Investiţiile continuă în Azuga. Dacă în perioada iernii, administraţia locală a inaugurat un snow park situat în apropierea domeniui schiabil, acum, odată cu instalarea primăverii, prioritate au spaţiile verzi. Astfel, în următoarele luni, vor demara mai multe investiţii în parcul Ecaterina Teordoroiu, iar locul va avea un aspect modern. Aleile din parcul Ecaterina Teodoriu vor fi reamenajate, la fel şi spaţiile verzi, se vor planta arbori, se vor monta lampadare, mobilier urban, iar copiii vor avea un nou loc de joacă.Conducerea Primăriei spune că obiectivul este foarte important pentru staţiune, deoarece se adresează azugenilor de toate vârstele. Parcul se întinde pe o suprafaţă de 1,3 hectare. 87% din valoarea investiţiei este alocată din Fondul de Mediu, iar primăria contribuie cu un procent de 13%. Proiectul face parte din Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi şi a fost aprobat prin hotărârea nr. 110.
-
Investitorii încep să fie mai interesaţi de Sinaia …
Sinaia „for sale“: tot mai multe pensiuni şi hoteluri sunt la vânzare. „Investitorii încep… -
Autostrada de pe Valea Prahovei este lăsată pe mâna primarilor
Autoritățile vor să apeleze la o metodă inedită pentru a construi o autostradă pe Valea Pr… -
Starea pârtiilor de pe Valea Prahovei! Programul și tarifele transportului pe cablu de la Sinaia, Bușteni și Azuga
Este ultimul week-end de vacanță, iar stațiunile de pe Valea Prahovei vor fi din nou în ce…
Load More Related Articles
-
“Emoția – pulsul vieții” de Elena BUICĂ
Cu părere de rău asistăm astăzi la o depreciere a cuvântului scris sau prin viu grai în ca… -
“Patru eseuri de primăvară” de Liliana TOMA
1. FERESTRE ÎN PALMĂ DIMINEȚILE sunt ferestre de ținut în palmă. Prin ele văd strălucirea,… -
“Iubire, lacrimi și dor (poezii)” de Manuela ȘERBAN
Ma iartă Valul se-agață de piatra căruntă , Se sparge și altul se saltă, Glasu-i de spuma …
Load More By Mihai Mircea Totpal
-
Incepe Targul National Imobiliar TNI – 6-8 mai 2022, Palatul Parlamentului
RECORD: Proiecte imobiliare cu valoare de peste 2 MILIARDE euro prezentate la TNI. Toti ce… -
10 Motive Pentru Care ai Putea Avea Nevoie de o Agenţie de Marketing Digital şi de Strategii Adecvate
Dacă nu poţi convinge clienţii să cumpere, viitorul afacerii tale este în pericol. Fără st… -
“Emoția – pulsul vieții” de Elena BUICĂ
Cu părere de rău asistăm astăzi la o depreciere a cuvântului scris sau prin viu grai în ca…
Load More In
Check Also
Incepe Targul National Imobiliar TNI – 6-8 mai 2022, Palatul Parlamentului
RECORD: Proiecte imobiliare cu valoare de peste 2 MILIARDE euro prezentate la TNI. Toti ce…