SE SCURTEAZĂ VREMEA „Și aceasta v-o spun, fraților: Că vremea s-a scurtat de acum...”
1 Corinteni 7, 29
–
Se scurtează timpul, după cum v-am spus
Ziua nu mai are orele avute,
Se scurtează Calea înspre Cel de Sus,
Cât o fi să fie, Bunul să ne-ajute!
–
Se scurtează noaptea, tot mai obosiți
Ne trezim din somnul gândurilor oarbe,
Știu că fiecare dintre voi simțiți
Dinspre azi, spre mâine, grija cum vă soarbe…
–
Clipa lepădată amiroase-a scrum,
Cel de lângă mine are chip de Nero
Și Poemul parcă e mai scurt de-acum,
Se scurtează Vremea, cât de-aproape-i zero!
–
CĂMAȘA ROMÂNEASCĂ
–
Cămașă Românească, ie pură,
Plină de căldură și de pace,
Tu niciodată nu le-ai purtat ură
Celor ce n-au vrut să te îmbrace!
–
Cămașă de-adevăr și de sudoare,
Lipită ne-ai fost pururea de trup,
Cusută ești cu razele din soare,
Oricât ar vrea, dușmanii nu te rup;
–
Cămașă Românească, Dor ce plânge
Pe umeri de bărbat și de femeie,
Pătată cu noroi, dar și cu sânge,
Așa ne-ai fost târâtă prin tranșee…
–
Ce bucurie înaltă mă pătrunde
Oriunde sunt, atunci când te-ntâlnesc,
Tu nu ai preț ca să te poată vinde
Cei ce nu poartă suflet românesc!
–
EMINESCU DIN DOR
–
Poete drag, Mihai, române, frate,
E Iunie, mă iartă dacă vin
Împovărat de vremuri și de toate
La Umbra crucii tale să mă-nchin…
–
Lăsați-l dar din ultimul său Dor
Să-i fie împlinită vrerea sfântă!
Spre malul Mării și eu mă cobor,
Cu Veșnicia nu mă iau la trântă;
–
Pe calea rânduită, demiurgă,
Cu nimeni, niciodată nu mă-ntrec,
Nu-i Râu pe lumea asta să nu curgă,
Toate de sub soare vin și trec!
–
„Istoricii” plătiți, cu cât anume?
Îi scriu Biografia lui amară
Și-așa pe rând, cu nume și prenume
Îl scot încet din limbă și din Țară,
–
(Tot „incomod” și azi, spurcată-i vina!),
Din Dorul nostru, însă, niciodată!
E Iunie și teii-și frâng lumina
Prin Bucovina lui nevindecată…
–
MĂ DOARE DE TINE, ROMÂNIA MEA DRAGĂ
–
Fulgeră tulnicul Acasă pe Deal,
Mă doare de tine, Țară Românească,
Mă doare de tine, Moldovă, Ardeal,
Toate trei împreună purtătoare de mască!
–
Și strămoșii au purtat botnițe, știu,
Când culegeau rodul stăpânilor viei,
Mă arde cuvântul acum când îl scriu,
Se-ntunecă-n mine tot cerul Poeziei;
–
Doamne al nostru, dă-mi putere de zeu
Să răscumpăr vremea aceasta păgână,
S-aduc libertatea neamului meu
Pe care tu ne-ai lăsat-o stăpână!
–
În Noua Ordine care se face
E-atâta dezordine sub soare, sub stele,
Peste dușmanii ce nu ne dau pace
Să se prăvale Detunatele mele!
–
Dumnezeul Dreptății, Te rog să m-asculți,
Ocrotește-ne Patria din suflet întreagă,
Fulgeră tulnicul acasă pe Munți,
Mă doare de tine, România mea dragă!
–
MI-E DOR…
–
Mi-e dor de vremea cea „incultă”
Pe când eram în Satul meu
Plin de-Adevăr și zarvă multă
Între pământ și Dumnezeu!
–
Mi-e dor de viața sănătoasă
Copil pe miriști alergând,
Prin iarba gata pentru coasă,
Flăcău de dragoste flămând!
–
Mi-e dor de Casa părintească,
Cea cu pridvorul plin de soare,
De-o Mamă să mă dojenească,
Acolo-n murmur de izvoare,
–
Să pescuiesc iar prin băltoace,
Ori pe Vâlceaua fără soț,
Mi-e dor așa de-o sfântă pace,
Mi-e dor și de vecinii toți…
–
Pe lumea, parcă blestemată,
Cu boli ce nu-și mai găsesc leac,
Mi-e dor să mă mai nasc odată,
Dar singur, Doamne, cum să fac?
–
SATUL RISIPIT PE HĂRȚI
–
Norii peste Sat se-adună,
Satul risipit pe hărți,
Plouă, fulgeră și tună
Spărgând noaptea în bucăți…
–
Își face de cap furtuna,
Clopotele nu mai bat
Cum băteau întotdeauna
Alungând răul turbat,
–
Când de limbile-arămite
Astăzi cine să mai tragă?
Mintea plină de ispite
Nu mai poate să-nțeleagă.
–
Stinsă-i toată hărmălaia,
Nimenea n-o mai asmute,
Fulgeră și tună, ploaia
Bate-n geamurile mute…
–
POEZIE ȘI ADEVĂR
–
Un adevăr din gânduri mă apasă,
V-aduc aminte, ceea ce știați:
Ea, Poezia, nu a stat la masă
Cu cei puternici și cu cei bogați,
–
N-a suferit pe îmbuibați deloc,
Nici luxurile oarbe din palate,
Ea-ntotdeauna și-a găsit un loc
În case mici, cu pragurile înalte!
–
Parc’o aud șoptind: aici mi-e bine,
Când stăm de vorbă până către zori
În bojdeuca mea, atunci când vine,
Și sufletul se umple de fiori.
–
Cu ea în brațe-n viață nu-i târziu,
Din tot ce am, e singura merinde
Și-așa se lasă-n voie să o scriu
C-o dragoste ce n-o mai pot cuprinde…
—————————–
Nicolae NICOARĂ-HORIA
Arad, 1 iulie 2020
