat şi  l-a lăsat să iasă în lume, şi-a dăruit rodul talentului cu generozitate.

Dacă a avut un mentor? Indubitabil, Vasile Voiculescu i-a fost îngerul călăuzitor prin cerul liric. L-a venerat şi l-a slujit, l-a urmat pas cu pas prin memoria generală, a scris şi a vorbit lumii despre Vasile Voiculescu într-o perioadă în care acest uriaş fenomen al sonetului românesc se afla aruncat într-un con de umbră grosolană. Sabina nu a tăcut, aşa cum nu a tăcut în faţa operei baronului Lowendall. Ea simţea măreţia Artistului dincolo de asperităţile vieţii de fiecare zi, găsea o cauză nobilă pentru care să lupte. Şi ştia să lupte frumos, artistic şi cu acel spirit de sacrificiu care nu se vede cu ochiul liber, care nu se trâmbiţează pe străzile oraşului.

Sabina Măduţa, iubitoarea de Poezie, este pătimaşă, luptă până la capăt pentru cauza în sine. Dar, EMINESCU! Luceafărul este pentru Sabina, ceea ce este aerul pentru un alpinist care vrea să atingă vârful Muntelui. Sabina Măduţa a promovat şi destui poeti tineri. Unii au demonstrat pe parcurs, alţii s-au pierdut in valurile cotidianului. După 1989 a înfiinţat Editura ,,Florile dalbe,, şi s-a  zbătut să scoată cărţi care aveau ceva de spus. Vechea sa patimă literară, Vasile Voiculescu, a urmărit-o şi în perioada aceea, şi a publicat lucrări cu mare valoare literară.

Ca poet, Sabina Măduţa nu scrie cu peniţa pe hârtie, ea scrie ca într-o rugă. I-am citit cea mai recentă carte, Niciodată Liman. Nu mă aşteptam să găsesc un discrus poetic mai altminteri decât eram atât de obişnuită cu scrierile sale anterioare, dar… brusc mi-am dat seama că Sabina s-a schimbat , s-a maturizat scriitoriceşte, s-a retras imaginar la rădăcina universului său poetic, şi conştientă sau ba, scrie profund, tot mai aplecată spre o zonă de intereferenţă între lumea celor ce au fost şi lumea de astăzi. Scrie frust, aproape tăios, nu se mai lasă intimidată de canoanele sonetului clasic, şi ceea ce realizează în ultima vreme, este o poezie modernă, realistă, cu faţete în care durerile şi întrebările personale devin un bun general.

Sabina Măduţa, un Om care stie să facă sacrifii precum puţini alţii, un poet ce aude Poezia  cum iese şi din gura suferindului, şi din florile  grădinii, şi din bunătatea oamenilor. Ea recunoaşte drumul destinului său poetic, merge pe acel drum  fără reţinere şi lumea iubitoare de poezie o înţelege, o iubeşte. Versurile sale sunt  sincere,  sintagme coagulate din  libertate lăuntrică care i-a dat forţă şi curaj să meargă mai departe.

Ce mai aştept eu de la Sabina Măduţa?  Desigur că îmi doresc să-i citesc şi viitoarele poezii, dar aş vrea şi  carte viitoare, un fel  de jurnal venit din amintiri, în care, Sabina să aducă în  pagina de carte, oameni şi locuri, întâmplări şi stări de conflict, detalii (ce se uită) ale unei lumi pe care  ea o cunoaşte atat de bine, şi despre care ne-ar putea vorbi răspicat, aşa, aşa… ca în reportajele sale de odinioară, de la  Radio România.

Felicitări, Sabi.

————————-

Melania CUC

Archiud, Bistriţa

15 iulie 2015

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…