Nicolae Nicoară-Horia: „Dă-mi cuvinte, Doamne…” (poem)

Dă-mi cuvinte, Doamne…

*****

Dă-mi cuvinte, Doamne, cât mai sunt sub stele,

Nu-mi lăsa nescrise versurile mele,

Să-mi cânt bucuria şi tristeţea multă

Niciodată limba să nu-mi fie mută.

*

Mâna mea cea stângă, mâna mea cea dreaptă

Întru rugăciune pururea le îndreaptă,

Inima ce bate timpul sortit mie

Tot aşa curată şi smerită-mi fie!

*

Valul cu tărie se loveşte-n stâncă,

Ştiu că nu e vremea de odihnă încă,

Limpede mi-e gândul, n-am nimic de-ascuns,

Mi se vede vârsta-n care am ajuns.

*

În ea niciodată nu mă simt străin,

Voia Ta se facă, ştiu de unde vin!

Dă-mi cuvinte, Doamne, cât mai ard sub stele,

Ca un prunc de-a pururi să mă joc cu ele…

***

Nicolae Nicoară-Horia

30 Ianuarie 2012, spre seară…

 =============

Sufletul...

*****

Mă simt şi eu deseori vinovat

Pentru sufletul ce mi s-a dat,

Întrebările lui îmi aşteaptă răspuns,

Niciodată vremea nu e de ajuns.

*

Alergăm, alergăm ca nişte făptaşi,

De atâta zgomot sinistru de paşi

Nu-i auzi glasul cum singur te cheamă

Sufletul tău, cel gata de vamă…

*

Adunăm prin gunoaiele vieţii de toate,

Să ne fie hambarele îndestulate,

Pentru când, pentru care vremelnicie?

Pe furiş ne uităm peste gard cu mânie.

*

În bogatul acela ce silnic mă ştiu,

Nu-i nimic în afară de ceea ce scriu!

Mă simt vinovat, nu e vremea deplină

Pentru sufletul meu mistuit în lumină…

***

Nicolae Nicoară-Horia

2 Februarie 2012, la amiază…