Ovidiu Adrian OPREA – P-E-S-I-M-I-S-T-I-C-A (poeme)

 

DESCIFRARE

–

Pari că o jertfă astăzi, adusă la altar

În două lumi distante, o piatră de hotar;

Ce ţine despărţită copila şi femeia,

Contrast ce împreună, îţi conturează vrerea.

–

Misterul este voalul ce-ţi ține-acoperită

Dorinţa ta ascunsă, privirea-ţi despletită

Prin care vezi o lume de urâciuni şi rele,

Cu ochi ce-aduc căldură şi farmec prin unghere.

–

Rămâi mereu aceeaşi, cifrată fericire,

Copil, femeie, fată, dorită în iubire,

Privită de departe, de unii invidiată

De mulţi neînţeleasă, şi totuşi admirată.

–

Primește-acuma dragă, aceasta „descifrare”,

Şi-mi iartă îndrăzneală, sfioasa sărutare,

Ce fost-a astădată, doar pusă în cuvinte,

Puţine, neînţelese… şi poate chiar pripite.

–

DRAGOSTE LA A DOUA VEDERE

–

Parfumul ei dulceag şi tragic

Pluteşte încă-n mintea mea

Şi ca o taină dezbrăcată

Roşesc în gând privind la ea

–

Mă amăgeşte cu cuvinte

Îmbălsămate-n tonuri dulci

Priviri furate pe sub pleoape

Se întâlnesc şi nu se-ascund

–

Îmbrăţişări gândite-n minte

Şi făurite-n vis vulgar

–

 

SOARTA

–

Hârleţ tocit şi obosit de suferinţa

Săpatului în lut şi-amestecat

Cu-atâtea vieţi şi vise spulberate

Ce dintr-o groapă şi-au făcut sălaş

–

Stă rezemat lângă o raclă rece

Şi-un timp ce pare foarte familiar

E mâna celui care ani de-a rândul

Săpat-a gropi sub raza unui felinar

–

Ce soartă crudă, să îţi sapi tu locul

Cu apăsări de talpă noroioasă

Şi mirosind sicriul proaspăt,

Să ştii că nu te mai întorci acasă

–

ANOTIMPURI

–

Adolescență tristă, o jună disperată

De ce m-ai păcălit și nu mi-ai spus în faţă

Şi ai lăsat ca perii cărunţi şi-ajunși în coamă

Să m-amăgească astăzi, visând după vreo damă.

–

Of, Tinereţe-soro, cu tine-am eu treabă,

N-ai vrut să-mi stai preajmă, ci ai plecat în grabă

Ştiai prea bine ceasul şi vremea căutării

Că n-au nici loc nici farmec, la ora pensionării.

–

Maturitate doamnă, de ce mă ţii de mână?

Nu-ţi fie frică dragă, eşti în control… stăpână!

Dar am o rugăminte, te rog fii cumpătată,

Că mintea-mi aiurită, se tare… încordată!

–

Şi tu măi Bătrâneţe, nu te grăbii ci-așteaptă,

Căci mâine nu se ştie ce-o scrie a noastră soartă;

Te bucură de anii ce nu îi cari în spate,

De viaţă, sănătate, şi-o inima ce bate.

–

GROAPA

–

Simbioza arogantă

De mormânt înăbuşit

Şi o brazdă temporară,

De pământ rostogolit

–

Cruce nouă şi vopsită

Într-un alb spre cenuşiu

Şi coroane zdrențuite

Atârnate-ntr-un târziu

–

Şi-o mulțime-ndoliată

De străini ce par că-s fraţi

Ce asculta-n rânduială

Slujba unui preot gras

–

Se boceşte şi se cântă

Murmurate vorbe dulci

Ce-s menite să paveze

Drumul nou al celui dus

–

Şi când toată adunarea

Schimbă doliul cu-n chef viu

Se începe frământarea

Pentr-un următor sicriu.

–

JURĂMÂNT

–

Legământ săpat în piatră

Şi-n al inimii hotar

Slove mari, adânci brăzdate

Pe-un cadou ascuns în voal

–

Sunt cuvinte cântărite

Şi rostite de-amândoi

În îmbrăţişarea vremii

Ce se-aşterne peste noi

–

Şi de astăzi înainte

Şi la bine şi la rău

Nu mai simţi singurătatea,

Sunt alăturea şi eu.

–

VIS

–

Liniştea nopţii mă îmbată…

Mă scald în ea şi-adorm visând,

La stele mari de ciocolată

Ce se topesc la mine-n gând

–

Sunt iar copil ce bucurie,

Şi ce minune s-a făcut!

Trăiesc în lumi de fantezie

Sunt toate iar ca la-nceput

–

Alerg desculţ pe străzi pavate,

Cu cărțile-mi de colorat,

Păpuşi de lemn mă strâng în braţe

Şi mă întreabă ce mai fac

–

Devin serios la miezul nopţii,

Căci sunt distinsul invitat,

Concursului de trotinete,

Maşini de fier şi bal mascat

–

Clădesc castele de nisipuri

Pe malul timpului trecut

Găleata, lopațica-mi sunt alături

Şi am atâtea lucruri de făcut

–

Am şi-o bărcuţă din hârtie

Din care idol mi-am făcut,

Purtat sunt prin copilărie

De anii care au trecut…

–

Purtat sunt… spre realitate

De valuri reci ce mă trezesc

E dimineaţă, se-aud şoapte

Şi făr’ să vreau… îmbătrânesc.

–

CONSTERNARE

–

Desţeleniţi de soartă

Pribegi şi obosiţi

Tânjim după Morgana

Unui pământ dorit

–

Dar nu e lumea nouă

Nici vechiul continent

În stare să ne-adape

Destinul vehement

–

Căci suntem rupţi din Tine

Şi după cer tânjim

Chiar dacă-n căutare

În iad ne zbenguim.

–

ÎNTREBĂRI

–

Doamne… de unde vin şi unde merg?

Şi paşii mei spre ce să mi-i îndrept?

Urechile-mi de cine să asculte?

Şi ochiul Doamne, unde să se uite?

–

Cu gura-mi largă ce să mai rostesc?

Şi mâinile-mi cum să le folosesc?

În suflet Doamne ce să mai adun?

Nădejdea oare-n cine să mi-o pun?

–

Dar gândurile-mi cum să le opresc?

Şi firea-mi cum să o mai stăpânesc?

În dragoste ce lucruri pot să fac?
Cu ura Doamne, cum să mă împac?

–

Sunt ros de întrebări şi deznădejde,

Păcatul mă-nconjoară, mă pândeşte.

Răspunde Doamne căutării mele,

Şi izbăveşte robul Tău de rele…

–

AUTOGRAF

–

O găleată de cuvinte

Versuri scrise fără rost

Este astăzi poezia

Mediocră, cu gust prost

–

Vorbe goale adunate

Într-un amalgam ciudat

Ce încearcă să împace

Rima dintr-un gând frustrat

–

Etalate pe alb cu negru

Precum şoapte duse-n vânt

Strofe seci, fără de noimă,

Fără ritm, fără cuvânt!

–

DE ZIUA MEA

–

În ţarina de iarnă îngheţată,

Un plug împinge brazda vieţii tot mai greu

Şi nu-i de vină teleguța demodată

Baiu-i că-n locul boului, la jug sunt eu…

–––––––––––

Ovidiu Adrian OPREA

30 iunie 2020, Sydney, Australia