CARTEA CU FILELE NETĂIATE

„De obicei scrierile plac după moarte,

pentru că invidia obişnuieşte să rănească

pe cei vii şi să-i muşte pe nedrept.”

Ovidius, PONTICA

 *****

Ce gândeşte oare

Cartea aceea

Cu filele netăiate

De un Veac şi mai bine

De  singurătate,

Aşteptând cititorul

Ce nu mai vine?…

Cuprins de o bucurie firească

Şi milă

Am dăruit-o luminii

Filă

Cu filă…

Câtă vreme locuiesc

În Biblioteca de pe pământ

Şi oamenii uneori

Asemenea ei

Sunt.

 ***

 

AMINTIRI POSTUME

 *****

Nu îţi fie teamă,

Verbul încă-i viu

Şi îmi poartă paşii

Hoinăriţi prin lume,

Câteodată-mi vine

Să m-apuc să scriu

Cartea mea de versuri-

Amintiri postume…

Cerul de-acasă

Plin e de cuvinte,

Ca un glas de clopot

Mântuit la Blaj

Tu să-mi fii aproape

Ca şi înainte

Când aveai în palme

Sufletul meu gaj…

Bântuie prin Aer

Patimi fără nume,

Seceta preface

Rugăciunea-n scrum-

Câteodată-mi vine,

Şi nu ştiu anume

Cine mă îndeamnă,

Să mă scriu postum…

 ***

 

A OBOSIT POEZIA

 *****

Neliniştea se joacă cu gândurile mele,

A obosit Poezia, aşa mi-ai spus,

Cuvintele tale aş vrea să mă-nşele,

A obosit Poezia şi tu te-ai dus…

 *

Adevărul acesta nu pot să-l îndur,

Poleit de ar fi cu aur şi-argint-

E tot mai ciudată lumea din jur,

Asta de-o vreme o văd şi o simt…

 *

Ia-mi  de pe suflet temuta povară,

Poezia mea-i tânără ca un ciled,

Poezia mea umblă desculţă prin Ţară,

A obosit Poezia? Nu pot să cred!

 *

Cu sufletul ei nu e de joacă…

Poezia adevărată- o spun mereu,

Poezia e Aerul care mă-mbracă,

Poezia vine de la Dumnezeu!

 ***

 

BLESTEM

 *****

În Versul tău cu-ncolăciri de şarpe

Mi-ai cuprins de-o vreme fiinţa toată,

Ca Aerul neliniştit pe harpe

Să nu-ţi găseşti odihnă niciodată…

 *

Să nu se-aline mâna care scrie,

Gândul tău de-a pururea văpaie,

Cuvântul care eşti şi o să-ţi fie,

Să nu te mai încapă- Nicolae!

……………………………………..

Aşa m-ai blestemat, ţi-aduci aminte,

Nu se nuntise floarea pe pământ-

De-atunci, când scriu, în umbra ei fierbinte

Mi-adăpostesc neliniştile-n vânt…

 ***

 

BRUTAR FERICIT

(Între pâinea cuvântului şi Dumnezeu)

 ***

Aşa e sufletul meu câteodată,

În zi de Duminică, mai ales,

Precum aluatul dospit în covată,

Oriunde mi-e gândul zbucneşte un vers…

 *

Nu te mira de ce sunt căprui

Ochii din Vis când se uită-n lumină,

Umbra din flacăra mea să rămâi

Şi după stingerea când o să vină…

 *

Am dat tuturora puţinul în dar,

Din tot ce-am primit de la Viaţă mereu,

De aceea mă simt fericitul brutar

Dintre pâinea cuvântului şi Dumnezeu…

 ***

 

CULTURA

 *****

„Nu mai avem nevoie de Cultură”,

Spunea trimisul-şef de la Judeţ,

Nici să semneze nu ştia citeţ

Şi-n ochii lui purta atâta ură!

 *

În  viaţă insul  n-a citit o carte,

La un concert vreodată nu s-a dus

Şi din fotoliul unde a ajuns

Înţelepciune şi destine-mparte!

 *

El nu ştie ce-nseamnă Simfonia,

Mai mult nici nu cunoaşte cheia-sol,

Tristeţile îmi dau acum ocol

Şi-mi clocoteşte-n inimă mânia…

 *

„Tăiaţi fără de milă-n carne vie,

De ce în Viaţă s-au făcut artişti?”

Tu, Patrie, de vrei să mai exişti

Trezeşte-ţi fiii dintru letargie…

 *

„Nu mai avem nevoie de Cultură”,

Spunea trimisul-şef de la Partid,

De alte cele Omul e avid

Şi-n ochii lui ardea atâta ură!

 ***

 

DACĂ SUNT TRIST…

 *****

Lumina doarme-n frunzele de duzi,

În Visul de mătase eu mai cred,

Dacă sunt trist de ce mă tot acuzi,

Nu-i versul meu întotdeauna mied,

 *

Nu-i versul meu întotdeauna înger

Şi el mai pătimeşte pe pământ,

Desculţ prin mărăcini atunci când sânger

Eu nu îmi vindec rănile-n cuvânt

 *

Şi nu mă plâng provocator de milă

Pe umerii acestui timp concav,

De toate linguşirile mi-e silă,

Mă simt stăpânul Vieţii, dar şi sclav!

 *

Frumos nu sunt, dar nici urât din fire,

Ce spune vântul, asta-i treaba lui,

Dintr-un cuvânt eu m-am născut-Iubire!

Altul mai presus pe lume nu-i!

 *

De-i  plină Biblioteca mea de cărţi

Şi prieteni am, e-adevărat, puţini,

Cei mulţi au pribegit pe alte hărţi,

Copaci cu Dorul după rădăcini…

 *

A dat melancolia printre sturzi,

Fluierul lor în suflet îmi pătrunde-

Te uiţi la mine, ochii tăi sunt uzi

Şi cade rouă-n ierburile crude…

 ***

 

DIA-LOGOS

(Mi se-odihneşte duhul…)

 *****

Când scriu stă de vorbă Dumnezeu cu mine,

Voi o să  credeţi că sunt nebun,

În loc de sânge am cuvinte în vine

Şi trebuie pe toate să vi le spun…

 *

Preaplinul din inima mea îşi revarsă

Răcoarea, să stâmpere setea din ploi,

Uneori mi-e câmpia atâta de arsă!

Dorul de Munte mă cheamă înapoi…

 *

Vrea fluierul, plânsul, în braţe să-l strâng,

Tainele lui ne-nuntite rămân,

Ce linişte sfântă e-acolo în crâng!

Peste ea, Doamne, fă-mă stăpân…

 ***

 

EU VĂD CUVINTE

 *****

Nici tu nu m-ai crezut, ţi-aduci aminte

Când îţi scriam cu verbul ars de dor

Pe frumuseţea ta, eu văd cuvinte,

Cum vede ploaia fulgerul din nor!

 *

Tu te-ascundeai atunci în ochii mei

Ca hohotul luminii într-o floare-

Suntem bătrâni de-acum şi tot mai vrei

Să-mi pui în gânduri câte-o Sărbătoare…

 *

În miez de noapte mă trezeşti din Vis

Cu versul tău ce pururi se repetă

Şi dimineaţa, odihnit de scris

Mă plec spre-aceeaşi zilnică navetă…

 *

Eu văd cuvinte şi-amirosul lor

Îmi umple-auzul tânăr dinspre tine

Când îţi şoptesc, cu ochii ninşi de Dor,

Ce anotimp e-acela care vine,

 *

Ce Anotimp e-acela ce se duce

Şi noi în care ne rostim acum?

Eu văd cuvinte, frumuseţe dulce

Leagă-mă de tine şi de drum…

 ***

 

POETUL

 *****

Mă simt în Văzul tuturor

Ca Prometeu legat de stâncă,

De tac acum  obositor

Cuvântul glăsuieşte încă,

 *

Dar n-o să-i auziţi plângând

Din versul lui nicio fărâmă

Şi vulturul tot mai flămând

Să-i ciugulească din ţărână…

 *

Odată, prea sătul şi el,

Se va întoarce în uitare,

Mă ştiu ca pradă într-un fel,

În altul-binecuvântare.

 *

Ca o durere vindecată

De sunt în ochii tuturor,

Ei, nu m-am întrebat vreodată,

De văd sau nu, e treaba lor…

 ***

 

RĂBDAREA

 *****

Aud mereu un murmur printre stele,

Răbdarea să vă fie adăpost!

Copil crescut în leagăn de nuiele

Am învăţaţ cuvântul pe derost

 *

Şi l-am purtat cu mine în desagă

Oriunde-am fost prin lume-n sus şi-n jos,

Cine vrea şi poate să-nţeleagă

E dintre toate cel mai cu folos!

 *

Răbdare dar, vă spun, răbdare multă,

Până la umilinţă uneori-

Fericit e norul care-ascultă,

Fericit e rodul de la flori,

 *

Fericit e Râul dintre maluri,

Fericit nisipul din pustiu,

Fericit e vinul din pocaluri,

Fericit cuvântul care-l scriu…

 *

Fericit e bobul cel de grâu,

Fericită-i pâinea din cuptoare,

Când răbdarea nu mai are frâu

Nici în calendar nu-i sărbătoare…

 ***

 

STAREA DE LIBERTATE

*****
Ce fericit e numele tău- Libertate!
De la Adam izgonitul şi Eva încoace,
De la bordeiele gândului până-n palate
Nu-i linişte fără de tine şi pace…
*
Nici El, nici Ea, nici amândoi împreună
Nu ţi-au cunoscut frumuseţea deplină,
Preţul cerut cine poate să-l spună,
Cine te-a strigat prima oară-n lumină?
*
Ce minunat e numele tău-Libertate,
Numele Aerului pe care-l respir!
În inima mea nu-l auzi cum se zbate?
Numai rostindu-l şi mă umplu de mir…

 ***

 

STAREA DE TINE

(Precum între două fântâni curcubeul)

 *****

Nu mă-ntreba de unde-mi vin

Cuvintele

Şi Aerul de unde

Vine!

Acum

Sunt aici,

Lângă tine

Precum

E pasul aproape

De drum…

Privirea ta

Mă arde sub pleoape

De viu

Şi mi-e atâta linişte

Şi atâta de bine

Când scriu!

***

——————————-

Nicolae NICOARĂ-HORIA

Arad

7 martie 2012