La Breaza, comună din judeţul Buzău, primăvara li s-a arătat deja localnicilor în toată splendoarea sa. Toţi migdalii din grădini au înflorit brusc, la începutul acestei săptămâni, imediat ce soarele şi-a revărsat razele cu generozitate peste culmile Istriţei.

Şi nu numai la ei, ci la toţi vecinii care au case pe versantul sudic al dealului. De fapt, migdali înfloriţi pot fi zăriţi de câteva zile pe teritoriul mai multor localităţi de la poalele dealului Istriţa: Merei, Pietroasele, Năeni şi Breaza.

De acum, spun localnicii, primăvara îşi intră în drepturi şi este semn că vom avea parte de un an normal, din punct de vedere meteorologic. „Înflorirea migdalilor este vestitorul primăverii şi se spune că de acum nu mai are cum să revină iarna”, ne-a spus Aurel Lupu, localnic din Breaza.

Anul trecut, migdalii au înflorit la sfârşitul lunii martie, în ajunul Floriilor. Localnicii spun că iarna grea din 2009 – 2010, cu temperaturi scăzute, a întârziat procesul de vegetaţie. Tot ei spun însă că au fost şi ani când pomii au înflorit în luna februarie.

„Migdalul a reuşit să îşi desfacă petalele şi să înflorească. Nu e ceva nefiresc în zona noastră, dat fiind că noi suntem într-o zonă cu expunere îndelungată la soare şi cu mult calcar în subsol. Este primul pom care îşi desface petalele şi peste câteva zile urmează piersicul, caisul şi apoi prunul”, ne-a declarat Marin Lupu, localnic din Breaza.

Dealul Istriţa, aflat la Curbura Carpaţilor, are expunere îndelungată la soare, condiţie care grăbeşte procesul de vegetaţie. Migdalul este un pom fructifer specific climei mediteraneene, însă a găsit aici o microclimă favorabilă, datorită solului calcaros care înmagazinează căldura soarelui şi pe timpul nopţii.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…