Ce este gândul? Cum poate fi înţeles el, ca proces de manifestare a lumii interioare, a facerii şi prefacerii conştiinţei în contactul dur cu realitatea? Bineînţeles, că nu reprezintă un lucru simplu să sondezi adâncimea acestui fundament al ideilor din care izvorăsc toate noţiunile şi se zămislesc toate conceptele.

Într-un fel, mintea noastră urmează un traseu ascendent al manifestării gândirii până la o anumită vârstă, după care, conform unei reguli implacabile a naturii, au loc procesele de regresie, estompare şi ştergere. Din acest punct de vedere, perioada cea mai prolifică a gândirii se regăseşte în perioada în care se desfăşoară procesul educaţional de acasă şi în diferitele unităţi de învăţământ.

Cu toate acestea, gândirea nu reprezintă doar o reflectare pasivă a realităţii, ci deopotrivă se manifestă ca un factor modelator al acesteia prin intermediul uneia dintre cele mai formidabile puteri ce sălăşluieşte în om: imaginaţia. Ce ar fi lumea noastră, dacă nu am putea să visăm, să ne imaginăm lucruri existente sau nu, dacă nu am putea să avem acest salt în necunoscutul posibil sau chiar probabil?

Blamată de multe ori, anatemizată de-a lungul a multe secole, adulată în altele, sau ignorantă în perioadele de opresiune totalitară, imaginaţia reprezintă acea stare primordială, rebelă, din care se nasc ideile, conceptele şi visarea sub toate formele ei. Astfel, fiinţa umană se poate manifesta ca atare tocmai datorită acestei facultăţi unice pe care o posedă şi care o distinge de orice altă formă de viaţă de pe pământ.

Gândirea conduce voluntar sau nu la imaginaţie, generând o ţesătură de noţiuni ce se prind unele de altele, aducând înaintea conştiinţei trecutul, prezentul şi posibilităţile din viitor. De fapt, nici nu putem gândi altfel decât prin imagini ce se succed uneori liniştit şi candid, iar alteori vulcanic, spasmodic, erupând în mod necontrolat până acolo încât conduc la zguduirea profundă a întregii fiinţe.

Nicio altă fiinţă nu trăieşte în spaţiul imaginaţiei aşa cum o face omul. Având posibilitatea de a formula prin intermediul limbajului această stare de visare, conceptele gândite de o persoană ajung să călătorească prin spaţiu şi timp generând noi şi noi idei în procesul propagării prin societate şi univers.

Din gândire se nasc revoluţii, lumea este schimbată conform unor forme mai evoluate, trecutul este abandonat, iar porţiile viitorului sunt deschise pentru noi posibilităţi de extindere a individului şi societăţii, deopotrivă. De aceea, dictatorii urăsc gândirea liberă şi în dorinţa lor absurdă, încearcă să suprime această forţă căreia nimeni nu i se poate opune pe deplin.

De aceea, o adevărată democraţie permite dialogul şi comunicarea ideilor, fiindcă numai prin cumularea gândirii individuale societatea poate progresa. Cineva poate avea sugestie pozitivă într-un domeniu, altcineva un plan ingenios pentru depăşirea unei situaţii de criză sau o altă persoană poate avea o viziune deosebită pentru viitor. Fiindcă indiferent cât de mult ne deranjează sau nu părerile altora, evoluţia individuală este interdependentă de cea colectivă.

Nu pot să am suficiente cuvinte pentru a aprecia darul gândirii şi al imaginaţiei, al acestei fântâni din care pot să izvorască nestematele unei concepţii înalte despre lume şi univers. Cu o forţă ce este comparabilă cu cea a atomului, ideile pot preschimba realitatea înconjurătoare transformând-o în paradis, aducând fericire şi împlinire tuturor oamenilor de pe pământ.

În acelaşi timp, gândirea poate fi negativă, plină de angoasă şi teamă, poluând prin atingere orice lucru cu care vine în contact. Ea poate zămisli monstruozităţi distructive, poate aduce la existenţă închisori ale spiritului şi poate ridica teroarea în mijlocul prosperităţii. Acţiunea ei este neutră moral, aşa cum sunt şi forţele naturii, putând acţiona spre zidire, dar şi spre distrugere.

Prin imaginaţie putem ridica o lume armonioasă, dar tot prin ea putem aduce la existenţă arme de distrugere, ce vor provoca suferinţă şi multă durere pe pământ. De aceea, cultivarea gândirii reprezintă una dintre cele mai nobile lucrări pe care o avem de realizat de-a lungul întregii vieţi.

Printr-o exprimare aleasă, plină de simţire, gândirea se purifică pe ea însăşi, se preschimbă în forme tot mai înalte de interpretare a realităţii. Printr-o gândire ce filtrează tendinţele negative, omenirea poate progresa în cunoaştere şi ştiinţă, îndepărtând acele forme care o ţin în sclavia lucrurilor de nimic.

Dar acest lucru presupune efort şi educarea permanentă a modului de a gândi, ceea ce nu este simplu atunci când te-ai obişnuit să te laşi în voia simţurilor şi când ai delegat altora cultivarea minţii prin abandonul în faţa televizorului, calculatorului sau a telefonului mobil. Similar, gândirea nu se va dezvolta când te vei mărgini să fii doar un receptor de informaţii, consumând fără a produce, privind fără a experimenta, mărginindu-te la ceea ce au spus alţii şi prea puţin încercând să exprimi ceea ce ai tu de spus.

De aceea, modelarea realităţii poate deveni benefică doar atunci când forţa imaginaţiei este lăsată să se exprime liber şi în acelaşi timp direcţionat către propulsarea unor valori eterne din patrimoniul gândirii universale. Numai astfel, lumea în care trăim va deveni mai bună, iar darul de nepreţuit al conceptualizării va propulsa fiinţa umană spre viitor.

În ceea ce mă priveşte, întotdeauna am dorit ca forţa gândirii să îmi propulseze viziunea asupra existenţei către nivele tot mai înalte. Chiar dacă sistemul educaţional nu mi-a oferit multe elemente fundamentale, totuşi prin efort personal am căutat să am o înţelegere tot mai amplă a lumii în care am avut şansa de a mă naşte. Depăşind stadiul noţiunilor „moarte” expuse într-o programă de învăţământ, am căutat să îmi formez propria mea părere asupra lucrurilor pe care le întâlnesc în viaţa de zi cu zi, dar şi a celor care sub o formă sau alta mi-au fost aduse la cunoştinţă.

În acest sens, cred că orice persoană trebuie să pornească pe această cale miraculoasă a descoperirii de sine prin cultivarea gândirii, exprimării şi acţiunii, adică a modelării deopotrivă a realităţilor interioare şi exterioare. Nu este vorba de o cale mistică, ascunsă, ci pur şi simplu de descătuşarea puterii ce a fost pusă în noi prin condiţia de fiinţe umane trăind pe acest pământ.

Bucureşti,
23.01.2012

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

One Comment

  1. Marian Malciu

    23 ianuarie 2012 at 8:41 PM

    Din gândire şi imaginaţie se nasc permanent lucrări de valoare în toate ramurile artei…
    Din gândire şi imaginaţie poate izvorî dragoste curată şi alte nobile sentimente…
    Am lecturat cu interes şi plăcere, domnule Octavian Lupu. Felicitări!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…