O „minge“ neagră, cu diametrul de şapte centimetri, a aterizat marţi seară în grădina lui Dumitru Zvîncă, din localitatea Suharău, Botoşani. „Prăşea în grădină când a auzit un zgomot puternic şi a văzut că din cer cade, cu viteză, un obiect care s-a înfipt în pământ formând un crater.

Şi-a dat seama pe loc că este un meteorit”, a spus Marcel Chelariu, primarul localităţii Suharău. Meteoritul s-a crăpat în două la impactul cu solul. Bărbatul a adus bucăţile de meteorit la Inspectoratul de Mediu să vadă dacă este radioactiv. Specialist în obiecte cosmice, geologul Sorin Grindei a confirmat că are în faţă un meteorit. „Acest om a avut ocazia de a participa la o întâlnire de grad zero. O dată în viaţă ai ocazia să vezi cu ochii tăi cum cade din cer un meteorit”, a spus Sorin Grindei, care este convins că diametrul meteoritului a fost de 10 ori mai mare, dar s-a mişcorat din cauza procesului de ardere.

El susţine că prezenţa meteoritului are legătură cu ploaia stelară care a avut loc în perioada 3-5 mai. „Sunt convins că acest obiect sferic s-a rupt din coada cometei Halley care vizitează pământul o dată la 76 de ani. Mingea de foc a străbătut mii de ani-lumină până să cadă la Suharău. Interesant este că are în compoziţie elemente fieroase şi este perfect sferică”, a mai spus geologul Sorin Grindei. Specialistul este convins că bucata din corpul ceresc va deveni temă de studiu în facultăţile de profil, iar locul unde a căzut va fi trecut pe harta craterelor monitorizate de NASA în întreaga lume. Fragmente din el vor fi trimise pentru expertize ştiinţifice la Facultatea de Geologie din Iaşi, dar şi la Bucureşti.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri interne

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Esti implicat intr-un accident rutier? Iata ce trebuie sa faci!

In conditiile in care tot mai multi oameni au devenit proprietari de masini si au obtinut …