CARTEA CU FILELE NETĂIATE
„De obicei scrierile plac după moarte,
pentru că invidia obişnuieşte să rănească
pe cei vii şi să-i muşte pe nedrept.”
Ovidius, PONTICA
*****
Ce gândeşte oare
Cartea aceea
Cu filele netăiate
De un Veac şi mai bine
De singurătate,
Aşteptând cititorul
Ce nu mai vine?…
Cuprins de o bucurie firească
Şi milă
Am dăruit-o luminii
Filă
Cu filă…
Câtă vreme locuiesc
În Biblioteca de pe pământ
Şi oamenii uneori
Asemenea ei
Sunt.
***
AMINTIRI POSTUME
*****
Nu îţi fie teamă,
Verbul încă-i viu
Şi îmi poartă paşii
Hoinăriţi prin lume,
Câteodată-mi vine
Să m-apuc să scriu
Cartea mea de versuri-
Amintiri postume…
Cerul de-acasă
Plin e de cuvinte,
Ca un glas de clopot
Mântuit la Blaj
Tu să-mi fii aproape
Ca şi înainte
Când aveai în palme
Sufletul meu gaj…
Bântuie prin Aer
Patimi fără nume,
Seceta preface
Rugăciunea-n scrum-
Câteodată-mi vine,
Şi nu ştiu anume
Cine mă îndeamnă,
Să mă scriu postum…
***
A OBOSIT POEZIA
*****
Neliniştea se joacă cu gândurile mele,
A obosit Poezia, aşa mi-ai spus,
Cuvintele tale aş vrea să mă-nşele,
A obosit Poezia şi tu te-ai dus…
*
Adevărul acesta nu pot să-l îndur,
Poleit de ar fi cu aur şi-argint-
E tot mai ciudată lumea din jur,
Asta de-o vreme o văd şi o simt…
*
Ia-mi de pe suflet temuta povară,
Poezia mea-i tânără ca un ciled,
Poezia mea umblă desculţă prin Ţară,
A obosit Poezia? Nu pot să cred!
*
Cu sufletul ei nu e de joacă…
Poezia adevărată- o spun mereu,
Poezia e Aerul care mă-mbracă,
Poezia vine de la Dumnezeu!
***
BLESTEM
*****
În Versul tău cu-ncolăciri de şarpe
Mi-ai cuprins de-o vreme fiinţa toată,
Ca Aerul neliniştit pe harpe
Să nu-ţi găseşti odihnă niciodată…
*
Să nu se-aline mâna care scrie,
Gândul tău de-a pururea văpaie,
Cuvântul care eşti şi o să-ţi fie,
Să nu te mai încapă- Nicolae!
……………………………………..
Aşa m-ai blestemat, ţi-aduci aminte,
Nu se nuntise floarea pe pământ-
De-atunci, când scriu, în umbra ei fierbinte
Mi-adăpostesc neliniştile-n vânt…
***
BRUTAR FERICIT
(Între pâinea cuvântului şi Dumnezeu)
***
Aşa e sufletul meu câteodată,
În zi de Duminică, mai ales,
Precum aluatul dospit în covată,
Oriunde mi-e gândul zbucneşte un vers…
*
Nu te mira de ce sunt căprui
Ochii din Vis când se uită-n lumină,
Umbra din flacăra mea să rămâi
Şi după stingerea când o să vină…
*
Am dat tuturora puţinul în dar,
Din tot ce-am primit de la Viaţă mereu,
De aceea mă simt fericitul brutar
Dintre pâinea cuvântului şi Dumnezeu…
***
CULTURA
*****
„Nu mai avem nevoie de Cultură”,
Spunea trimisul-şef de la Judeţ,
Nici să semneze nu ştia citeţ
Şi-n ochii lui purta atâta ură!
*
În viaţă insul n-a citit o carte,
La un concert vreodată nu s-a dus
Şi din fotoliul unde a ajuns
Înţelepciune şi destine-mparte!
*
El nu ştie ce-nseamnă Simfonia,
Mai mult nici nu cunoaşte cheia-sol,
Tristeţile îmi dau acum ocol
Şi-mi clocoteşte-n inimă mânia…
*
„Tăiaţi fără de milă-n carne vie,
De ce în Viaţă s-au făcut artişti?”
Tu, Patrie, de vrei să mai exişti
Trezeşte-ţi fiii dintru letargie…
*
„Nu mai avem nevoie de Cultură”,
Spunea trimisul-şef de la Partid,
De alte cele Omul e avid
Şi-n ochii lui ardea atâta ură!
***
DACĂ SUNT TRIST…
*****
Lumina doarme-n frunzele de duzi,
În Visul de mătase eu mai cred,
Dacă sunt trist de ce mă tot acuzi,
Nu-i versul meu întotdeauna mied,
*
Nu-i versul meu întotdeauna înger
Şi el mai pătimeşte pe pământ,
Desculţ prin mărăcini atunci când sânger
Eu nu îmi vindec rănile-n cuvânt
*
Şi nu mă plâng provocator de milă
Pe umerii acestui timp concav,
De toate linguşirile mi-e silă,
Mă simt stăpânul Vieţii, dar şi sclav!
*
Frumos nu sunt, dar nici urât din fire,
Ce spune vântul, asta-i treaba lui,
Dintr-un cuvânt eu m-am născut-Iubire!
Altul mai presus pe lume nu-i!
*
De-i plină Biblioteca mea de cărţi
Şi prieteni am, e-adevărat, puţini,
Cei mulţi au pribegit pe alte hărţi,
Copaci cu Dorul după rădăcini…
*
A dat melancolia printre sturzi,
Fluierul lor în suflet îmi pătrunde-
Te uiţi la mine, ochii tăi sunt uzi
Şi cade rouă-n ierburile crude…
***
DIA-LOGOS
(Mi se-odihneşte duhul…)
*****
Când scriu stă de vorbă Dumnezeu cu mine,
Voi o să credeţi că sunt nebun,
În loc de sânge am cuvinte în vine
Şi trebuie pe toate să vi le spun…
*
Preaplinul din inima mea îşi revarsă
Răcoarea, să stâmpere setea din ploi,
Uneori mi-e câmpia atâta de arsă!
Dorul de Munte mă cheamă înapoi…
*
Vrea fluierul, plânsul, în braţe să-l strâng,
Tainele lui ne-nuntite rămân,
Ce linişte sfântă e-acolo în crâng!
Peste ea, Doamne, fă-mă stăpân…
***
EU VĂD CUVINTE
*****
Nici tu nu m-ai crezut, ţi-aduci aminte
Când îţi scriam cu verbul ars de dor
Pe frumuseţea ta, eu văd cuvinte,
Cum vede ploaia fulgerul din nor!
*
Tu te-ascundeai atunci în ochii mei
Ca hohotul luminii într-o floare-
Suntem bătrâni de-acum şi tot mai vrei
Să-mi pui în gânduri câte-o Sărbătoare…
*
În miez de noapte mă trezeşti din Vis
Cu versul tău ce pururi se repetă
Şi dimineaţa, odihnit de scris
Mă plec spre-aceeaşi zilnică navetă…
*
Eu văd cuvinte şi-amirosul lor
Îmi umple-auzul tânăr dinspre tine
Când îţi şoptesc, cu ochii ninşi de Dor,
Ce anotimp e-acela care vine,
*
Ce Anotimp e-acela ce se duce
Şi noi în care ne rostim acum?
Eu văd cuvinte, frumuseţe dulce
Leagă-mă de tine şi de drum…
***
POETUL
*****
Mă simt în Văzul tuturor
Ca Prometeu legat de stâncă,
De tac acum obositor
Cuvântul glăsuieşte încă,
*
Dar n-o să-i auziţi plângând
Din versul lui nicio fărâmă
Şi vulturul tot mai flămând
Să-i ciugulească din ţărână…
*
Odată, prea sătul şi el,
Se va întoarce în uitare,
Mă ştiu ca pradă într-un fel,
În altul-binecuvântare.
*
Ca o durere vindecată
De sunt în ochii tuturor,
Ei, nu m-am întrebat vreodată,
De văd sau nu, e treaba lor…
***
RĂBDAREA
*****
Aud mereu un murmur printre stele,
Răbdarea să vă fie adăpost!
Copil crescut în leagăn de nuiele
Am învăţaţ cuvântul pe derost
*
Şi l-am purtat cu mine în desagă
Oriunde-am fost prin lume-n sus şi-n jos,
Cine vrea şi poate să-nţeleagă
E dintre toate cel mai cu folos!
*
Răbdare dar, vă spun, răbdare multă,
Până la umilinţă uneori-
Fericit e norul care-ascultă,
Fericit e rodul de la flori,
*
Fericit e Râul dintre maluri,
Fericit nisipul din pustiu,
Fericit e vinul din pocaluri,
Fericit cuvântul care-l scriu…
*
Fericit e bobul cel de grâu,
Fericită-i pâinea din cuptoare,
Când răbdarea nu mai are frâu
Nici în calendar nu-i sărbătoare…
***
STAREA DE LIBERTATE
*****
Ce fericit e numele tău- Libertate!
De la Adam izgonitul şi Eva încoace,
De la bordeiele gândului până-n palate
Nu-i linişte fără de tine şi pace…
*
Nici El, nici Ea, nici amândoi împreună
Nu ţi-au cunoscut frumuseţea deplină,
Preţul cerut cine poate să-l spună,
Cine te-a strigat prima oară-n lumină?
*
Ce minunat e numele tău-Libertate,
Numele Aerului pe care-l respir!
În inima mea nu-l auzi cum se zbate?
Numai rostindu-l şi mă umplu de mir…
***
STAREA DE TINE
(Precum între două fântâni curcubeul)
*****
Nu mă-ntreba de unde-mi vin
Cuvintele
Şi Aerul de unde
Vine!
Acum
Sunt aici,
Lângă tine
Precum
E pasul aproape
De drum…
Privirea ta
Mă arde sub pleoape
De viu
Şi mi-e atâta linişte
Şi atâta de bine
Când scriu!
***
——————————-
Nicolae NICOARĂ-HORIA
Arad
7 martie 2012
