DESCIFRARE
–
Pari că o jertfă astăzi, adusă la altar
În două lumi distante, o piatră de hotar;
Ce ţine despărţită copila şi femeia,
Contrast ce împreună, îţi conturează vrerea.
–
Misterul este voalul ce-ţi ține-acoperită
Dorinţa ta ascunsă, privirea-ţi despletită
Prin care vezi o lume de urâciuni şi rele,
Cu ochi ce-aduc căldură şi farmec prin unghere.
–
Rămâi mereu aceeaşi, cifrată fericire,
Copil, femeie, fată, dorită în iubire,
Privită de departe, de unii invidiată
De mulţi neînţeleasă, şi totuşi admirată.
–
Primește-acuma dragă, aceasta „descifrare”,
Şi-mi iartă îndrăzneală, sfioasa sărutare,
Ce fost-a astădată, doar pusă în cuvinte,
Puţine, neînţelese… şi poate chiar pripite.
–
DRAGOSTE LA A DOUA VEDERE
–
Parfumul ei dulceag şi tragic
Pluteşte încă-n mintea mea
Şi ca o taină dezbrăcată
Roşesc în gând privind la ea
–
Mă amăgeşte cu cuvinte
Îmbălsămate-n tonuri dulci
Priviri furate pe sub pleoape
Se întâlnesc şi nu se-ascund
–
Îmbrăţişări gândite-n minte
Şi făurite-n vis vulgar
–
SOARTA
–
Hârleţ tocit şi obosit de suferinţa
Săpatului în lut şi-amestecat
Cu-atâtea vieţi şi vise spulberate
Ce dintr-o groapă şi-au făcut sălaş
–
Stă rezemat lângă o raclă rece
Şi-un timp ce pare foarte familiar
E mâna celui care ani de-a rândul
Săpat-a gropi sub raza unui felinar
–
Ce soartă crudă, să îţi sapi tu locul
Cu apăsări de talpă noroioasă
Şi mirosind sicriul proaspăt,
Să ştii că nu te mai întorci acasă
–
ANOTIMPURI
–
Adolescență tristă, o jună disperată
De ce m-ai păcălit și nu mi-ai spus în faţă
Şi ai lăsat ca perii cărunţi şi-ajunși în coamă
Să m-amăgească astăzi, visând după vreo damă.
–
Of, Tinereţe-soro, cu tine-am eu treabă,
N-ai vrut să-mi stai preajmă, ci ai plecat în grabă
Ştiai prea bine ceasul şi vremea căutării
Că n-au nici loc nici farmec, la ora pensionării.
–
Maturitate doamnă, de ce mă ţii de mână?
Nu-ţi fie frică dragă, eşti în control… stăpână!
Dar am o rugăminte, te rog fii cumpătată,
Că mintea-mi aiurită, se tare… încordată!
–
Şi tu măi Bătrâneţe, nu te grăbii ci-așteaptă,
Căci mâine nu se ştie ce-o scrie a noastră soartă;
Te bucură de anii ce nu îi cari în spate,
De viaţă, sănătate, şi-o inima ce bate.
–
GROAPA
–
Simbioza arogantă
De mormânt înăbuşit
Şi o brazdă temporară,
De pământ rostogolit
–
Cruce nouă şi vopsită
Într-un alb spre cenuşiu
Şi coroane zdrențuite
Atârnate-ntr-un târziu
–
Şi-o mulțime-ndoliată
De străini ce par că-s fraţi
Ce asculta-n rânduială
Slujba unui preot gras
–
Se boceşte şi se cântă
Murmurate vorbe dulci
Ce-s menite să paveze
Drumul nou al celui dus
–
Şi când toată adunarea
Schimbă doliul cu-n chef viu
Se începe frământarea
Pentr-un următor sicriu.
–
JURĂMÂNT
–
Legământ săpat în piatră
Şi-n al inimii hotar
Slove mari, adânci brăzdate
Pe-un cadou ascuns în voal
–
Sunt cuvinte cântărite
Şi rostite de-amândoi
În îmbrăţişarea vremii
Ce se-aşterne peste noi
–
Şi de astăzi înainte
Şi la bine şi la rău
Nu mai simţi singurătatea,
Sunt alăturea şi eu.
–
VIS
–
Liniştea nopţii mă îmbată…
Mă scald în ea şi-adorm visând,
La stele mari de ciocolată
Ce se topesc la mine-n gând
–
Sunt iar copil ce bucurie,
Şi ce minune s-a făcut!
Trăiesc în lumi de fantezie
Sunt toate iar ca la-nceput
–
Alerg desculţ pe străzi pavate,
Cu cărțile-mi de colorat,
Păpuşi de lemn mă strâng în braţe
Şi mă întreabă ce mai fac
–
Devin serios la miezul nopţii,
Căci sunt distinsul invitat,
Concursului de trotinete,
Maşini de fier şi bal mascat
–
Clădesc castele de nisipuri
Pe malul timpului trecut
Găleata, lopațica-mi sunt alături
Şi am atâtea lucruri de făcut
–
Am şi-o bărcuţă din hârtie
Din care idol mi-am făcut,
Purtat sunt prin copilărie
De anii care au trecut…
–
Purtat sunt… spre realitate
De valuri reci ce mă trezesc
E dimineaţă, se-aud şoapte
Şi făr’ să vreau… îmbătrânesc.
–
CONSTERNARE
–
Desţeleniţi de soartă
Pribegi şi obosiţi
Tânjim după Morgana
Unui pământ dorit
–
Dar nu e lumea nouă
Nici vechiul continent
În stare să ne-adape
Destinul vehement
–
Căci suntem rupţi din Tine
Şi după cer tânjim
Chiar dacă-n căutare
În iad ne zbenguim.
–
ÎNTREBĂRI
–
Doamne… de unde vin şi unde merg?
Şi paşii mei spre ce să mi-i îndrept?
Urechile-mi de cine să asculte?
Şi ochiul Doamne, unde să se uite?
–
Cu gura-mi largă ce să mai rostesc?
Şi mâinile-mi cum să le folosesc?
În suflet Doamne ce să mai adun?
Nădejdea oare-n cine să mi-o pun?
–
Dar gândurile-mi cum să le opresc?
Şi firea-mi cum să o mai stăpânesc?
În dragoste ce lucruri pot să fac?
Cu ura Doamne, cum să mă împac?
–
Sunt ros de întrebări şi deznădejde,
Păcatul mă-nconjoară, mă pândeşte.
Răspunde Doamne căutării mele,
Şi izbăveşte robul Tău de rele…
–
AUTOGRAF
–
O găleată de cuvinte
Versuri scrise fără rost
Este astăzi poezia
Mediocră, cu gust prost
–
Vorbe goale adunate
Într-un amalgam ciudat
Ce încearcă să împace
Rima dintr-un gând frustrat
–
Etalate pe alb cu negru
Precum şoapte duse-n vânt
Strofe seci, fără de noimă,
Fără ritm, fără cuvânt!
–
DE ZIUA MEA
–
În ţarina de iarnă îngheţată,
Un plug împinge brazda vieţii tot mai greu
Şi nu-i de vină teleguța demodată
Baiu-i că-n locul boului, la jug sunt eu…
———————————
Ovidiu Adrian OPREA
30 iunie 2020, Sydney, Australia
