Home Breaking News Stiri Exclusive Mihai POSADA – Despre fonfleurile ironistului Mihai Batog-Bujeniță

Mihai POSADA – Despre fonfleurile ironistului Mihai Batog-Bujeniță

29 min read
0
0
167

Născut la 25 octombrie 1945 în Aldești, județul Galați, Mihai Batog-Bujeniță este un scorpion zodiacal ce locuiește în «dulcele târg al Ieșilor», deține cu mândrie gradul ostășesc de comandor de aviație (în retragere și rezervă), și se declară de profesiune strașnic pilot militar pe avioane de vânătoare supersonice, al Forțelor Aeriene ale Armatei Române, care a condus aeronave uriașe: „monștri din metal de mii de tone”, cum citim în volumul de poeme ironice: „Cântece de shomerie” (2011). A absolvit în 1967 Şcoala Superioară de Ofiţeri de Aviaţie Aurel Vlaicu (actual, Academia Forţelor Aeriene), în 1977 Academia de Înalte Studii Militare, dar și Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Universității Apollonia din Iaşi, în 2013. Colaborează la importante reviste de cultură, de literatură, dar și la cele de umor, din țară și din: Israel, Statele Unite ale Americii, Canada, Anglia, Austria, Olanda, Belgia, Cipru, Spania, Australia.

A susținut, anual, cicluri de conferințe (unele publicate), la: Fundaţia «Prietenii Iaşului», la Uniunea Veteranilor de Război şi la Penitenciarul Iaşi, plus unele activităţi culturale la Comunitatea Evreilor din Iaşi, sau în cadrul programului «Scriitori în licee», organizat de Biblioteca «Gheorghe Asachi» din Iaşi. Este membru al: Uniunii Epigramiştilor din România, Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţiei Canadiene a Scriitorilor Români (ACSR), Societăţii Culturale «Junimea 90», Asociaţiei Jurnaliştilor Profesionişti din România (cu legitimație). Îndeplinește funcția de președinte al: Asociaţiei Literare «PĂSTOREL», Iaşi (pers. jur.); cenaclului: Academia Liberă „PĂSTOREL”, Iaşi; iar onorific, al Ligii Scriitorilor, Filiala Nord-Est România. Concomitent, și pe acelea de: director al revistei BOOKLOOK, Iaşi; redactor-coordonator la revista de cultură CRONICA din Iaşi; redactor -şef adjunct la revista de cultură: MERIDIAN CULTURAL ROMÂNESC – Vaslui; și nu în ultimul rând redactor-şef adjunct la revista de cultură RAPSODIA, patronată de Cercul Militar din Sibiu.

Prezent într-o serie de antologii de proză, poezie, culegeri și dicționare de scriitori români, Mihai Batog-Bujeniță este autorul a 34 de cărți publicate, numeroase studii și comunicări științifice și are în lucru alte două volume. Deține 106 PREMII LITERARE ŞI ŞTIINŢIFICE, INCLUSIV PREMIUL U.S.R. filiala Iaşi (dec 2007 şi oct 2014 ) pentru PROZĂ SCURTĂ (volumul: Feriţi linia, trec proşti fără oprire) iar în 2014 pentru ROMANUL: Bântuind prin paradis; DIPLOMA ŞI ORDINUL «CAVALER AL CETĂŢII» ÎN GRAD DE AMBASADOR – acordată în 2013 de Administraţia Proiectului: Cititor de proză-Republica Artelor-Dublin); MEDALIA DE ONOARE ŞI DIPLOMA DE «PRIETEN AL COMUNI-TĂŢILOR» – oferită de preşedintele Comunităţilor Evreieşti din România, Iaşi 25. 09. 2015. Toate datele biobibliografice provin din cv-ul primit de la autor, iar îndrăzneala de a scrie aceste rânduri despre un prozator de anvergura autorului fonfleurilor mi-a fost insuflată de redactorul-șef al RAPSODIEI, poetul Ioan Gligor Stopița, căruia îi sunt recunoscător și îi mulțumesc pentru încredere și onoare.

*   *   *

Din vasta operă a scriitorului Mihai Batog-Bujeniță am ales fonfleurile împrăștiate generos prin publicații literare, culturale, de umor și din toate la un loc, prin Țara întreagă și chiar dincolo de granițele sale politico-geo-strategice. Aceste fonfleuri alcătuiesc un domeniu distinct, particular și original în măsura în care pot fi asimilate unei bogate și îndelungate tradiții în cultura universală și, nu mai puțin, în aceea românească: snoava și anecdota populară precursoare, ironia romantică, sarcasmul avangardei, condensate de cele mai multe ori după rețeta „3 în 1”.

Ce sunt însă fonfleurile?

După umila noastră părere, ele pot fi considerate cronica însemnărilor despre cele văzute și auzite în direct, simțite pe propria piele, constatate, «rumegate» timp de o viață, o viață în plină desfășurare. Existența/evoluția fonfleurilor e una infinită, așa cum fără început și fără sfârșit sunt toate întâmplările și gândurile noastre… Formulate lapidar, ele sunt surorile maximelor din vechime și ale proverbelor populare. Nu putem omite contribuția la nivel instructiv și formativ pentru veacurile de generații viitoare, în domeniul observației lucide și a transpunerii umoristicomicosatirice a celor observate, a unor scriitori (re)cunoscuți ca «moraliști francezi»: Michel de Montaigne-Delecroix, Blaise Pascal, François al VI-lea, duce de La Rochefoucauld, prinț de Marcillac sau Jean de La Bruyère, dar aceștia pot părea un pic prea decisiv de serioși în formulările lor. Neapărat, pe poetul latin Juvenal însuși (pe numele de cetățean: Decimus Iunius Iuvenalis) – autorul unor texte intitulate printr-al doilea secol după Hristos chiar Satiræ, dar și pe colegii satirici ai acestuia în primul veac al erei creștine: etruscul Aulus Persius Flaccus sau anticul roman Gaius Petronius Arbiter. Apoi, pe londonezul Jerome Klapca Jerome, pe boemul ceh Jaroslav Haŝek, pe rușii Ilia Arnoldovici Freinzilberg și Evghenii Petrovici Kataev – cunoscuți drept Ilf și Petrov, pe evreul rus Șalom Aleihem – pe numele civil Solomon Nahumovici Rabinovici, iar la noi, tot fără pretenții de exhaustivitate, se cuvine să nu uităm de umorul neaoș al neîntrecutului humuleștean învățător-povestitor Ion Creangă, de Al. O. Teodoreanu zis «Păstorel», apoi nici de un „profesionist al umorului” (Marian Popa) de talia lui Geo Dumitrescu, ori calitatea de maestru ironist a marelui Marin Sorescu sau pe alocuri a lui Tudor Arghezi și fără a da uitării umorul autoironic al povestirilor evreiești de mare circulație în România, până pe la mijlocul veacului al douăzecilea, un exemplu de autor de primă mărime rămânând Ion Pribeagu – pe numele său adevărat Isac Lazarovici, odinioară textierul vestitului Constantin Tănase și desigur nici ironia altor prozatori români, de la: Damian Stănoiu, G. Brăescu (general în rezervă la 1918 – deci mai sunt scriitori rezerviști, pe lângă comandorul Mihai Batog-Bujeniță sau generalul-maior Radu Theodoru; ambii foști aviatori!), Nicuță Tănase, Radu Cosașu (Oscar Rohrlich), la: Cornel Udrea, Gheorghe Jurcă, Laurențiu Cerneț, Ion Râmbu, Ioan Groșan, Daniel Bănulescu, Cătălin Mihuleac; de asemenea se cuvine amintit aici comicul de calitate al dramaturgilor Vasile Alecsandri, I.L. Caragiale, Tudor Mușatescu, Valentin Silvestru (Marcel Moscovici), sau Ion Băieșu (Ion Mihalache) și mulți, mulți alții.

Firește, rolul paideic, educativ, al scrierilor semnate de ironiștii tuturor timpurilor a fost și rămâne unul moral, ei fiind implicit moraliști în raport cu moravurile și năravurile eterne ale omului și cu cele mai apăsat manifestate în câte o epocă anume a devenirii speciei. În concluzie, printre cei mai numeroși ironiști s-ar număra autorii evrei, scriitori în diferite limbi ale Pământului, cultivând un gust special pentru tratarea în răspăr satirico-educativ a celor mai serioase stări de lucruri, mentalități și convingeri generale. Ceea ce azi numim: «a face haz de necaz». În cazul nostru, cu deosebit talent literar.

Dacă, potrivit Marinei Tzvetaeva, «Vse poeti jidi»/«Toți poeții sunt evrei», iar versul din 1924 al poetei născute la Moscova în 1892 și sinucisă din disperare în 1941, la Ielabuga în Tatarstan, avea să fie preluat ca motto, la 1961, într-un poem al lui Paul Celan, putem spera că ironiștii au împreună ceva împrumutat din zeflemeaua superioară evreiască specifică. Nu e străin de contaminare nici Camil Petrescu, autor al «poeziei portret a României», cum o numește azi publicația COTIDIANUL (https://www.cotidianul.ro/o-poezie-portret-a-romaniei/): Zeflemeaua, cu mottoul: «Românii e deștepți!», text scris probabil prin anii ’50 ai veacului trecut și rămas actual până recent, când ar fi fost găsit în arhive.

Printr-un motto așezat în fruntea propriului curriculum vitæ, autorul se autoportretizează de-a dreptul în stil fonflematic: „Ludic din fire, lucid de nevoie!”. Revenind la fonfleurile scriitorului ieșean, am putea să ne apropiem de conținutul lor urmărind caracteristica abordării stilistice, fără a ne lăsa intimidați de scurtimea epică a fiecărui fonfleu în sine, vorbind astfel despre pamfletul sarcastic, umorul negru, comicul debordant, umorul satiric sau chiar de paradoxul ironic. Specialiștii au sesizat deja, între calitățile prozei lui Mihai Batog-Bujeniță: «un neverosimil dar al umorului grotesc şi un aiuritor simţ al fabulosului derizoriu» (Zoltan Terner, Tel Aviv); «Mihai Batog-Bujeniţă deţine secretul zâmbetului, ştie că o proză umoristică nu trebuie să stârnească hohotul gros, anatomic, proza umoristică este un exerciţiu de inteligenţă în care sunt interesaţi atât scriitorul cât şi cititorul» (Cornel Udrea); «Din păcate, la final, constaţi că ai râs cu râsul altuia, că hohotele purtau în ele un car de amărăciune» (Valeriu Stancu); «Autorul este astăzi poate că umoristul cel mai prolific, având la activ în ultimii 15 ani cam 20 de volume, mai ales proză scurtă şi romane» (Dr. Mihai Neagu-Basarab, Freiburg, prin 2006); sau: «plin de sarcasm şi umor, o veritabilă radiografie a societăţii româneşti contemporane…» (Roni Căciularu, Israel) și multe multe altele, despre caracteristicile distinctive ale prozei scrise de Mihai Batog-Bujeniță.

Ne vom rezuma doar a încerca, în ciuda dificultății date de vastitatea abordărilor auctoriale, o categorisire a fonfleurilor pe căprării tematice, întru o mai judicioasă caracterizare a acestui gen particular de apoftegme cu simțul umorului care privesc tot ce se vede și ce nu se vede direct, de jur-împrejurul nostru. Când vizează relația cu divinitatea, unele fonfleuri sună nietzscheean, altele de-a dreptul voltairian: „Dumnezeu vorbeşte întotdeauna cu noi. Inutil! Niciodată nu ne spune când vom câştiga la loto”; „Sfântul Francisc de Assisi, Sfântul Paisie, Prorocul Daniel şi alţii vorbeau cu animalele. Eu fac exact acelaşi lucru în fiecare zi şi nu mă bagă nimeni în seamă. Nu mai este credinţă în ziua de azi”. Când, aidoma tânărului timișorean Goran Mrakić, sesizează că «Bunele relații de vecinătate au degenerat în adevărate boli venerice», M.B.-B. se formulează mult mai intransigent: „Doar monumentele funerare fac, de cele mai multe ori, diferenţa dintre oameni”; „Punctul de vedere al lunetistului era o linie de ochire”; „Soacra este o poamă acră, iar fiică-sa doar o poamă”; „Formând un triunghi amoros cu două capete pătrate ajunsese într-un cerc vicios”; „Şeful pare bătut în cuie deşi este doar bătut în cap”; „Soţia şi soacra îl asupreau cumplit însă el se răscula susţinut ferm de o vecină”; „Iubirea îl schimbă pe om. Mai ales iubirea de sine”; „Mi-am câştigat, democratic, dreptul la nuditate şi am pierdut, la fel, dreptul la intimitate…”; „Hotel, motel, bordel… Să fie doar o coincidenţă?”; „Nu luaţi masa cu un insipid. Până şi cele mai savuroase preparate îşi vor pierde gustul”.

Când, utilizează cu istețime polisemia în bună conviețuire lingvistică cu expresia populară, alte fonfleuri surprind cititorul prin ineditul lor insolit, reabilitând calamburul „Clopotarul era surd toacă”; „Fiind scos din pepeni avea diabet zaharat”; „Fiind dus cu sorcova, plecase cu pluta” ; „Eşti într-o ureche! Soţia lui Grigore Ureche către ibovnicul său”. Cele mai multe, firește la fel de greu clasificabile cum sunt toate celelalte, ar constitui o panoplie de săgeți ale ironiei/autoironiei cu adresă precisă: „Unii scriu cărţi de bucate, alţii bucăţi de carte”; „«Omul inteligent are îndoieli, prostul are convingeri» Câştigă prostul!”; „M-am gândit mult, am vorbit frumos şi am reuşit să nu spun nimic”; „Nu băutura l-a doborât ci invers! A pus la pământ sute de butoaie, damigene şi sticle. N-a fost uşor, dar a învins, mai mereu!”; „Diferenţa între abdomen şi burtă este de numai câţiva ani”; „Se vindea pe trei parale deşi nu făcea nici doi bani”.

Când filosofia imanentă fonfleurilor vizează istoria mai veche sau mai recentă, sarcasmul și ironia sunt neiertătoare: „Ce istorie frumoasă am fi avut dacă vestitul Paris întâlnea familia Nicolae şi Elena Ceauşescu!”; „Marele voievod avea 159 cm înălţime”; „Guvernul din umbră este bun vara, celălalt iarna că te arde”; „Importanţa conceptului de libertate este dată de gratii”; „Ca să fii perfect dezinformat ai cea mai la îndemână cale: ştirile din media”; „Dacă vrei să mă cumperi, întâi vinde-mă. Doar aşa vei afla preţul corect!”; „Miracolul reţelelor de socializare: Aici îşi pierd minţile şi cei care nu au aşa ceva”; „Perspective stranii: Uneori dacă priveşti oamenii consideraţi mari de aproape îţi dai seama cât de mici sunt”; „Senzaţional! A fost descoperit Guvernul Mondial! Se ascundea sub numele de Made in China!”; „Conceptul de taler cu două feţe aplicat trădătorilor nu merge la politicieni. Pentru ei cubul ar fi soluţia optimă”.

Cu fonfleurile care se constituie în constatări ale existenței ca atare, surprindem chiar o tandrețe a umorului practicat de Mihai Batog-Bujeniță: „O vreme facem ménage à trois, apoi manger dans trois”; „Prin comparaţie cu noi, bărbaţii, femeile sunt total ilogice. Aceasta este şi cauza pentru care atunci când rostesc ceva, noi executăm fără crâcnire”; „Vrei să fii bogat, plin de succes, să ai aventuri şi să primeşti daruri de toate felurile? Citeşte-ţi zilnic horoscopul!”; „Cumpăraţi numai gonflabile fabricate în luna august. Nativele din zodia leului sunt foarte temperamentale!”; „Mulţumiţi femeilor care v-au refuzat! Aţi scăpat onorabil dintr-o mulţime de necazuri”; „Nu mă tem de moarte fiindcă de peste şaptezeci de ani mă antrenez, murind în fiecare zi câte puţin”; „O carte posibil bună = cincizeci de lei, o vodcă sigur bună = zece lei! Alegeţi!”.

Cu siguranță, mai avem alte și alte categorisiri posibile, dar ne oprim deocamdată aici, cu speranța că vom descoperi, într-o bună zi, fonfleurile ambalate editorial în volum. Ar merita.

Fonfleurile vin, cum spuneam, în descendența unei glorioase literaturi de gen autohtone, din care ne amintim, cu reverență, de poezia Satiră. Duhului meu, de Grigore Alexandrescu, la 1840; «Scrisoarea IX» intitulată Fiziologia provințialului, de Costache Negruzzi, la 1880; urmată de proza Fiziologia provincialului în Iași, de Mihail Kogălniceanu, la 1884 și de comedia de moravuri a lui Tudor Arghezi, Doi vecini, transpusă de Geo Saizescu pe peliculă de celuloid, la 1959. Sau de aiurea: Măgarul de aur al lui Apuleius într-al doilea secol, Il decamerone al lui Boccaccio la 1470 sau La vie très horrifique du grand Gargantua, père de Pantagruel a lui Rabelais la 1534, ca să nu mai pomenim pildele lui Esop cel născut în Nessebarul de astăzi al bulgarilor, vechi de peste 2.500 de ani…  Ceea ce identifică modalitatea de expresie a fonfleurilor cu literatura ca mod de viață este permanenta legătură necesară și suficientă între acuitatea observației și subtilitatea expresiei. Cuceritoare sunt verva, calitatea și cantitatea, uriașe toate, ale expresiei ironice, umoristice, sarcastice până la grotesc, adică valoarea lor fabulos literară. Ele aparțin categoric literaturii nonficționale. Sunt de-acum, dimpotrivă, dintre cele mai realiste scrieri ale timpurilor. Din gâlceava ironistului cu lumea, ies cu toții în câștig: autor, cititori, comentatori, degustători și cunoscători. Rămășagul pe care scriitorul Mihai Batog-Bujeniță îl face cu umorul se înscrie în «homericul râs» al generațiilor lucide în reflectarea ales empatică, autoironică a realităților și este, dincolo de orice îndoială, un pariu câștigat.

—————————————

* Portretul autorul hâtru-sever, cu pană de condeier  și fonfleuri la pălărie – grafică de Florin Buciuleac din Iași.

 Mihai  POSADA

Mărţișor 2020

De-acasă, Sibiu-pe-Cibin

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Care sunt beneficiile de care ai parte cand investesti in hidroizolatii de calitate? Afla tot ce trebuie sa stii in acest sens!

Durata si rezistenta pardoselii pe care o alegi pentru terasa depinde intr-o proportie des…