×

Ofelia Florica Haranguş, protector al artelor la Campina

Ofelia Florica Haranguş, protector al artelor la Campina

1299 Ofelia Florica Haranguş, protector al artelor la CampinaOfelia Florica Haranguş este interpret de muzică populară şi profesor de canto la Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina. A devenit, în 2003, cetăţean de onoare al municipiului şi titlurile sale onorifice nu s-au oprit aici.

Doamna cântecului popular este iniţiatoarea grupului folcloric „Mlădiţe câmpinene”, înfiinţat în 2005, cu care a participat la diferite festivaluri şi concursuri. A reuşit obţinerea diplomei şi medalia de excelenţă la un festival susţinut în 2006, în judeţul Constanţa, iar la sfârşitul lunii octombrie a acestui an a obţinut un premiu special la un festival care a avut loc la Vălenii de Munte. Ofelia Florica Haranguş este încântată, acum, de talentul şi performanţele uneia dintre elevele sale, Isabela Stoica (studiază în clasa a XI-a la Colegiul „Nicolae Grigorescu” din Câmpina), cu care a participat luna aceasta la festivalul de folclor „Prin cântec, la obârşii”, de la Buzău. Concursul a constat în prezentarea concurentului pe scenă, alături de cel care îl îndrumă sau de la care a preluat cântecele. „În urma susţinerii acestui concurs, Isabela a obţinut prima menţiune, iar eu am obţinut medalia de aur pe care e inscripţionat «protector al artelor», fapt care m-a bucurat foarte mult. Cred că este o încununare a ceea ce am realizat până în prezent, legat de folclorul autentic prahovean, evaluându-se calitatea cântecelor pe care le-am cules şi le-am înregistrat în fonoteca Radiodifuziunii române”, a spus Ofelia Florica Haranguş, vizibil încântată de rezultatele obţinute.

Generaţia viitoare…
Isabela Stoica are 17 ani, dar a început să fie preocupată să înveţe să cânte de când era în clasa a VII-a, când a participat la un concurs interşcolar la secţiunea de muzică populară, doar pentru că se ocupaseră  locurile la muzica uşoară. Pe parcurs, a fost din ce în ce mai atrasă de către muzica folclorică. „Acum îmi place, iar ai mei, acasă, sunt încântaţi. Această menţiune pe care am luat-o, prima de altfel, mă face să mă simt fericită şi mândră, într-un fel. Dar, vreau să muncesc mai mult, să ajung să câştig premiul cel mare, la orice concurs”, spune Isabela Stoica, care îşi doreşte o carieră artistică în domeniul muzicii populare.

Carmen NEGREU

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Un comentariu

comments user
malciu

Am avut onoarea şi plăcerea să o ascult cântând pe Ofelia Hărănguş, să o cunosc şi să conversez cu domnia sa de mai multe ori. Cunosc performanţele sale profesionale. Sunt mai multe. Este o femeie talentată, cu suflet de aur, total dedicată cântecului popular.
Sunt fericit să am o aşa prietenă bună!
Îţi mulţumesc, dragă Ofelia, pentru casetele tale video, pentru prietenia ce mi-ai acordat, mulţumind şi Domnului pentru că exişti!
Toate cele bune, cu sănătate, bucuria dragostei şi împlinirilor, în pace şi lumină!
Cu tot dragul,
Marian

Publică comentariul

You May Have Missed