Nicolae Nicoară-Horia – „Pensionarul…” (poem)

015 Nicolae Nicoară-Horia – "Pensionarul..." (poem)

Pensionarul…
Vineri, 27 Ianuarie 2012

*****

Mi-aduc aminte când umblam la şcoală
Copil desculţ pe-atunci, cu burta goală,
Sufletul meu nu poate să vă mintă,
Ţin minte-odată Doamna dirigintă
*

Ne-a întrebat la ora ei anume
Să-i spună fiecare după nume
Ce vrea când o fi mare să se facă
Şi meseria-n Viaţă să îi placă.
*

Atunci când mi-a venit şi mie rândul,
Şoptindu-mi, nu mai ştiu de unde gândul,
Cu glasul meu, cel hotărât şi rar
I-am spus: eu vreau să fiu…pensionar!
*

Din zori de zi şi până se-nserează
Pensionarul stă şi…lecturează,
Să am şi eu ca toată lumea vreme
Pentru joacă, dar şi pentru teme
*

Şi până termin de cosit nămaşul
Să îmi aducă pensia poştaşul…
De râs colegii-n palme s-au ascuns,
Câţi dintre-aceştia oare au ajuns,
*

Iertat să-mi fie aşadar cuvântul,
În punga de un leu să plimbe vântul,
Iar diriginta noastră, cea de treabă,
Ce vrem să ne mai facem nu ne-ntrebă..
*

Ca şi atunci pe când umbla la şcoală
Pensionarul e cu burta goală…

***

Sunt pensionar…
26 Ianuarie 2012
*****

Sunt pensionar.
Ce cuvânt ciudat!
Abia se poate despărți în silabe
și așa uneori
prea slabe.
E și aceasta o meserie,
ultima dintre cele autorizate
pe pământ.
Pensionarii sunt peste tot
și peste toate,
în tăcere și în cuvânt:
la mitinguri, la cozi, în cimitire…
ei au vreme destulă
de pierdut,
mereu așteptând cu nedumerire
timpul trecut.
Ziua de azi și așa
e-n zadar.
Sunt pensionar,
nicidecum prizonier.
Tot mai aproape de cer.
Nu mă crede nimeni
de după animă.
Despre pensie-,
într-u alt poem cu rimă…
Sunt pensionar.
Altă avere nu mai am să declar…
*

Nicolae Nicoară-Horia

 

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed