OFERTĂ DE SERVICIU

   Într-o zi s-a prezentat la cabinetul dentistului Kleinergrois o domnişoară care căuta de lucru. I-a spus că a terminat un curs de asistente şi a prezentat o adeverinţă stampilată, în acest sens.
   – Foarte bine, a spus doctorul care tocmai curăţa dantura unui ospătar… Pe tăviţa din dreapta sunt câteva instrumente. Dă-mi, te rog, unul pentru detartraj.
   Fata s-a uitat lung şi melancolic la obiectele lucitoare, a ezitat câteva minute şi a renunţat să decidă. Kleinergrois m-a asigurat că orice piesă era bună întrucât erau pregătite exclusiv pentru acea misiune. Tinerele talente trebuie totuşi încurajate, aşa că n-a descurajat-o pe pretendenta la incadrare şi a supus-o discret la altă probă.
   – Domnişoară, i s-a adresat el amabil, scoate din dulăpiorul de lângă dumneata materialele trebuincioase pentru un amalgam.
   – Pentru ce?! a ciripit ea.
   – Pentru amalgam. O să-i preparăm dumnealui o plombă dentară.
   Tânăra era frumoasă şi elegantă dar, pe cât se pare, nu prea în temă. A ridicat din umeri şi a oferit o explicaţie gen “am lipsit de la lecţia asta” sau “când eram mică am suferit de otită”…
   Bunăvoinţa lui Kleinergtois nu se termnase însă, i-a mai oferit o şansă, dar tipa era cu totul în aer.
   – Nu-i nimic, orice început e greu…Uite ce o să facem: mâine dimineata la ora opt te prezinţi la cabinet. O s-o asişti pe asistenta mea. Ce nu înţelegi, întrebi. Ce nu ştii, o să-ţi explicăm. Dacă după o săptămână te descurci binişor, te-am primit.
   A doua zi la opt n-a venit… La ora nouă nu apăruse… La zece, a înţeles că nu mai vine… La unsprezece a apărut.
   – Să-mi pun halatul? a întrebat ea dulce.
   – Nu, a spus dentistul. Ascultă ce i s-a întâmplat vecinului meu.  Într-o zi, a venit la el un tânăr, fiul unui prieten din copilărie. Eu, a spus tânărul vreau să deschid o afacere, dar nu am decât jumătate din suma necesară. Te rugăm, tata şi cu mine, să mă împrumuţi şi eu mă fac forte să-ţi înapoiez la timp ce şi cât datorez. Foarte bine, i-a spus vecinul. Prezintă-te mâine dimineaţa la şapte fix şi vei primi cele cerute. Numai că tânărul a apărut abia la nouă! Îmi pare rău, i-a spus vecinul, dar nu pot să te împrumut. Dacă acum, când trebuie să primeşti banii, ai întârziat cu două ore, ce va fi când va trebui să-i înapoiezi!?  Ai înţeles, domnişoară?
   – Sigur că am înţeles, dar ce legătură are asta cu mine? Eu nici nu-l cunosc pe băiatul ăsta şi nici măcar pe vecinul matale…
DOREL SCHOR
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Apart Hotel “Best Choice” Sinaia

Cazare in Sinaia “Best Choice Apartments” Apart Hotel “Best Choice” Sinaia cuprinde două a…