• ROMAN-Viorel-wbPapa Francisc si Patriarul Moscovei si al intregii Rusii Kiril
  • si Declarație lor comună, feb. 2016
  • Mult stimate d-le Vladimir V. Putin
  • Rusia 2014
  • Revin rusii
  • Modelul ortodox
  • Negustorii de popoare
  • Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, 2011
  • Misiunea imperiala a Moscovei
  • NELINISTEA MOSCOVEI
  • RUSIA, MOLDOVA SI ROMÂNIA
  • CHESTIUNEA ORIENTALA
  • ORTODOXIE SI OCCIDENT, 2003

Bremen, februar 2016

Papa Francisc si Patriarul Moscovei si al intregii Rusii Kiril,

al carei Biserica e in simfonie cu presedintele Federatiei Ruse, Vladimir V. Putin, urmasul imparatilor Romei crestine si protector panortodox, s-au intalnit pentru prima data in istoria crestinismului si au facut o Declaratie comuna la Havana, 12 feb. 2016,  privind ”relațiile reciproce dintre Biserici, problemele esențiale ale fraților noștri și perspectivele de dezvoltare a civilizației umane”, care schimba soarta lumii.

Papa si patriarhul rus au evidentiat aspiratia la unitatea crestinilor, au condamnat persecuția fraților din diferite tari, au lansat un apel la pace in Orient și Ucraina. Ortodocsii si catolicii trebuie sa dea o marturie comuna pentru adevar, pentru a putea promova valorile creștine in Europa, in special familia inteleasa ca uniune intre un barbat și o femeie si sacralitatea vieiii umane. Declarația comuna constata convingator si lapidar ”nu suntem concurenti, ci frati”.

Contemporanii n-au constientizat ca Imperiul Roman de Apus a disparut in 476, ca lumea crestina s-a fracturat la Marea Schisma in 1054, ca ridicarea anatemei dintre est si vest 1965 a dus la terminarea razboiului rece in 1989. De aceea Declaratia papei si patriarhul Rusiei, de care depind 2/3 dintre ortodocsii, ne deschide o perspectiva greu de integrat in imaginea noastra actuala despre lume, grevata de o mie de ani de prejudecati reciproce persistente, nu de rare ori absurde.

Dupa Marea Schisma, amenintat de islam, Imparatul Imperiului Roman de Rasarit, seful Bisericii ortodoxe, cere ajutor papei de la Roma, care organizeaza o serie de cruciade, 1096-1399, pentru refacerea unitatii crestine, dar Constantinopolul, a “doua Roma” cade sub turci. De atunci sunt in disgratie cruciatii la greci si teutonii la rusi. Cum gandeau ei ne e greu accesibil, totusi sunt judecati mereu fara drept de apel.

Esescul refacerii unitatii crestine cu spada a cruciatilor, care a durat putin peste jumatate de secol, a dus la refacerea pasnica a unitatii la Conciliul de la Florenţa 1439, care nici ea nu a dat roade, dar a creat conditiile emanciparea sociala si nationala a ucrainienilor 1593 si romanilor 1698 prin unirea lor cu Roma. Cu toate ca ii intalegem mai bine pe greco-catolici, decat pe cruciati, ne este greu sa gandim constructiv, sa mergem mai departe pe drumul refacerii unitatii lui Iiisus Hristos.

Un alt exemplu. Inchiziţia lupta impotriva avorturilor cauzate de asa zise vrajitoare pentru a reface pierderile din vremea ciumei negre, cand au murit o treime din populatia Europei. Apoi crestini, mult mai numerosi raspandesc Evanghelia pe toate continentele. Ca si la cruciatii, unitii, ortodocsii vedeaju pana acuma jumătatea goala a paharului, despartiti fiind de fratii lor din vest de o Cortina de Fier islamica si apoi marxist-leninista, ambele dublate de o propaganda neagra antioccidentala. Chiar si dupa 1989 colonialismul, imperialismul, modialismul au conotatii negative un est.

Dupa Bizant, Tarii celei de „a treia Roma“ au purtat opt cruciade ortodoxe impotriva Sultanilor dar de fiecare data au fost opriti la Constantinopol de occidentali, care aveau in vedere, refacerea unitatii crestine, nu adancirea prapastiei Schismei prin succese militare efemere si unilaterale. Vezi: Chestiunea Orientala, 1774-1923; Siria.

Războaiele napoleoniene ii apropie oarecum pe ortodocsi de Europa. Prin cultura ei se reorientează laic spre vest, dar refacerea unitatii crestine e neglijata si chiar boicotata. Urmeaza doua secole de confuzii romantice, nationaliste, materialiste, socialiste, national-socialiste, comuniste, internationaliste etc., doua razboaie mondiale si unul rece pana cand Moscova si Roma gasesc 1989 un modus vivendi.

In luna iunie a.c. Sfantul si Marele Sinod Panortodox nu mai are loc in Biserica Sfanta Irina din Constrantinopol / Istanbul cum era prevazut, ci in Grecia, ca urmare a doborarii unui avion de lupta rusesc, care avea misiunea de a-i proteja pe crestinii din Siria, de catre turco-musulami cu tehnologie NATO. Independent de acest accident grav, acum sunt intrunite toate conditiile de a depasi prejudecatiile schitate mai sus si mult mai mult decat atata. Papa Francisc si patrirahul Kiril au taiat nordul gordial al refacerii unitatii, care deschid noi perspectivele de dezvoltare a civilizației umane.

Bremen, februar 2016
Declarație comună
Papa Francisc și Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii
”Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” (2 Cor 13, 13).
1. Prin voia lui Dumnezeu Tatăl, de la care vine tot darul, în numele Domnului nostru Isus Cristos și cu ajutorul Duhului Sfânt, Mângâietorul, noi, papa Francisc și Kirill, patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, ne-am întâlnit astăzi în Havana. Îi aducem mulțumire lui Dumnezeu, preamărit în Preasfânta Treime, pentru această întâlnire, prima din istorie.Cu bucurie ne-am regăsit ca frați în credința creștină care se întâlnesc pentru a “vorbi prin viu grai” (In 12, 2), de la inimă la inimă, și să discute despre relațiile reciproce dintre Biserici, de problemele esențiale ale fraților noștri și de perspectivele de dezvoltare a civilizației umane.
2. Întâlnirea noastră fraternă a avut loc în Cuba, la răscrucea dintre Nord și Sud, între Est și Vest. Din această insulă, simbol al speranțelor “Lumii Noi” și al evenimentelor dramatice din istoria secolului XX, adresăm cuvintele noastre tuturor popoarelor din America Latină și de pe celelalte continente. Ne bucurăm că credința creștină este în creștere aici într-un mod dinamic. Puternicul potențial religios al Americii Latine, tradiția sa creștină pluriseculară, făurită prin experiența personală a milioane de oameni, sunt garanția unui mare viitor pentru această regiune.
3. Întâlnindu-ne departe de vechile litigii din ”Lumea Veche”, simțim cu o forță deosebită necesitatea unei lucrări comune între catolici și ortodocși, care sunt chemați, cu blândețe și respect, să dea cont înaintea lumii de speranța care este în noi (cf. 1 Pt 3, 15).
4. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile primite de la intrarea în lume a unicului său Fiu. Împărtășim aceeași Tradiție spirituală a primului mileniu al creștinismului. Martorii acestei Tradiții sunt Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, Fecioara Maria, și Sfinții pe care îi cinstim. Printre aceștia se află nenumărați martiri care au dat mărturie pentru fidelitatea lor față de Cristos și au devenit ”sămânță de creștini”.
5. In ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie. Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri, în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii umane și a păcatului, care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a lui Cristos Mântuitorul: “Ca toți să fie una. După cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, să fie și ei în noi una””(In 17, 21).
6. Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu, pentru care s-a rugat Cristos. Fie ca această întâlnire a noastră să inspire creștinii din întreaga lume să se roage Domnului cu fervoare reînnoită pentru unitatea deplină a tuturor discipolilor săi. Într-o lume care așteaptă de la noi nu doar cuvinte, dar acțiuni concrete, fie ca această întâlnire să devină un semn de speranță pentru toți oamenii de bunăvoință!
7. În determinarea noastră de a face tot ce este necesar pentru a depăși divergențele istorice pe care le-am moștenit, vrem să ne unim eforturile pentru a mărturisi Evanghelia lui Cristos și patrimoniul comun al Bisericii din primul mileniu, răspunzând împreună la provocările lumii contemporane. Ortodocșii și catolicii trebuie să învețe să dea o mărturie unită pentru adevăr în domeniile în care acest lucru este posibil și necesar. Civilizația umană a intrat într-o perioadă de schimbări epocale. Conștiința noastră creștină și responsabilitatea noastră pastorală nu ne autorizează să rămânem pasivi în fața provocărilor care necesită un răspuns comun.
8. Privirea noastră se îndreaptă în primul rând la regiunile lumii în care creștinii sunt victime ale persecuției. În multe țări din Orientul Mijlociu și din nordul Africii, frații și surorile noastre în Cristos sunt exterminați ca familii, sate și orașe întregi. Bisericile lor au fost devastate și jefuite în mod barbar, obiectele lor sacre au fost profanate iar monumente lor, distruse. În Siria, Irak și în alte țări din Orientul Mijlociu, constatăm cu durere exodul masiv al creștinilor din țara din care credința noastră a început să se răspândească și în care ei au trăit încă din timpul apostolilor, împreună cu alte comunități religioase.
9. Chemăm comunitatea internațională să acționeze de urgență pentru a preveni expulzarea în continuare a creștinilor din Orientul Mijlociu. Ridicându-ne glasul în apărarea creștinilor persecutați, vrem să ne exprimăm compasiunea noastră pentru suferința îndurată de credincioșii altor tradiții religioase care au devenit, de asemenea, victime ale războiului civil, haosului și violenței teroriste.
10. În Siria și Irak, violența a provocat deja mii de victime, lăsând milioane de oameni fără adăpost și resurse. Îndemnăm comunitatea internațională să se unească pentru a pune capăt violenței și terorismului și, în același timp, pentru a contribui prin dialog la restabilirea rapidă a păcii civile. Este esențial să se asigure un ajutor umanitar la scară largă populațiilor suferinde și numeroșilor refugiați din țările învecinate. Cerem tuturor celor care pot influența soarta persoanelor răpite, printre care se numără mitropoliții de Alep, Pavel și Ioan Ibrahim, răpiți în aprilie 2013, ca să facă tot ceea ce este necesar pentru eliberarea rapidă a acestora.
11. Înălțăm rugăciunile noastre la Cristos, Mântuitorul lumii, pentru restabilirea păcii în Orientul Mijlociu, care este ”rodul dreptății” (cf. Is 32, 17), pentru a se întări conviețuirea frățească între diferitele populații, Biserici și religii prezente, pentru întoarcerea refugiaților la casele lor, vindecarea celor răniți și odihna sufletelor celor nevinovați care au fost uciși.
Ne îndreptăm, cu un apel stăruitor spre toate părțile care pot fi implicate în conflicte, să dea dovadă de bunăvoință și să se așeze la masa negocierilor. În același timp, este necesar să se depună orice efort din partea comunității internaționale pentru a pune capăt terorismului, cu ajutorul unor acțiuni comune, unite și coordonate. Facem apel la toate țările implicate în lupta împotriva terorismului, pentru a acționa în mod responsabil și prudent. Îi îndemnăm pe toți creștinii și pe toți cei care cred în Dumnezeu să se roage cu înflăcărare la Providența Creatorului lumii ca să ferească creația sa de distrugere și să nu îngăduie un nou război mondial. Pentru ca pacea să fie durabilă și demnă de încredere, sunt necesare eforturi specifice menite să redescopere valorile comune care ne unesc, întemeiate pe Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos.
12. Ne închinăm în fața martiriului celor care, cu prețul vieții lor, dau mărturie pentru adevărul Evangheliei, alegând moartea în locul apostaziei de Cristos. Credem că acești martiri ai timpului nostru, care aparțin la diferite Biserici dar sunt uniți printr-o suferință comună, reprezintă un zălog al unității creștinilor. Vouă, celor care suferiți pentru Cristos, vă este adresat acest cuvânt al apostolului: “Preaiubitilor, … întrucât participați la suferințele lui Cristos, bucurați-vă, ca să puteți tresălta de bucurie și la arătarea gloriei lui” (1 Pt 4, 12-13).
13. În această epocă zbuciumată, dialogul inter-religios este indispensabil. Diferențele în ceea ce privește înțelegerea adevărurilor religioase nu trebuie să împiedice oamenii de diferite credințe să trăiască în pace și în armonie. În actualele circumstanțe, liderii religioși au o responsabilitate specială de a-i educa pe credincioșii lor într-un spirit de respect față de convingerile celor care aparțin celorlalte tradiții religioase. Sunt absolut inacceptabile încercările de justificare prin sloganuri religioase a acțiunilor criminale. Nici o crimă nu poate fi comisă în numele lui Dumnezeu, pentru că ”Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii” (1 Cor 14, 33).
14. În afirmarea înaltei valori a libertății religioase, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru reînnoirea fără precedent a credinței creștine care se întâmplă acum în Rusia și în multe țări din Europa de Est, unde regimurile atee au dominat timp de decenii. Astăzi, lanțurile ateismului militant s-au sfărâmat și în multe locuri creștinii pot profesa liber credința lor. Într-un sfert de secol s-au construit zeci de mii de noi biserici și s-au deschis sute de mănăstiri și școli teologice. Comunitățile creștine duc înainte o importantă activitate caritabilă și socială, oferind o asistență diversificată celor nevoiași. Catolicii și ortodocșii de multe ori lucrează împreună cot la cot. Ei dovedesc existența unor temelii spirituale comune ale conviețuirii umane, dând mărturie pentru valorile Evangheliei.
15. În același timp, suntem preocupați de situația din multe țări unde creștinii se confruntă din ce în ce mai des cu o limitare a libertății religioase, a dreptului de a-și mărturisi credința lor și posibilitatea de a trăi în conformitate cu acestea. În special, constatăm că transformarea unor țări în societăți secularizate, străine de orice referință la Dumnezeu și la adevărul său, constituie o gravă amenințare pentru libertatea religioasă. Este pentru noi o sursă de neliniște, limitarea actuală a drepturilor creștinilor, dacă nu chiar discriminarea lor, atunci când unele forțe politice, susținute de ideologia unui secularism adesea foarte agresiv, încearcă să-i împingă la marginea vieții publice.
16. Procesul de integrare europeană, care a început după secole de conflicte sângeroase, a fost întâmpinat de mulți cu speranță, ca o garanție a păcii și securității. Cu toate acestea, invităm la a rămâne vigilenți față de o integrare care nu ar respecta identitățile religioase. Păstrând deschiderea față de contribuția altor religii la civilizația noastră, suntem convinși că Europa trebuie să rămână fidelă rădăcinile sale creștine. Cerem creștinilor din vestul și din estul Europei să se unească pentru a-l mărturisi împreună pe Cristos și Evanghelia sa, astfel încât Europa să-și păstreze sufletul său format de două mii de ani de tradiția creștină.
17. Privirea noastră se îndreaptă spre oamenii care se află în situații de mare dificultate, care trăiesc în condiții de nevoie extremă și de sărăcie, în timp ce sunt în creștere bogățiile materiale ale umanității. Nu putem rămâne indiferenți față de soarta a milioane de migranți și refugiați care bat la ușa țările bogate. Consumul dezlănțuit, așa cum se observă în unele țări mai dezvoltate, epuizează treptat resursele planetei noastre. Inegalitatea crescândă în distribuția bunurilor pământești mărește sentimentul de nedreptate față de sistemul de relații internaționale care s-a instaurat.
18. Bisericile creștine sunt chemate să apere cerințele dreptății, respectarea tradiției popoarelor și solidaritatea autentică cu toți cei care suferă. Noi, creștinii, ar trebui să nu uităm că ”Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii și disprețuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, așa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu” (1 Cor 1, 27-29).
19. Familia este centrul natural al vieții umane și al societății. Suntem preocupați de criza familiei din multe țări. Ortodocșii și catolicii împărtășesc aceeași concepție despre familie și sunt chemați să dea mărturie că aceasta este o cale de sfințenie, care dovedește fidelitatea soților în relațiile lor reciproce, deschiderea lor la procreare și educarea copiilor, la solidaritatea între generații și respectul pentru cei mai slabi.
20. Familia se întemeiază pe căsătorie, un act liber și credincios de iubire dintre un bărbat și o femeie. Iubirea este cea care sigilează unirea lor și îi învață să se accepte unul pe altul ca un dar. Căsătoria este o școală de iubire și fidelitate. Regretăm că alte forme de conviețuire sunt puse acum pe același nivel al acestei uniuni, în timp ce conceptul de paternitate și maternitate ca vocație particulară a bărbatului și a femeii în căsătorie, consfințită de tradiția biblică, este îndepărtat din conștiință publică.
21. Facem apel la toți oamenii să respecte dreptul inalienabil la viață. Milioane de copii sunt lipsiți de însăși posibilitatea de a se naște în lume. Vocea sângelui copiilor nenăscuți strigă către Dumnezeu (cf. Gn 4, 10). Dezvoltarea așa-numitei eutanasii face astfel încât persoanele în vârstă și cei infirmi încep să se simtă o povară excesivă pentru familiile lor și pentru societate, în general. Suntem, de asemenea, preocupați de dezvoltarea tehnicilor de reproducere asistată medical, pentru că manipularea vieții umane este un atac la bazele existenței omului, creat după chipul lui Dumnezeu. Credem că este de datoria noastră să reamintim imutabilitatea principiilor morale creștine, bazate pe respectarea demnității omului chemat la viață, după planul Creatorului.
22. Astăzi, dorim să ne adresăm în mod special tinerilor creștini. Voi, tineri, aveți îndatorirea de a nu ascunde talantul în pământ (cf. Mt 25, 25), ci de a utiliza toate capacitățile pe care Dumnezeu vi le-a dat pentru a confirma în lume adevărul lui Cristos, pentru a întruchipa în viața voastră poruncile evanghelice ale iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Nu vă fie teamă să mergeți împotriva curentului, apărând adevărul lui Dumnezeu, la care normele seculare de astăzi sunt departe de a se conforma întotdeauna.
23. Dumnezeu vă iubește și așteaptă de la fiecare dintre voi să fiți ucenicii și apostolii săi. Fiți lumina lumii pentru cei din jurul vostru, pentru ca văzând faptele voastre bune, să-l preamărească pe Tatăl vostru, care este în ceruri (cf. Mt 5, 14, 16). Educați-vă copiii în credința creștină, transmiteți-le mărgăritarul de preț al credinței (cf. Mt 13, 46) pe care ați primit-o de la părinții și strămoșii voștri. Amintiți-vă că ”ați fost cumpărați cu un preț mare” (1 Cor 6, 20), cu prețul morții pe cruce a Omului-Dumnezeu, Isus Cristos.
24. Ortodocșii și catolicii sunt uniți nu doar de aceeași Tradiție a Bisericii primului mileniu, dar și de misiunea de a predica Evanghelia lui Cristos în lumea de azi. Această misiune presupune respectul reciproc față de membrii comunităților creștine și exclude orice formă de prozelitism. Nu suntem concurenți, ci frați, și de această viziune trebuie să fie călăuzite toate acțiunile noastre reciproce și cele față de lumea externă. Îi îndemnăm pe catolicii și ortodocșii din toate țările să învețe să trăiască împreună în pace și iubire, și să aibă ”unii față de alții aceleași sentimente” (Rm 15, 5). De aceea, nu putem accepta uzul mijloacelor neloiale pentru a-i incita pe credincioși să treacă de la o Biserică la alta, negând libertatea lor religioasă și tradițiile lor. Suntem chemați să punem în practică porunca apostolului Pavel care și-a făcut ”o cinste din a predica Evanghelia mai ales acolo unde nu fusese vestit numele lui Cristos, ca să nu clădesc pe temelia altuia” (Rm 15, 20).
25. Sperăm ca întâlnirea noastră să contribuie, de asemenea, la reconciliere acolo unde există tensiuni între greco-catolici și ortodocși. Astăzi este clar că metoda «uniatismului» din trecut, înțeleasă ca unire a unei comunități la alta, separând-o de Biserica sa, nu este o modalitate care permite restabilirea unității. Cu toate acestea, comunități bisericești care au apărut în aceste circumstanțe istorice au dreptul de a exista și de a întreprinde tot ceea ce este necesar pentru a satisface nevoile spirituale ale credincioșilor lor, căutând în același timp să trăiască în pace cu vecinii lor. Ortodocșii și greco-catolicii trebuie să se împace și să găsească forme reciproc acceptate de a trăi împreună.
26. Deplângem confruntarea din Ucraina care a provocat deja multe victime și nenumărate răni pentru locuitorii pașnici și a aruncat societatea într-o criză economică și umanitară gravă. Invităm toate părțile implicate în conflict la prudență, solidaritate socială și acțiune pentru a construi pacea. Îndemnăm Bisericile noastre din Ucraina să lucreze pentru a ajunge la armonie socială, să se abțină de la a participa la confruntare și să nu susțină o ulterioară dezvoltare a conflictului.
27. Sperăm ca schisma dintre credincioșii ortodocși din Ucraina să fie depășită pe baza normelor canonice existente, ca toți creștinii ortodocși din Ucraina să trăiască în pace și armonie, iar comunitățile catolice ale țării să contribuie în așa fel încât să se vadă din ce în ce mai mult fraternitatea creștină.
28. În lumea contemporană, cu multiple fațete și, totuși, unită printr-un destin comun, catolicii și ortodocșii sunt chemați să colaboreze frățește la vestirea Evangheliei mântuirii, pentru a mărturisi împreună demnitatea morală și libertatea autentică a persoanei ”pentru ca lumea să creadă” (In 17, 21). Această lume, din care dispar treptat pilonii spirituali ai existenței umane, așteaptă de la noi o puternică mărturie creștină în toate domeniile vieții personale și sociale. De capacitatea noastră de a da mărturie împreună în aceste timpuri dificile pentru Duhul adevărului depinde în mare măsură viitorul omenirii.
29. În această mărturie îndrăzneață pentru adevărul lui Dumnezeu și Vestea cea bună a mântuirii, să ne susțină Omul-Dumnezeu Isus Cristos, care ne întărește spiritual cu făgăduința sa infailibilă: ”Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăția” (Lc 12, 32)!
Cristos este izvor de bucurie și speranță. Credința în El transformă viața umană, o umple cu semnificație. De acest fapt au ajuns să se convingă, prin intermediul experienței, toți cei la care se pot aplica cuvintele apostolului Petru: ”Voi, care odinioară nu erați popor, acum sunteți poporul lui Dumnezeu; voi, care nu aveați parte de îndurare, acum ați obținut îndurare” (1 Pt 2, 10).
30. Pătrunși de recunoștință pentru darul înțelegerii reciproce, manifestat în timpul întâlnirii noastre, privim cu speranță la Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, chemând-o în ajutor prin cuvintele străvechii rugăciuni: ”Sub ocrotirea ta alergăm, preasfântă Născătoare de Dumnezeu!” (Sub tuum praesidium – n.t.). Prin mijlocirea ei, Fericita Fecioară Maria să-i încurajeze la fraternitate pe cei care o cinstesc, pentru ca toți să fie uniți din nou, la vremea hotărâtă de Dumnezeu, în pace și armonie, într-un singur popor al lui Dumnezeu, spre gloria Preasfintei și Nedespărțitei Treimi!
+Francisc,                       +Kirill,
Episcopul Romei,              Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii
Papa Bisericii catolice
12 februarie 2016, Havana (Cuba)
Excelenta, mult stimate domnule Vladimir Vladimirovici Putin,
crestinii din Siria, Egipt, din fostul Imperiu Otoman si din intreaga lume au in Domnia Voastra un aparator de nadajde inpotriva terorismului islamic si secularismului occidental.
In semn de solidaritate si recunostiinta, al Domniei Voastre devotat,
 Bremen, 28 august 2014
Excelentei Sale, D-lui Vladimir Vladimirovici Putin, Presedintele Federatiei Rusie, Moscova
Anexa:
Rusia 2014
Armata Ortodocsa din Ucraina de est, dizidenta, si Statul Islamic din Orientul Apropiat, ambele fara definirea clara a granitelor si nationalitatii pentru care lupta, sunt aparitii noi pe scena politica internationala. Este dificil de stabilit responsabilitatea in afara unei statalitati clare.
Si din nou Rusia se simte agresata din sud de Islamulul din ce in ce mai agresiv si necontrolabil si die vest de asa zisi fascisti ucrainieni. Sute de mii de refugiati din Ucraina de est vin in Rusia. Pe de alta parte greco si romano catolici sunt persecutati de ortodocsi rusi, ca in era sovietica. La Moscova, in Crimeea se inchid MacDonald-urile. Produse agrare din vest nu mai ajung in Rusia. Embargou, razboi vamal est-vest.
Dupa opinia Kremlinului si Bisericii tuturor rusilor, Occidentul este direct interesat si vinovat de degradarea situatiei internationale, in special de nesiguranta, exodul crestinilor orientali terorizati de mahomedani.
Complexul militar-industrial american are, se pare, nevoie de conflicte militare locale cu rezultatul ca peste 100.000 de crestini sunt obligati sa fuga acuma din fata Armatei Islamului, care vor sa introduca din nou saria si un impozit numai pentru crestini, ca in vremea Imperiului Otoman.
SUA practica atat in Orientul Apropiat cat si in Maidanul din Kiev stategia haosului controlat. In numele democratiei a fost omorat Saddam Hussein, dupa care a inceput exodul crestinilor din Irak. Dupa destabilizarea tarilor musulmane in numele democratiei primele victime sunt tot crestinii.
Rusia, patronul crestinilor orientali, ii sprijina pe presedintii Bashar al Saadat din Siria si Abd al Fatah al Sisi din Egipt mai ales pentru ca garanteaza siguranta crestinilor. SUA intreprinde prea putin pentru a opri expansiunea Statului Islamic si mai nimic in apararea crestinilor.
Din cele doua focare de nesiguranta internationala majora, Islamul radical si Secularismul apusean fara Dumnezeu, Rusia lui Vladimir Putin vede in Occidentul laic cea mai mare primejdie.
* * *
Cele cateva constatari foarte sumare de mai sus – sine ira et studio – au generat comentarii, care vorbesc de conflictul iminenet dintre civilizatia, axa (1) maritima, anglo-mozaica, invingatoare in razboaie mondiale si care domina azi (Washington-Londra-Ierusalim), axa (2) continentala, catolica (Paris-Berlin), ortodoxa (Moscova), a pierdut razboaie mondiale si unul rece, si (3) califatul islamic in formare. Prima axa se orienteaza dupa Vechiul Testament, a doua si dupa Noul Testament, iar a treia dupa Coran. Pentru Putin prabusirea URSS-ului e „catastrofa sec. 20“ pentru ca a urmat apoi un haosul si „vanzarea secolului“ sub Boris Ieltin. Astazi „Rusia e unde traiesc rusi“, dupa cum se vede in Transnistria, Georgia si Ucraina. Dupa anexarea Crimeii, in presa si politica ruseasca se repeta mereu ca o mantra eurasiatica: „In sec. 21 ne-am ridicat din genunchi.“ Proiectul lui Putin pentru Europa, este ca si cel esuat a lui Hitler si Stalin refacerea axei continentale si periferizarea cele maritime anglo-mozaice.
* * *
1) Draga Viorel, scurta ta analiza a pus punctul pe “i”. USA, cu lacheii ei obisnuiti, UE, Canada, Australia, au distrus complet bazinul mediteranean. Si de ce: pentru ca USA nu permite nimanui sa se ridice la un nivel superior ei insasi, si UE era pe buna cale sa intreaca USA in multe domenii, chiar si cele economice. USA, sub demagogia scarboasa ca vor democratie (dar in fond vroiau petrol si control) in Irak, Afganistan, Libia, Siria, etc., au distrus aceste tari, care de bine de rau, erau culturi vechi multi etnice si multi religioase, aducand hoardele de teroristi musulmani, pe care ei le-au inarmat, la granitele Europei. Bine-nteles ca americanii/UE nu recunosc ca ei au inarmat fanaticii criminali, dar de unde sa fi avut acestea cele mai moderne arme americane si europene daca nu de la noi, Vestul mincinos. Rusii nu i-au inarmat pe musulmani, fiindu-le frica de ei si nu cred ca cineva crede ca acesti extremisti si-au fabricat ei arme moderne avansate in desert sau in moscheele afgane! Deci USA, destabilizeaza toata regiunea mediteraneana, creaza haos si razboaie civile si reliogioase si acum da vina pe rusi! Apoi, copiii la lectiile de istorie, in viitor, vor invata despre vitejia si sacrificiile Americii, care, din nou, au venit si “eliberat ” Europa , acum de agresiunea musulmana! Rahat cu persi!! Chiar daca fanaticii musulmani vor fi invinsi temporar acum, telul celor care urmaresc distrugerea Europei este deja atins, deoarece din cauza razboaielor create de USA, milioane de musulmani vor invada Europa si va acomoda si le vor da drepturi, iar ca multumire musulmanii vor produce de 6 ori mai multi copii pe familie decat europenii si toti acesti noi nascuti vor deveni musulmani si o mare parte din ei vor fi musulmani fanatici. Cei mai indarjiti si cei mai periculosi musulmani nu sunt cei veniti de demult din tarile lor de rahat, ci cei nascuti in Vest. Astia pe care ai educam in scolile noastre si le cantam in coarne, astia sunt cei pe care imami fanatici si expansionisti ai recruteaza sa devina luptatori musulmani, bombe vii, criminali ordinari fara scrupule. S-ar putea ca USA sa faca toate aceste lucruri din prostie, dar nu pot sa cred ca un stat asa de mare si de puternic este condus si manipulat doar de tampiti si de aceea cred ca are un plan foarte bine definit de distrugere si suprematie. Rusia a gresit ridicandu-se din mizeria comunista si demonstrand “Bunastare”. Rusiei nu i se permite acum cand a mai pierdut din importanta ei militara, sa faca ce vrea sau sa-si protejeze nationalii rusi in alte parti, fara sa ceara voie Americii. Nu inteleg de ce romanii arata o simpatie deosebita fata de ucrainieni? Au fost ucrainienii, de-a lungul istoriei fratii moldovenilor si nu au descriminat romanii, pe care nu numai rusii au ocupat-o, ci se pare ca si ucrainienii. Problema ruso-ucraineana, este o bataie “in familie” si nimic mai mult. Omul prost din Vest si din Romania, vrea sa fie partas la acea bataie care in fond nu are nimic de-a face cu el. Si bataia asta a fost instigata cu barfe si promisiuni false de cineva care la fel nu avea nimic de a face cu ucrainienii sau cu rusii. Totul manipulat si expus in mod ieftin de o mass-medie inculta si corupta. DG
2) Dl. Grama, prin bunavointa d-lui Viorel Roman, am citit cateva din comentariile dtale si am constatat cu bucurie ca in mare masura felul in care d-ta judeci lumea ce ne inconjoara nu imi este strain. Totusi, d-ta vezi lumea de pe coasta Gibraltarului iar eu de pe malul Dambovitei, ceea ce ne ofera motive de a avea destul de multe deosebiri in modul cum percepem aceasta lume. Fiind vorba de abordari diferite, izvorate in principal din amplasarea observatoarelor noastre la cele doua extremitati ale Europei, dialogul nostru nu poate avea ca obiect incercarea de a ne convinge reciproc despre adevarurile noastre. Bineinteles, aceasta este valabil doar in situatia ca veti fi interesat in acest dialog. In ce ma priveste sunt atent la opiniile partenerului de taifas si incerc sa profit cat mai mult de informatia venita din afara subiectivismului meu. Pentru inceput, voi arata foarte pe scurt doar motivul pentru care, eu, oricat as vedea de mult defectele societatii occidentale, totusi, sunt extrem de interesat ca Romania sa ramana membra a UE. Imi este foarte clar ca noi romanii nu suntem o natiune fauritoare de stat si ca mai niciodata nu am avut un stat autentic romanesc. Deaceea, oricat de defectuoasa este integrarea noastra in UE, ea ramane singura varianta, care poate oferi urmasilor nostri un minim de sanse pentru o viata mai buna in viitor. Am cunoscut foarte bine integrarea politica, militara si economica in Lagarul socialist si sunt cert convins ca o reapropiere de Rusia respectiv deschiderea de noi cai prin care Statul rus sa influenteze Romania ar insemna o varianta extrem de paguboasa pentru generatiile viitoare de romani. Deocamdata ma opresc aici si un semn din partea d-tale imi va oferi indemnul sa continui a-mi expune modul cum vad eu soarta Romaniei, de aici din Bucurestiul balcanizat. Cu stima, SS
3) Eu cred ca nu-ti strica un comentariu la obiect care sa-ti scoata in evidenta toata lipsa de argumentatie inlocuita de insirarea de alegatii fara justificare si fara un fundament faptic: 1) “Armata Ortodocsa din Ucraina de est, dizidenta …” (?) S-au declarat insurgentii din estul Ucrainei armata ortodoxa? Cand, cu ce ocazie, documente? Sunt dizidenti fata de cine? Fata de ucrainienii din Kiev, ca aia din Lvov, dragostea occidentului, sunt catolici parca, nu? Iar ortodocsii din Kiev n-ar trebui sa lupte cu catolicii, dupa teoria ta? 2) “Pe de alta parte greco si romano catolici sunt persecutati de ortodocsi rusi, ca in era sovietica. (?) Din cate stiu, numarul greco-catolicilor este nul pe teritoriu Federatiei Ruse, iar al catolicilor si reformatilor, infim. In calatoria mea pe Volga din luna iulie am vazut multe biserici de toate confesiunile, renovate sau in curs de… Elemente concrete de persecutie ai? Sau persecutie inseamna faptul ca Patriarhia Moscovei refuza sa-l recunoasca pe papa drept capul “bisericii universale”. Adica, pentru a te cita, “biserica universalarespira prin doi plamani – catolicismul si ortodoxia” Si capul, creerul, care e? Papa? Nu cumva neacceptarea acestui, sa-i zicem, bland, “dezechilibru spiritual”, se numeste “persecutie”?3) “La Moscova, in Crimeea se inchid MacDonald-urile. Produse agrare din vest nu mai ajung in Rusia. Embargou, razboi vamal est-vest”. Din cate stiu eu, McDonald-urile sunt, deocamdata, luate la control fiindca, simtindu-se “ca acasa”, au inceput sa treaca peste reglementarile in vigoare si sa vanda mizerii din ce in ce mai mari. Sigur ca putem vedea aici si un sentiment de ostilitate fata de cei care nu-si ascund furia ca Rusia se ridica economic si militar, nemaifiind tara umilita de pe timpul lui Eltsin si a clicii lui. Mai ales ca in anii 1990 fel de fel de americani “binevoitori” ne spuneau ca “civilizatia incepe acolo unde exista McDo si KFC”. Rusii nu uita si nu iarta asemenea aroganta. Cat priveste “Embargoul, razboiul vamal etc.”, a qui la faute? Sau, pe romaneste, cine a inceput? Sau e normal ca unii sa inceapa cu sanctiunile si ceilalti sa cada in genunchi si sa ceara iertare? Numai idiotii de polonezi, cand au vazut ca raman cu merele nevandute si scade pretul pe piata mondiala, le-au cerut americanilor sa le cumpere marfa nevanduta si Organizatiei Mondiale a Comertului sa sanctioneze Rusia pentru incalcarea libertatii comertului. Trebuie sa inteleg ca numai Occidentul are dreptul sa puna embargou fiindca e catolic si “democrat” pe baza “acquis-ului comunitar” iar partea cealalta nu? deci exista unii mai egali ca altii? 4) “Dupa opinia Kremlinului si Bisericii tuturor rusilor, Occidentul este direct interesat si vinovat de degradarea situatiei internationale, in special de nesiguranta, exodul crestinilor orientali terorizati de mahomedani”. Ai putea cita o sursa oficiala care sa afirme asta? In special a Bisericii tuturor rusilor? Sau e o alegatie de prin FAZ semnata eventual de un mercenar ca Peter Schwarz? Dar, daca ne referim strict la fapte, cine a tulburat apele cu “Arab Awakening” si cu interventia in Libia cand, la fel ca in cazul Irakului, a mintit ca rezolutiile ONU nu prevad interventii militare, pentru a interveni apoi? Cine a destabilizat Irak, Tunisia, Libia, Egipt, Siria? Rusia si Biserica tuturor rusilor? Eu pot sa accept ca prima situatie a fost scapata din mana. Dar repetitia chiar nu indica si vinovatia si interesul direct? 5) “Rusia, patronul crestinilor orientali, ii sprijina pe presedintii Bashar al Saadat din Siria si Abd al Fatah al Sisi din Egipt mai ales pentru ca garanteaza siguranta crestinilor.” Nu, Rusia ii sprijina Assad si Sissi pentru ca sunt adeptii statelor laice, in care toate cultele au aceleasi drepturi si nu au de-a face cu statul. Iar Occidentul “laic” este cel care a creat conditii ca “democratic, prin vot” sa vina la putere fanatici islamisti. 6) “Din cele doua focare de nesiguranta internationala majora, Islamul radical si Secularismul apusean fara Dumnezeu, Rusia lui Putin vede in Occidentul laic cea mai mare primejdie.” Parca pana nu demult afirmai ca opozitia este intre ortodoxia “reactionara” si catolicismul luminat care sta la baza “acquis-ului comunitar” si ca singura solutie este recunoasterea suprematiei “Romei”! Acum occidentul a devenit brusc “secular”. Nu, pericolul este in expansionismul occidental sub toate formele sale: cruciade, razboaie, export de “democratie”, apel la “unitatea lumii crestine” etc. Iar pericolul vine din subtilitatea subversiunii: in comparatie cu Islamul care poate fi distrus militar, subversiunea occidentala este ideologica si morala, incitand la dezbinare nationala. Si, a propos de pericolul islamic, am niste intrebari: a) cine a sprijinit musulmanii bosnieci si ceceni? b) cine indeamna Israelul la “moderatie” in razboiul din Gaza si rage “over-reacting!’ oridecate ori fanaticii arabi isi primesc portia? Ba mai si face bilantul victimelor si ne arata ca, vezi doamne, cauza dreapta e de partea Hamas? Si din ce parte vine dobitocul care a cerut ca, pentru “paritate”, Israelul sa livreze “Iron Dome” Hamas? Din cate stiu eu, nu din Rusia! Asa incat … vorbind in stil autohton, “ciocul mic!” vl.r.
3) Germania importa; din Rusia, în fiecare an, 35% din necesarul ei de gaze si 70% din necesarul ei de petrol – însusi fostul cancelar Gerhard Schroeder e consilier la Gazprom si bun prieten a lui Vladimir Putin. Prin prabusirea economica; a Germaniei s-ar prabusi, inevitabil, si Uniunea Europeana;. Asta vor ulii razboiului din America / USA? Pentru ce? Pentru doborîrea, foarte tenebroasaa a unui avion deasupra unui teatru de razboi? Haida-de!
Revin rusii
1989, refacerea unitatii crestine, asteptata de toata suflarea, n-a avut loc la terminarea Razboilui Rece, religios dintre crestinii occidentali si ortodocsi, asa ca entuziasmul initial s-a transformat treptat intr-o mahnire generala, mai ales in Rusia si Romania, cele mai mari tari ortodoxe. Inlaturarea dictaturii la Bucuresti s-a realizat cu concursul marilor puteri, dar greul l-au dus totusi rusii din solidaritate cu fratii lor de credinta moldo-valahi. Revolutionarii autohtoni sunt desigur victime, dar mai ales folclor la portile Chestiunii Orientale.
Chestiunea Orientala incepe cu Pacea de la Kuciuk Kainargi 1774, cand Tarul Rusiei devine protectorul ortodocsilor din tot Imperiul Otoman, spera sa ocupe Constantinopolul si sa devina astfel Imparatul Imperiului Roman de Rasarit, Bizantului, Imperiului Otoman. Ceea ce nu pot accepta occidentalii, pentru ca ar adancii prapastia dintre crestinii si face refcerea unitatii crestine si mai dificila. Asa ca Rusia este mereu oprita in avantul ei spre sud, Constantinopol, spre ceea ce considera ea ca fiind dreptul ei legitim. (vezi articolele Misiunea imperiala a Moscovei si Chestiunea Orientala in www.viorel-roman.ro)
Moldo-valahii sunt parte a Chestiunii Orientale. Asa ca atunci cand occidentalii sunt puternici ei se occidentalizeaza. Cand periodic insa revin rusii toata bruma lor de civilizatie este trecuta prin foc si sabie, ca 1944. Cum transilvanenii sunt uniti cu Roma din 1700 si moldo-valahii se inchina spre Constantinopol si Moscova de la Marea Schisma din 1054 este usor de prevazut cine castiga sau pierde la schimbarea orientarii. Asta in afara de faptul ca latinii, occidentalii ii simpatizeaza pe toti romani, dar n-au incredere in pravoslavnicii, iar greco-pravoslavnicii, invers, n-au incredere in latini, dar ii sustin pe drept credinciosii ca ei. Sunt astfel moldo-valahii condamnati sa fi mereu neintalesi si duplicitari?
2013, Rusia redeschide Chestiunea Orientala ca mare putere in rezolvarea conflictului religios dintre suniti si alaviti in Siria. In Romania partida ortodocsa – PNL, PMR, PCR, FSN, PDSR, PSD, USL – revine in forta si se orienteaza din ce in ce ma vizibil dupa putinismul autoritar, paternalist moscovit, bine cunoscut supusilor lor, dar face in paralel si efortul de a coabita cu occidentalii, a caror administratie rationala si cultura a contractului le este insa complet straina.
La doua decenii de la esecul refacerii unitatii crestine, rusi si moldo-valahi au incetat de a-si mai pune cenusa in cap si privesc din nou critic lumea crestinilor occidentali. Cat mai rezista EURO? Se va rupe UE in sudul romano-catolic, nord protestant si estul ortodox? Iese Anglia, Grecia  din UE? Anglo-americanii s-au luptat in razboaie mondiale pentru a opri ascensiune Germaniei, Europei, cat timp vor mai suporta ei noua provocare? Cum va evolua conflictul China-USA in Pacific? Cat va mai fi USA super-putere? Pentru ca intr-o lume multipolara, Rusia poate se va extinde din nou in fosta Uniune a Republicilor Socialiste Sovietice, in fostul Lagar comunist si in defunctul Imperiu Otoman.
In acest context international Rusia reia politica panslavista, panortodoxa, mai nou euroasiatica si, mai mult decat atata, redevine activa ca a treia Roma in Chestiune Orientala, care numai aparent s-a incheiat in 1923. Vezi conflictele de dupa 1989 in Tunisia, Egipt, Israel, Palestina, Turcia, Siria, Irak, Iemen, Grecia, Macedonia, Serbia, Croatia, Montenegru, Macedonia, Kosovo, Transnistria, Georgia etc. Moscova vizeaza din nou Chisinaul si Bucurestiul ca facand parte din sfera ei de interese.
Occidentul nu este interesat intr-o Rusie slaba, neputincioasa la granita cu Islamul si China. Oricum Rusia nu este in stare sa produca nici un produs de marca, in afara de materii prime si arme. Bunavointa vestului fata de rusi s-a vazut la sfarsitul Razboiului Crimeii, a celor doua razboaie mondiale si la implozia URSS-ului. Telul final este refacerea unitatii crestine cu fratele ortodox. Asta explica generozitate occidentului fata de pravoslavnici si nu in ultimul rand fata de moldo-valahi. Pe de alta parte exigentele UE, FMI, NATO, Romei atrag mereu atentia asupra scopul final al acestei coexistentei, coabitari temporare.
Langa marele frate de la rasarit, din ce in ce mai puternic, moldo-valahi nu numai ca sunt convinsi ca sunt un model de urmat pentru toti romanii, dar vor incerca si sa-l impuna din nou cu forta. Asta va crea desigur confuzie nu numai la romani, ci si in apus, pentru ca modelul de urmat nu este al moldo-valahilor. Ei au desigur meritul faptei unitatii nationale 1859, 1918, nu insa a ideii, a programului de emancipare nationala. Ei “tarae inca dupa ei lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite si constantinopolite”. (expresie interbelica)
Ideia, calea emanciparii nationale si sociale a romanilor este Scola Ardeleana, a Bisericii unite cu Roma in anul 1700, interzisa de ortodoxo-comunisti in 1948 si tolerata de neocomuistii, USL. Lipsa de dialog a moldo-valahilor cu Roma, dupa atat de promitatoarea vizita a Fericitului papa Ioan Paul II la Bucuresti 1999, confuzia lor intre fapta si ideie nationala ii pune pe ganduri bineinteles si pe rusi si pe occidentali. Asa ca duplicitatea moldo-valaha va fi pusa din nou la incercare, mai ales ca revin rusii si nu este numai exclus, ci ar fi un demers epocal ca ei sa taie nordul gordian al refacreri unitatii crestine. Ortodoxia rusa este oricum mult mai evoluata, permisiva curentelor teologice, filozofice si culturale occidentale decat cea moldo-valaha. Ex oriente lux.
Bangkok, ian. 2013
Modelul ortodox
De o mie de ani se straduiesc crestinii occidentalii sa-i salveze pe ortodocsi de primejdia turco-musulmana si sa refaca unitatea crestina. Cruciatii au fost primii, unirea lor religioasa facauta cu spada nu a fost de durata, a urmat apoi unirea de la Conciliul de la Florenta, dar Constantinopolul cade si ortodocsii ajung sub Sultan, pana cand rationalismul si nationalismul din vest permite expulzarea turco-musulmanilor in Asia si emanciparea popoarelor din Balcani.
In vremea noastra, fara sa mai astepte refacerea unitatii crestine, occidentalii refac Imperiul Roman de Apus (UE, NATO) si integreaza si o parte din Imperiul Bizantin, Balcanii. La scurt timp apar insa surprize. Greco-ortodocsii nu sunt in stare sa asigure granitele Europei, nu reusesc sa trateze corect refugiatii, nu pot asigura colectarea impozitelor, un buget echilibrat. Saracia, coruptia si datoria externa e mereu in crestere. Nesustenabila. Chiar miliardele de euro facute cadou Greciei de occidentali, de germani, nu-s de bun augur.
Aceasta situatie unica, nefericirea de a fi greco-ortodox, l-a facut pe Nico Dimou sa scrie o carte cu acest titlul. Drept credinciosul nu cunoaste decat raiul si iadul, asa ca el este ori fericiti, ori nefericitii, si face orice ca sa ramana in afara realitatii. Autocunoasterea si autocritica sunt astfel excluse.
?Noi suntem altfel – constata Dimou -, noi incercam disperati sa apartinem de cineva. Dece oare percepem specificul nostru ca pe un defect? Dece ne e rusine de el? Din cauza ca nu suntem suficienti de numerosi sau de puternici pentru a ne folosi de specificul nostru ca de un mandru drapel, pe care sa-l urmam? Sau poate pentru ca nu sunem siguri pe noi? (Lipsa de siguranta de sine si nu micimea ne face sa dorim pe cineva care sa ne apere. Si alte popoare sunt mici, dar nu accepta sa fie dependente.)?
Cine sunt ortodocsii? Europenii din orient sau orientalii Europei? Ei se straduiesc sa demonstreze cu indarjire continuitatea glorioasa, greaca si romana. Dar chiar si limba este discutabila, romana sau modoveneasca? Si pentru ca e greu sa te uiti intr-o oglinda, cand nu vrei sa vezi adevarul, greco-ortodocsii au invatat sa joace diferite roluri, cand sunt urmasii ai antichitatii, cand europeni moderni. Cum poate un popor fara identitate sa nu aibe complexe de inferioritate … poporului nu i se permite sa fie ceea ce este, ci mai tot timpul se confrunta ca o masura straina. Acuma masura e UE.
Cat de europeni suntem? Multe ne separa de Europa occidentala, si probabil mai multe decat ne uneste. Curentele culturale, care formeaza civilizatia europeana, n-au ajuns la ortodocsi decat ca ecou. (Nu ma refer aici la bonjuristi!) Nici scolastica medievala, nici renasterea, nici secolul luminilor, nici revolutia industriala n-au ajuns in lumea greco-ortodoxa.
Dictatura de dezvoltare a fortat o modernizare si industrilizare a Romaniei, dar acum se renunta la ele. Ortodocsii se simt mai aproape de Rusia pravoslavnica si de slavofili, decat de Europa rationalismului. Acad. Florin Constantiniu constata pe buna drepatate ca azi situatia din Romania este mai lipsita de perspective decat sub Stalin. Orice s-ar spune, greco-ortodocsii nu se simt europeni. Ei sunt eternii jucatori de pe banca de rezerva, numai tolerati pe stadion. Si ceea ce este mai grav asta-i deranjeaza si revolta.
Cine-i vinovat? Aici apare complexul de superioritate al greco-ortodocsilor. Ei sunt alesi lui Dumnezu, superiori fata de roboteii primitivi din occident. Responsabilitatea esecului lor o poarta altii, UE, CIA, FMI, OECD, NATO, si pe plan personal la fel. Cine n-a luat un examen, n-a promovat in cariera, inseamna ca n-a avut relatii, bani, n-a fost lasat sa copieze, plagieze. Desigur ca sunt influente straine si relatii utile, dar poate ca exista si o responsabilitate personala. Cand Karl Marx s-a referit la religie ca opium pentru popor, s-a inspirat probabil din istoria greco-ortodocsilor.
Bremen, 21 ianuarie 2013
Negustorii de popoare
Refuzul Moscovei si Athosului de ai primi pe papii Ioan Paul II si Benedict XVI si mai ales de a incepe dialogul dintre ortodocsi si occidentali in vederea reunirii crestinilor genereaza acum o grava criza duhovniceasca, cea economica este numai varful iceber-ului, constata Sfântul Sinod al Bisericii Greciei in Enciclica „Catre popor“ (vezi Anexa).
Rusia nu produce nici un articol de calitate. Petrol, gaze si armament sunt singurele produse la export. Condamnarea evreului M. Khodorkovsy a revoltat presa si cancelariile occidentale. Statul rus este mafiot, dupa cum am aflat din corespondenta secreta a ambasadei SUA, asa ca de fapt nimeni nu s-a mirat ca inculpatul a furat, n-a platit impozit. Procesul a fost numai un bun prilej de a marca lipsa de unitate de vederi intre est si vest.
Negustorii de popoare s-au folosit de slabiciunea conducatorilor politici greci, care practica relatii clientelare, cumpara electoratul cu bani de imprumut, constienti ca nu au cum sa-i restituie, iar populatia se complace intr-o bunastare falsa. Pana cand creditorii au pus piciorul in prag si conditii umilitoare, mai ales ca nu sunt in comuniune unii cu altii.

Cei care au dat bani si ajutat sa falsifice datele financiare, nu se mai bucura de simpatie la Atena unde demonstratiile sunt violente si de unde se trimit cu posta plicuri cu bombe spre vest. Negustorii de popoare nu sunt nominalizati in Enciclica, dar probabil ca este vorba de sistemul financiar occidental in care, dupa cum se stie, Ben Bernanke, evreii joaca un rol important. La descoperirea falsurilor s-a pomenit des banca Goldmann & Sachs.
Antioccidentalismul ortodox s-a folosit din toate timpurile de antisemitism, asa ca nu este de mirare ca imediat a izbugnit un scandal pe aceasta tema prilejuit de un interviu la TV a IPSS Serafim, mitropolitul de Pireu, similar cu a episcopului englez Williamson. Cu toate ca IPSS este inpotriva masoneriei, care se roaga satanei, si sionismului, decat un adept al antisemitismului si negarii holocaustului, se poate face o legatura intre negustori si evrei.
Ortodoxia moldo-valaha orientata spre Athos a practicat modelul bunastarii de imprumut sub Tariceanu, prim-ministru de origine greaca, dar n-a reusit performanta de 300 miliarde Euro. Romania nu este Euroland. In afara de asta, nu exista antisemism, antioccidentalism in tara, tot asa cum nu vedem o aversiune a occidentalilor inpotriva romanilor. Hotaratoare in acest sens a fost vizita istorica a papei Ioan Paul II la Bucuresti in 1999 si va fi cea mult asteptata a papei Benedict XVI anul acesta. Pentru ca numai prin dialog si Unire cu Roma se va depasi criza spirituala si urmarile ei nefaste, atat de dramatic prezentate in Enciclica.
Bremen, 8 ianuarie 2011
CĂTRE POPOR
Enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei
Ierarhia Bisericii Greciei care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010 simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.
Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.
Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.
În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societăţii şi ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceleaşi. Cum au socotit atunci costul politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranţă, pentru că acţionează de pe poziţia celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.
Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.
Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.
Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între ele.
Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu iraţionalul şi lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: “de ce iei droguri, fiule?” şi îţi răspund: “spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)”; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: “nu înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc”, atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel, dacă nu eşti imoral, eşti prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru. Întrebarea – dilema lui Dostoievski “libertate sau fericire?” o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă “oare nu cumva i se vor micşora veniturile?”, dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii “negustori de popoare”.
În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilităţile noastre şi să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză. Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Negustorii distrugerii relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic scandalurile fabricate şi au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în Biserică.
Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte.
Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl “încarce” cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit.
Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi speranţă.
Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O Biserică care nu se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.
Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o submineze. Ei ştiu că dacă vor “pierde” păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul final era omul şi înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă. Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni.
Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica din zona lor, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.
Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.
Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toţi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi în jurul marii noastre familii, Biserica, scoţând la iveală greşelile noastre, căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest ceas greu.
Ierarhia Bisericii Greciei
SUA – UE – RUSIA
După victoria din război mondial I, în SUA s-a format un curent conservator, care propaga în lume democraţia – city of the hill – fără să ţină seama prea mult de dreptul internaţional şi nutreşte o neîncredere viscerală faţă de programele sociale statale.
După şi mai marele succes în războiul mondial II, SUA au devenit Imperium universal şi obligate să între în competiţie cu comunismul euro-asiatic. Sfârşitul Războiului rece al Lagărelor sau Blocurilor comunist/ capitalist a creat euforia „sfârşitului istoriei” a drepturilor universale ale omului garantate de „politic corect” Made in SUA.
Dar cu toate că Rusia revine la creştinism, refacerea alianţei cu anglo-saxonii, ca în  războiul mondial II, eşuează şi pentru că Europa / UE / Germania, o mare putere economică nu mai are ambiţiile civilizatorii, hegemoniale, coloniale din sec. trecute.
După dezmembrarea Lagărului moscovit, Neocons(ervatorii) – o alianţă între pocăiţi şi izraeliţi – au luat puterea în USA şi propagă democraţia şi drepturile omului în toată lume – „politic corect” -, fără să remarce că „religios corect” a devenit o componentă, şi în ţara „tuturor posibilităţilor”, care pune Pax Americana în dificultate.
După încercarea „corect religios” de a-l înlătura pe Bill Clinton pentru relaţii sexuale liber consimţite cu o practicantă s-a produs o schimbarea de paradigme în SUA. Clinton a rămas, dar legitimitatea Neocons s-a dus. Duplicitatea americană, Alba-neagra, când „politic corect”, când „religios corect” încurcă acum lumea.
Politica „Hegemoniei binevoitoare” a Neocons s-a uzat mai repede decât era de aşteptat, pentru că după atacul islamiştilor de la New York şi Washington, lupta cu terorismului internaţional e concomitent şi „politic şi religios” corectă.
Aşa că balaurul Neocons cu două capete, „şi politic şi religios corect” a eşuat în Irak, obligă Europa la distanţă faţă de Bush şi pe Putin să facă o alianţa asiatică Rusia-China-India(-Islam), până când alegerile vor clarifica coordonatele politice din SUA.
Europa / UE va reveni la solidaritatea euro-atlantică, când politica SUA va redeveni coerentă sau conflictele din Asia vor depăşi temperatura de fierbere. Rusia sub Putin şi-a regăsit deja locul în concertul marilor puteri creştine – independenţă şi acţiune unde interesele pravoslavnice sunt în joc.
România a trecut din zona pravoslavnică în cea euro-atlantică, catolică / protestantă, UE / NATO. Rusia este nemulţumit de această schimbarea „religios incorectă” şi de bazele SUA la Dunărea de Jos, „politic incorecte”. Depinde acum de Bucureşti cum va asigura libertatea, dreptatea şi pacea la vest de Prut, pentru că la est, în Moldova domneşte Partidul Comunist şi Moscova.
Bremen, 14 februarie 2007
Misiunea imperiala a Moscovei
Globalizarea Imperiului Roman a devenit creştină sub domnia lui Constantin cel Mare (306-337), dar divizarea Imperiului în cel de Apus şi de Răsărit (395), cu centrele politico-religioase Roma şi “Noua”, “a doua Romă”, Constantinopol, a creat în timp două Biserici. Occidentalii au receptat mai mult îndumnezeirea omului, Crăciunul, raţionalitatea lui Aristotel şi au optat pentru o cultură politică “orizontală”, democratică. La orientali, a primat urcarea la ceruri, Paştele, idealismul lui Platon, cultura politică “verticală”. A urmat Schisma (1054), dar acum sărbătorim patru decenii de la ridicarea anatemei. Există o punte peste prăpastia milenară est/vest. Refacerea unităţii creştine e aproape.
După prăbuşirea Constantinopolului sub turcii musulmani (1453), misiunea imperială creştină bizantină s-a mutat în “a treia Romă”, la Moscova şi a avut până recent un cuvânt greu de spus în lume. Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice a contribuit masiv la civilizarea, “creştinizarea laică, ştiinţifică şi materialistă” a Euroasiei de la Berlin, Praga, Belgrad, Bucureşti până la Marea Japoniei. Asta fără a pomenii fascinaţia marxism-leninismului, a comunismului în rândul intelectualităţii occidentale şi în „Lumea III”.
Comunismul rus şi naţional-socialismul germanic au pierdut credibilitatea, după ororile comise şi pierderea războiului, dar Moscova a acumulat o experienţă seculară în globalizarea creştină de tip oriental, de acea merită toată atenţia “Globalistica / Global Studies”, 1300 p., ed. de I.I. Masur şi A.N. Tsumalov. Articolele enciclopedii n-au fost cerute de editori, ci au fost puse la concurs. Cei mai competenţi autori din domeniu au fost solicitaţi să se exprime liber şi au fost ca atare publicaţi. Un model demn de urmat. Sintezele privind sobornicia, religia, pacea, demografia, ecologia, războiul, politica, terorismul etc. dau o imagine fidelă a viziunii inconfundabile ruso-pravoslavnice de-a lungul timpului.
De la concepţia modernizatoarea a lui Petru cel Mare la marii gânditorii din sec. 19, Vladimir Soloviev (teocraţia universală), Fiodor Dostoievschi (umanismul rus universal), Nicolai Gogol (suflete moarte) etc., la cei preocupaţi de “cosmos” la cumpăna sec. 19/20, Constantin Ziolkowski, Nicolai Fiodorov, “Globalistica” redă fidel “ideia rusă” despre mondializare, cucerirea lumii şi a cosmosului. Prinţul şi anarhistul Petru Kropotkin voia chiar să înlocuiască organizarea socială “verticală” cu cea “orizontală”, bazată pe “respect şi solidaritate”. O idee cât se poate de modernă, care depăşea cu mult vremea în care trăia autorul.
Un precursor al mondializării a fost şi Alexadru Bogdanov, care în “Tectologie”, apăruta înainte de primul război mondial, a analizat surprinzător de excat toate problemele cu care se confruntă “satul global” de azi. Şi mai spectaculoasă e viziunea poetului futurist Velimir Hlebnicov, care visa la o limbă universală peste “înţelepciunea” celor naţionale: “Limba este la fel de înţeleaptă ca natura şi numai odată cu evoluţia ştiinţei, vom învăţa descifrarea ei.” El căuta o sinteză a spiritualităţii euroasiatice, şi ca “preşedinte al globului” a prezis prăbuşirea ţarismului, al doilea război mondial, chiar şi deznodământul lui, folosindu-se de interferenţa poeziei cu matematica, ceea ce el numea “ştiinţa soartei”.
Etnologul Lev Gumiliov (decedat în 1992) a intuit „obstrucţia” din societăţile, care mai mult consumă decât produc bunuri materiale şi spirituale. După care: “Corupţia se legalizează, criminalitatea se proliferează, armata se degradează, aventurieri, care se joacă cu emoţiile maselor, preiau puterea. Populaţia descreşte ca număr, dar această pierdere este echilibrată de imigraţia etniilor străine din vecinătate, care treptat domină din ce în ce mai mult societatea.”
Astfel de fenomene au apărut pretutindeni după demontarea Cortinei de Fier şi dezmembrarea “Lagăr”-ului condus de Moscova, la ruşi, ucraineni, moldoveni, români, bulgari, sârbi, albanji. De aceea, mai ales la creştinii ortodocşi, teoria conspiraţiei a „trădări, vinderii şi jertfiri interesului naţional după Revoluţia din 1989”, e a tot prezentă în medii foarte diverse. Biserica nu se poate împaca cu „obstrucţia” economică, social-politică şi readuce mereu în memorie rolul şi importanţa misiunii ortodoxe a Moscovei, Bucureştilor şi Belgradului.
Depăşirea crizei actuale generate de globalizare, printr-un dialog spre refacerea unităţii între Biserica Romei şi a Moscovei, “a treia Romă”, după perioada de supravieţuire în catacombe, e la început. Dar există o misiune imperială milenară şi în est. Mărturie stau monumentala “Enciclopedie Sovietică” şi noua sinteză “Globalistica / Global Studies”. Pe când astfel de enciclopedii şi la Bucureşti, Sofia, Belgrad, atât de necesare integrării în curând în Europa / UE. Creştinismul respiră cu doi plămâni – unul occidental şi unul oriental.
Bremen, 20 martie 2006
NELINISTEA MOSCOVEI
Protectorul pravoslavnicilor camuflat în mantia roşie comunistă Iosif V. Stalin a sacrificat Grecia, Muntele Athos – leagănul ortodoxie – pentru a elibera cât mai mult din “pământul slav”. El cu premierul englez Winston Churchill stabilesc astfel la 9 oct. 1944 “pe o bucată de hârtie” ca 90% din influenţă în România şi 75% în Bulgaria să-i revină lui. Moscova a renunţat în schimb la 90% din influenţă în Grecia.
Vladimir V. Putin s-a botezat, revene la tradiţia pravoslavnică şi ca nou protector al tuturor ortodocşilor este acum nemulţumit că pe lângă pierderea Greciei, Athosului, din 2007 România, Bulgaria devin membre ale Uniunii Europene, dar mai ales că occidentalii n-au considerat de cuviinţă să trateze şi cu el cum au făcut cu Stalin. Ce se va întâmpla cu slavii de sud? Pentru Iugoslavia, Stalin şi Churchill au prevăzut un pat, fiecare 50%. Acum catolicii vor în UE, care va fi soarta pravoslavnicilor?
Moscova se consideră a “treia Romă”, a preluat misiunea celei de a “doua Romă” după ocuparea Constantinopolului de către turco-musulmani (1453). Primele două centre creştine s-au prăbuşit din cauza păcatelor. De atunci a “treia Romă” este salvarea lumii, şi în cel mai neprielnic caz, în mod cert al ortodocşilor balcanici. Acest drept l-a obţinut Ţarul rus de la Sultanul turc la Pacea de la Cuciuc Cainargii (1774).
Panortodoxia şi panslavismul mascate în marelui proiect comunist al URSS-ului de a elibera toată lumea de capitalismul occidental revin în actualitate. Mai ales că unirea creştinilor, chiar şi pe un fundament atât de generos ca cel al “creştinismului care respiră cu doi plămâni” (Papa Ioan Paul II), oriental / ortodox şi occidental / romano-catolic, cere mai mult timp decât se credea în euforia anului revoluţionar 1989.
Neliniştea Moscovei privind soarta românilor şi bulgarilor în UE este justificată. După căderea Bizanţului, ortodocşii s-au exersat numai în supravieţuire. Cum vor face ei faţă concurenţei, dinamismului din occident fără protecţia Ţarului? Surprinzătoare e şi pasivitatea neofiţilor. Românii, bulgarii nu par a fi prea conştienţi nici de mişcarea tectonică geopolitică, duhovnicească şi sobornicească în care sunt prinşi şi nici de nemulţumirea ruşilor, care au dus totuşi, de la Petru cel Mare până la Stalin, mereu lupte grele pentru a-i elibera pe fraţii întru credinţă de musulmani sau fascişti.
Războiul rece s-a terminat paşnic, Cortina de Fier a căzut ca prin minune mai ales ca urmare a înţelepciunii ruşilor. De aceea există speranţa justificată ca noul protector al ortodoxiei, Putin, să privească pozitiv experimentul româno-bulgar în UE / NATO, ca o încercare mai autentică decât cea grecească, care în final poate fi un mare succes, de care vor profita toţi creştinii, inclusiv slavii orientali.
Bremen, 26 noembrie 2006
RUSIA, MOLDOVA SI ROMÂNIA
Vladimir Putin a cistigat alegerile. Oligarhii, liberali, democratii, societatea civila, cu totii firme capusa a euforiei anilor ´90, au pierdut increderea rusilor, care credeau ca ei vor putea trata si coopera cu vestul. In speranta refacerii unitatii crestine, occidentali îi simpatizeaza pe pravoslanicii, mai ales ca au renuntat la ateismul marxist-leninist anticrestin. Asa ca Putin se poate baza pe sprijinul occidentalilor în corectarea greselile. Demolarea fara discernamint a sistemului sovietic, privatizarile frauduloase, incurajarea consumului in detrimentul investitiilor etc. au polarizat societatea. Rusii nu mai cred in capitalismul salbatic, in democratia de tip Westminster, sau ca averile oligarhilor s-au facut in mod cinstit în tarile ortodoxe, foste comuniste. Asa ca Putin va reface increderea in Kremlin, in proprietatea privata prin expulzarea sau arestarea oligarhilor dubiosi, prin impozite pe avere, pe profituri exagerate, pe capitalul transferat in occident etc. si va restaura ceea ce nu trebuia distrus din mostenirea comunista. Mult timp nu mai are, pentru ca, dupa Alexandr Zinoviev in interviu cu Viaceslav Samoskin, Poporul rus este condamnat la disparitia treptata (vezi Adevarul din 18.02.03). Din 1992 populatia Rusiei a scazut cu trei milioane – din care unul e in vest – si a ajuns la 145 mil. ONU proiecteaza pentru anul 2050 intre 100 si 113 mil., iar unii demogarfi cred ca in 2075 vor fi numai 55 mil. de rusi. O adevarata coma demografica mai ales vis-a-vis de presiunea demografica din sud, de pericolul galben si teroarea islamica. In extremul orient traiesc sapte milioane de rusi, iar in numai cele trei regiuni chineze limitrofe se uita peste granita 100 de mil., iar conflictul din Caucaz, Cecenia nu se mai termina. Restaurarea autoritatii la Kremlin se va rasfringe in relatiile cu occidentul, dar mai ales cu tarilor ortodoxe Serbia, Bulgaria, România, Moldova, in care domneste o stare de lucruri simiulara cu cea din Rusia anilor ´90. În spatele unei democrati burgheze mimetice se ascunde o degradare a vietii social-politice fara termen de comparatie in Europa. Putin are acum în rezolvarea situatiei armarei a 14-a ruse din Transnistria, o mai mare marja de actiune si poate salutiona incertitudinea din Moldova. La anul viitor in România au loc alegeri si electoratul e confruntat cu aceleasi probleme. Mai mult decit atita, oligarhia economica urmareste fuzionarea cu oligarhia politica si transformarea statului intr-o colonie de tip sud-americana. Rusii au scapat cu Putin de aceasta primejdie si se vor reface dupa experimentele neinspirate ale FMI-ului: terapia de soc, consensul de la Washington etc. Oligarihii rusi Berezovschi, Gusinski sunt fugari, Hodorovschi e in puscarie. Va supravietuii in România / Moldova influenta politica a marilor corupti, a liberalilor, democratilor, societatii civile elitista prooccidentala? Sau acesti profitori si inpostori vor avea aceiasi soarta ca sub Putin: la lada de gunoi a istoriei, dupa ce un deceniu si mai bine au mimat cooperarea cu vestul exclusiv în interes personal si au dus astfel societatea de rîpa. Lumea a uitat deja de guvernarea societatii civile, liberalo-democratica a presedintelui Emil Constatinescu, simbol a unui Contract cu Tara de inspiratie americana, care n-a durat decit pina a ajuns la Cotroceni, apoi el si fiul sau Dragos au instaurat cele mai sinistre cutume balcanice. Va reusii viitorul presedinte al românilor sa opreasca ascensiunea mafie bucurestene in care oligarhia politica si cea economica vor sa-si dea mina si sa profite si de promulgarea legilor si de imunitate? Rusia si România / Moldova sunt cele mai mari tari pravoslavnice si au avut cel mai mult de suferit dupa prabusirea Lagarului. Tarile catolice Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Croatie se integreaza fara dificultate in Europa / UE. Cele ortodoxe, in mod evident, nu. Vor urma ele modelul Rusiei lui Putin? La alegerile din acest an în Rusia a invins ratiunea de stat si interesul national. Urmeaza sa vedem in ce masura lumina de la rasarit ajunge in Balcani. Românii au sansa refacerii autoritatii statului si continuarea eforturilor de integrare in structurile euro-atlantice. Asta presupune insa continuarea dialogului cu Roma, in vederea apropierii dintre româno-ortodocsi si occidentali. Fara un limbaj comun cu roman-catolicii, protestantii cum ar putea deveni românii membri UE credibili? In fata unor probleme incomparabil mai mari, Rusia amîna acest dialog. Cu toate astea, in preajma alegerilor, Putin a fost in vizita la Papa Ioan Paul II. Dar indulgenta acordata rusilor la Roma, nu e la indemina românilor, care in 2004 vor trebui sa se decida, sau noua Moscova sau Roma eterna?
Bremen 11 martie 2003
CHESTIUNEA ORIENTALA

Churchill si Stalin au stabilit in 1944 pe a half-sheet paper procentele influentei anglo-saxonilor, occidentalilor si respectiv ale moscovitilor in Balcani: 90% Rusia in România si tot atita Anglia cu USA in Grecia: in Iugoslavia 50% etc. Acest tîrg era continuarea Chestiunii orientale, una din cele mai complicate probleme de istorie, care a inceput in 1774 cu Pacea de la Kuciuc Kainargi / Silistra, dintre turci si rusi si aparent s-a incheiat cu Pacea de la Lausanne in 1923. Chestiunea era si mai este inca actuala in Kosova si Macedonia: cine-l va mostenii pe bolnavul de la Bosfor? Ortodocsii sau occidentalii? Cum se vor emancipa si in jurul cui vor gravita neamurile balcanice supuse secole de-a rindul Sultan? Cine va invinge: pravoslavnicii sau romano-catolicii / protestantii? Sultanul a disparut, islamul nu, totusi aceste intrebari ii framinta si azi pe sirbi ortodocsisi si pe albanejii musulmai inca cu arma in mina. Dupa dezmembrarea Iugoslaviei, NATO a impus retragerea trupelor sirbesti din Kosovo. Albanaji sunt in prezent in aceiasi situatie in Macedonia. In acest conflict, cind lumea se astepta cel mai putin, rusii au aterizat pe aeroportul din Pristina si au cerut o zona de ocupatie, ca celelalte mari puteri occidentale. Albaneji nu fac deosebire intre ortodocsi rusi si sîrbi si au protestat, totusi occidentalii au acceptat oferta Moscovei de a participa cu soldati. Dar nu le-au concediat rusilor o zona de ocupatie distincta, ca dupa cel de al doilea razboi mondial in Germania.
O RETROSPECTIVA Expansiunea islamului s-a inpotmolit 1683 in fata Vienei. Petru cel Mare al Rusiei vazind lipsa de coeziune a occidentalilor, incepe seria celor 8 razboaie ruso-turce (1710-1878) pentru eliberarea Constantinopolului si Balcanilor. Occidentalii la fel de interesati in emanciparea crestinilor, nu puteau accepta insa expansiunea spre sud a Rusiei ortodoxe fara conditii. Asta a fost sansa turcilor pina la primul razboi mondial, dupa care s-au retras in Asia. In Europa le-au ramas numai un cap de pod in jurul Istambulului si enclavele turco-musulmane formate de bosnieci si albaneji. Pentru lichidarea dominatiei ortodoxe a Belgradului asupra catolicilor si musulmanilor din fosta Iugoslavie, NATO a luptat un deceniu, iar Slobodan Milosevici este facut acum responsabil in fata Tribunalului international pentru genocid si inpiedicarea emanciparii religioase a romano-catolicilor si musulmanilor.
Virful de lance al greco-slavilor inpotriva latinilor, a vestului, sîrbii sunt sustinuti neconditionat de Moscova. Pe de alta parte Istambulul profita inca de discordia dintre crestinii, tot asa cum au facut-o din 1774 pina in 1923. NATO, armata occidentala are azi o comanda unica, totusi interesele apusenilor sunt diferite. Francezii fac in mod traditional cea mai subtila politica turco-musulmana, pentru ca nu pot umple golul de putere pe care l-ar lasa in urma un dezastru musulman. Englezi urmaresc tenace asa zisul echilibru de forte, din care mereu cistiga. Nordamericanii calcind pe urmele lor sunt hotariti sa ia taurul de corne, atit pe cel islamic, cit si pe cel pravoslavnic. Berlinul si Viena se inteleg nolens, volens cu Moscova, care la rindul ei face concesii substantiale germanilor. Pe de alta parte, rusii nu pot sa nu-i sustina pe slavofilii si panortodocsii sîrbi, dispusi sa intre cu arme si bagaje in slujba lor, chiar in Federatia Rusa. In acest context vechi de secole nu este de mirare ca pozitiile diferitilor participanti la conflictul din Kosova si Macedonia sunt controverse si capcanele la tot pasul. Rusia nu s-a implicat cu fortele armate in oprirea dezmembrarii Iugoslaviei, cu toate ca Belgradul a cerut-o, pentru ca nu mai are statutul de mare putere si ca urmare nu are nici o zona de ocupatie in Balcani. Dupa cum se stie, mai ales de la Razboiul Crimeii, occidentalii nu vor sa distruga nici Moscova si nici Belgradul, ci sa le aduca pe calea coordonarii si cooperarii inpotriva islamului. Redeschiderea in Balcani a Testamentului omului bolnav de la Bosfor nu va ramine nici acum fara urmari in delimitarea sferelor de influenta (!) apuseana, (2) ortodoxa si (3) islamica. A “treia” Roma, Moscova este azi in defensiva asa ca primejdia de a reveni 90% influenta rusa la Bucuresti si 50% la Belgrad etc., ca dupa tîrgul dintre Churchil si Stalin, nu se pune. Totusi eliberarea slavilor de sud, a moldo-valahilor etc. de sub turci a fost aminata sute de ani de neconcordanta intereselor puterilor crestine. In Kosovo si Mecedonia nu s-a incheiat nici astazi vechia si foarte complicata chestiune orientala cu capcanele ei vazute si mai ales nevazute.
Bibliografie:
1.  Alexandresco, N. La correspondance du chevalier Fré déric de Gentz avec le prince de Valachie Jean Caradja et la question d’Orient. Paris 1895
2.  Anderson, M.S. The Eastern Question, 1774-1923. A    Studie in international relations. London 1983
3.  Bataillard, P. Premier point de la question d’Orient. Paris 1856
4.  Bengesco, G. Essai d’une notice bibliographique sur la question d`Orient européen, 1821-1897. Paris 1897
5.  Billecocq, A. Poid de la Moldo-Valachie dans la Question d`Orient. Coup d’oeil sur la dernière occupation militaire russe de ses provinces. Paris 1829
6.  Billecocq, A. Épisode de la question d’Orient. Russie, Valachie, Moldavie. Paris 1842
7.  Hösch, E. Geschichte der balkanländer. München 1996
8.  Jelavich, Ch. & B. The establishment of the Balkan National States, 1804-1920. Seattle, London 1977
9. Roman, V. Rumänien im Spannungsfeld der Großmächte, 1774-1991. Offenbach 1987-1991, 3 vol.
10. *** Question d’Orient et la nation roumaine. Paris 1867.
11. *** Question d’Orient. La Roumanie et la politique. allemande en Orient. Paris 1875.

Bremen, 7 iulie 2003

ORTODOXIE SI OCCIDENT

SIMPOZIONUL INTERNATIONAL, ZRENIANIN, 5 septembrie 2003
Imperiul Roman, modelul imperialismului, s-a metamorfizat in Sfintul Imperiu Roman de Natiune Germana, în imperiile “nationale”, spaniol, portughez, olandez, francez, englez, care au raspindit in lume civilizatia crestina. In urma cu o mie de ani populatia globului era de 200 de milioane si majoritatea oamenilor traiau la cheremul tiranilor tribali, cu superstitii, foamete, bolii. Progesul generat de Papa si Imparat, de revolutia papala din sec. 11-13, apoi de marile puteri europene, face ca azi sase miliarde sa traiesca în conditii incomparabil mai bune. In “satul globalizat”, expectativa de viata e de trei ori mai mare. Credinta judaico-crestina a depasit superstitiile, supunerea oarba în caracterul ciclic al timpului si a introdus notiunea lineara de proges. Imitatia Creatorului unic, “Imago Dei”, obligatorie pentru fideli, face ca omul, devenit el insusi creator, sa stapineasca el natura, nu invers, ca la cei fara Dumnezeu. Manastirile occidentale au salvat cultura latina dupa navalirea barbarilor, au propagat valorile muncii fizice si intelectuale si au devenit în acelasi timp si “intreprinderi” cu evidenta rationala a costurilor si profitului, care nu era consumat imediat, ca la pagani, ci era reinvestit sau folosit pentru noi investitii. Insasi inaltarea catedralelor era modelul vizibil al eforturilor si investitiilor mai multor generatii, necesare si obligatorii. Putini la numar, in eviul mediu calugarii descopereau si promovau tehnologii productive intr-o Europa, condusa o treime de Biserica, cu un personal latinizat, celibatar, mobil si calificat, cu un cod canonic romano-catolic unitar. “Europa nu e numai un loc geografic – spune Papa Ioan Paul II -, ci înainte de toate e o notiune culturala si istorica, care s-a forma prin forta crestinismului … el domina Europa din toate punctele de vedere… este elementul central si definitoriu al întregii istorii a continentului… Crestinismul a imprimat continentului european identitatea proprie … care s-a consolidat pe antichitatea clasica si pe diferitele contributii etnice si culturale de a lungul secolelor. Se poate afirma pe bune dreptate – credinta crestina a format cultura europeana… lasînd la o parte ruptura dureroasa dintre Occident si Orient. Crestinismul a devenit religia europenilor si influenta sa este considerabila, chiar daca in epoca moderna, s-a proliferat secularismul…” Bineinteles ca: “Nu poate fi trecut cu vederea, ca Europa trece printr-o criza a valorilor. Si e important sa-si regaseasca adevarata identitate. Procesul de integrare a unor tari in Uniunea Europena nu trebuie sa se orienteze numai dupa aspecte economice si geografice, ci trebuie urmarita reînoirea unitatii de valori, care se exprima în valorile dreptului si ale vietii… Biserica a promovat valorile, care contribuie la pretuirea culturii europene pretutindeni în lumea larga. Aceasta mostenire nu trebuie sa se piarda.” Pentru ca astazi: “Se creaza impresia unei culturi europene în care omul înbuibat tradeaza prin tacere, el vietuieste ca si cum n-ar exiata Dumnezeu.” Adevaruri exprimate simultan cu intentia de integrare imediata a Rusiei ortodoxe, Turciei musulmane si Israelului mozaic de catre Presedintelui Consiliului UE, Silvio Berlusconi. Bulgaria si România sunt deja în anticamera UE. Daca s-ar integra Rusia, Ucraina si Moldova n-ar avea alta perspectiva. Cu integrarea Turciei, Bosnia, Albania, Serbia etc. ar fi cam în aceiasi situatie. Israelul, cu cetateni de provenienta europeana, n-ar fi o problema. Apoi Siria, Egiptul, Libia… au fost, ca si Palestina, provincii romane. Maroco cere din 1987 aderarea la UE. Daca în anul 2004 UE se mareste cu înca zece tari, majoritatea foste comunisto-ortodoxe, extinderea este fara îndoiala si o victorie a papei din Polonia, care si-a început pontificatul în urma cu un sfert de secol cu apelul “deschideti granitele popoarelor, Cortina de Fier”. UE nu precizeaza numarul tarile, care vor fi integrate. Momentan se codifica în Constitutiea UE mostenirea comuna, istoria si crestinismul. Daca imperialistii romanii, germanii, spanioli, portighejii, francezii, britanicii colonizau lumea barbara cu forta, azi pentru a capata un “status crestin UE” trebuie mai intii indeplinite “standarde UE” (cele zece porunci). Portile Europei occidentale sunt deschise în primul rînd pravoslavnicilor, apoi valorile UE, întregii lumi.
* *
Obtinerea status-lui de “economie de piata” ca recompensa pentru cooperarea militara cu SUA / NATO, face ca România sa spere si într-un salt înainte similar si în “Europa”, la un status UE fara standard occidental, necesar si obligatoriu. Luind însa în considerare dezindustrializarea, dezurbanizarea, destramarea structurilor agriculturii de tip industrial, revenirea la agricultura primitiva, degradarea sistemului de invatamintul si cel de asistenta sanitara, scaderea dramatica a puterii de cumparare, a natalitatii, a sperantei de viata, emigrarea tineretului, slabirea solidaritatii sociale si nationale, standard-ul UE în România si Moldova e deja o himera. Si daca, precum se presupune, Europa de vest / UE se nord-americanizeaza si cea rasariteana se sud-americanizeaza, în România, Moldova ca si in celelalte tari ortodoxe va domina cultura rurala de subsistenta, in SUA si UE tehnologiile industriale, orasul. Capacitatea de afirmare, “realizare” personala, de participare politica, de mobilitate profesionala, productivitatea muncii, veniturile si diferentierea sociala, vor fi in Ortodoxie din ce în ce mai modeste, în SUA si UE ele vor inregistreaza valori ridicate. Din totdeauna occidentul are valori universale, orientalii particularistice. Controlul social este la ortodocsi direct, personal, în vest, indirect, birocratizat. Organizarea sociala este in est simpla si informala, în vest, sofisticata. Pentru a ajunge din urma – acum nu se mai pune problema ca sub comunisto-ortodocsi “…si de a depasi sistemul capitalist” – se introduc legi, institutii etc. apusene, dar se ocoleste la pravoslavnici cu grija dimensiunea religiosa a aderarii la lumea occidentala, a reorientarii autentice de la standardele Moscovei la cele ale Romei, a întregului sistem de valori si aliante. Pentru ca fara o armonizare a culturii, a cutumelor pravoslavnice cu cele ale crestinismului occidental, integrarea ortodocsilor în structurile euro-atlantice, chiar daca va avea loc, intr-un fel sau altul, si e de presups ca o noua “forma fara fond”, cum e cazul “economiei de piata” actuale al români, ea nu va fi de durata. Sa ne reamintim de soarta tragica a României Mari, care a obtinut un status occidental tot pe baza aliantei militare cu apusul, dar a cultivat apoi cutume, standarde orientale si s-a prabusit ca un castel de nisip la numai doua decenii de la înfaptuire. Nimeni nu-si mai doreste asa ceva. De aceea UE opteaza acuma pentru formula “status dupa standard”. Vor avea însa tarile ortodoxe standarde UE într-un viitor apropiat? Care-i rolul românilor?
* * *
UE, antiimperialista si antinationalista pune in dificultate tarile ortodoxe pentru ca ele au evoluat diferit sub despotia imperiala a turcilor si rusilor. Faza imperiala a Europei occidentale s-a incheiat odata cu Pacea westfalica, cind prin codificarea suveranitatii si a egalitatii statelor s-a pus bazele antiimperialismului vesteuropean. Noul sistem era orientat inpotriva unui hegemon mai ales inpotriva pretentiei de dominatie universala a Papei si Imparatului. De atunci, orice perturbare a echilibrului de forte, mai ales pretentiile hegemoniale ale uneia din marile puteri se inchiau printr-un razboi in care celelalte mari puteri refaceau echilibrul. Asa a fost restabilit echilibrul de forte dupa expansiunea lui Napoleon, care a ajuns pina la Moscova si Egipt. Dupa cele doua razboaie mondiale, prin care germanii urmareau cucerirea lumii, si francezii, englejii etc. au renuntat la Imperiile lor coloniale. Hegemonia nordamericana era acceptata dupa 1945 in Europa de vest numai pentru a face fata Imperiului ortodoxo-comunist agresiv. “Razboiul rece” a fost unul antiimperialist. Astazi europenii participa la realizarea unui mare proiect antiimperialist, dupa ce faza nationalista, necesara acumularii de capital national, s-a inchiat si ea. Nimeni nu se mai teme de o actiune imperialista a UE, ci de faptul ca UE nu accepta o natiune sau alta pentru ca nu face fata standardelor UE si e tinuta intr-un fel de carantina. Altfel stau lucrurile in SUA unde ambitia imperiala a inceput printr-o expansiune continentala, apoi una universala. Ambele incununate de succes, daca facem abstractie de razboiul din Vietnam. Nordamericanii, condusi azi de o alianta republicana, neoconservatoare formata din neoprotestanti – adica de crestini din afara Bisericii – si evreii, sunt convinsi ca valorile culturi si “religiei lor civile” sunt universale. Vesteuropenii dupa experienta imperialista si nationalista, care in final a esuat, urmaresc în prezent o integrare, cooperare echilibrata, chiar si cu Imperiul zilelor noastre, SUA.
* * * *
Dupa prabusirea ortodoxo-comunismului si caderea Cortinei de Fier, ortodocsi din cele doua state românesti, dar mai ales româno-ortodocsii din Bucovina de Nord, Ucraina transcarpatica, Ungaria, istro-românii de linga Triest, cei din Serbia si Montenegru, Voivodina, Valea Timocului, macedo-românii, megledo-românii din Grecia, Albania, Macedonia, Bulgaria etc. sunt confruntati in Noua Ordine cu perspective complet noi. Moscova si Belgrad-ul au renuntat nolens, volens la tinuturile neortodoxe: Tarile Baltice, Polonia, Germania rasariteana, Ungaria, Cehoslovacia, Croatia, Slovenia, Bosnia-Hertegovina, Kosova etc. Aceste nemuri isi cauta acum locul intr-o Europa, care a renuntat la imperialism si nationalism, doar SUA isi mai exercita rolul de hegemon, dupa cum s-a vazut la bombardarea Serbiei. Pe de alta parte, UE are portile deschise. Romano-catolicii sunt primii in masura sa faca fata standardelor si sunt integrati deja in UE. Vor urma ortodocsii, dar nu inainte si fara un dialog sincer si deschis cu occidentalii. Ce vor prelua ei de la occidentali, la ce nu pot renunta? Oricum acest dialog e in spiritul unei conclucrari de durata, la care de data asta româno-ortodocsii au posibilitatea de a fi activi. A disparut necesitatea asimilarii, frica de persecutii. A venit momentul emanciparii pe toate planurile, dar mai ales cel religios. Fundamentul Constitutiei UE este refacerea unitati crestine cu Roma.

 

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

O scenă fantastică filmată în Munții Bucegi face furori pe Facebook – VIDEO

”Un grup de capre negre caută hrană sub stratul de zăpadă într-o zonă stâncoasă din Parcul…