Daniel când se ducea la joacă în Cişmigiu venea călare pe un dulău voinic dar blajin care nu se scutura ca să se scape de călăreţ… dar cred că îi plăce şi lui sa fie călarit de Daniel.

Toţi copiii, şi nu numai copiii îl ştiiau şi îl iubeau că era un câine bine crescut, prietenos cu oamenii şi culmea, era prietenos şi cu alte animale. Nu se lua după pisici, veveriţe, iepuraşi şi alte vieţuitoare pe care le întâlnea. „Specialiştii” spuneau ca ar fi o corcitură între un Rottweiler şi un Labrador.  Rottweiler e o rasă germană, şi Labrador o rasă canadiană. Deci Tarzan al nostru, cu toate că era un maidanez cules de pe stradă putem spune că era de viţă nobilă. De fapt nu de pe stradă… ci din Cişmigiu! Veţi vedea cum a ajuns acolo.

Povestea lui e cât se poate de interesantă, să o ascultaţi şi o să-mi daţi dreptate. Acum vreo doi ani, Daniel care atunci avea 5 anişori, a ieşit cu părinţii să se plimbe prin Cişmigiu. Ei locuiau într-un bloc care dădea în parc. Deodată au auzit un scâncet stins ce venea de sub o bancă. Daniel a dat o fugă să vadă cine plânge. Era în căţel mic cât un pisoi, slab numai piele şi os, şi tremura din tot corpul că era cam răcoare… Daniel nu a stat pe gânduri, s-a aplecat şi l-a luat în braţe. Părinţii nu prea au fost de acord. Daniel i-a pus numele Tarzan.

– Daniel dă-l jos! Singur e plin de purici şi o sa te umple şi pe tine. Dacă vrei căţel o să-ţi cumpărăm unul de la un crescător de câini, care să ne dea şi un certificat de sănătate… Te pomeneşti că jigodiuţa asta mică are şi vre-o boală.

– Eu pe ăsta îl vreau! Tocmai că e atât de nenorocit… Eu vreau să-l salvez, că dacă stă aici va muri sigur.

Daniel vorbea ca un înţelept. L-a luat strâns în braţe şi la învelit cu paltonul cu care era îmbrăcat. Căţelul nu a mai plâns s-a gudurat şi la pupat pe Ionel pe obraz gest de recunoştinţă. Părinţii s-au înduplecat. L-au dus la veterinar care i-a dat ceva ca să elimine presupuşii viermi intestinali. Acesta i-a pus o zgardă la gât care alungă puricii şi i-a făcut toate vaccinurile care se fac la căţei. Au cumpărat mâncare specială pentru căţei mici şi în vre-o două săptămâni Tarzan s-a înzdrănvenit. Daniel zor nevoie să doarmă cu el în pat, căţelul era curat, şi dormea tun până dimineţa, învelit cu grijă de Daniel. Cred că Tarzan avea vre-o şase luni. Era un căţelandru frumos cu părul de culoare cărămizie, nici maro, nici roşu, şi era scurt de parcă era de focă. Tarzan era jucăuş că i-a cucerit şi pe părinţi şi toţi acum îl iubeau şi el îi iubea pe toţi… Ce mai, devenise  un membru al familiei.

Era cam pe la miezul nopţii, Daniel dormea dus, însă Tarzan era treaz şi stătea în pat în capul oaselor, adică în popou şi îl zgâlţâia delicat pe Daniel să-l trezească. Daniel s-a trezit, dar încă era buimac de somn. După ce şi-a revenit, cu uimire, l-a auzit pe Tarzan că vorbeşte:

– Daniel să nu te sperii, eu am să-ţi spun povestea mea care trebuie să o ştii numai tu. Numai tu trebuie să ştii că eu înţeleg tot ce se vorbeşte şi pot vorbi şi eu.

– Vai, Tarzan… Sunt uimit! Este ceva nemapomenit. Ard de nerabdare să ştiu povestea ta care cred că e minunată.

– Dacă e sau nu minunată ai să judeci tu, dar ce am să-ţi spun să rămână între noi şi să păstrezi acest secret, că dacă-l spui cuiva toată vraja se topeşte şi eu nu voi mai putea să vorbesc şi să gândesc omeneşte! Promiţi?

– Desigur că promit! Şi nu am să spun nici la gradiniţă… cu toate că aş fi  tare mândru dacă prietenii mei ar şti ce căţel fantastic am eu.

– Deci fii atent la ce spun eu şi dacă se aude vre-un zgomot sau vine cineva ne facem că dormim.

– Ieri, tot cam pe la ora asta, aproape de miezul nopţii, tu dormeai tun… dar eu am simţit ca e cineva în cameră, şi într-adevăr am zărit un omuşor cu o barbă lungă cu care era încins. În camera noastră era numai luminiţa aia mică de noapte, acum am să povestesc aşa cum am vorbit cu el.

– Cine eşti tu şi la ce ai venit la noi tiptil şi la miezul nopţii? Am constat cu uimire că puteam vorbi omeneşte, el s-a aşezat la capul patului înspre partea unde dorm eu. Tu dormeai tun şi cred că visai ceva că… mormăiai.

– Pe mine mă cheamă Moş Poveste Barbălungă şi Dumnezeu m-a lăsat pe Pământ să spun poveşti copiilor şi să ajut pe cei nevoiaşi. Ştiu că erai disperat şi plângeai sub o bancă în Cişmigiu, plânsul tău m-a făcut imediat să fiu binefăcătorul tău. Eu l-am îndreptat pe Daniel spre locul în care sufereai tu. Eu l-am urmărit şi l-am ajutatat fără să ştie el, până te-ai inzdrăvenit tu. Am venit să-ţi spun că te-am înzestrat cu darul vorbirii, dar numai când vorbeşti cu Daniel! Cu alţii eşti căţel ca toţi căţeii. Să ştii ca mămica ta Molda, trăieşte! A scos-o de la hingheri o familie de oameni cumsecade care stau nu departe de aici. S-ar putea să îi întâlniţi că şi ei vin şi o plimbă pe Molda în Cişmigiu. Dacă ai să te întâlneşti cu mămica ta, să nu te dai de gol, să fii căţel ca toţi căţeii. De câte ori vei avea nevoie de un ajutor, să te gâdeşti la mine şi eu te ajut, şi când nu ne vede nimeni poate am să şi vin. Să-i spui lui Daniel că peste doua săptămâni am să vin noaptea să vorbescu cu amândoi, şi cu tine şi cu Daniel. Te-am înzestrat cu darul vorbirii deoarece şi tu şi Daniel sunteţi buni prieteni şi nu faceţi rău la nimeni. Tu nu fugăreşti pisicile şi veveriţele, iar Daniel câteodată dă pacheţelul lui de mâncare la vre-un pisoi sau căţel. Acum plec… Rămâi cu bine şi sărută-l pe Daniel din partea mea, şi să-i spui tot!

M-a sărutat pe frunte eu i-am sărutat mâna şi s-a topit ca o nălucă.

– Dragă Tarzan sunt pur şi simplu uluit, nu am mai auzit o poveste atât de frumoasă, ard de nerăbdare să ne întâlnim cu Moş Poveste Barbălungă să vorbesc şi eu cu el! Din povestirea ta trebuie să fie un om minunat.

– În două săptămâni va fi aici şi atunci poţi vorbi cât vrei cu el că şi el vrea să te vadă fiindcă te iubeşte şi pe tine ca şi pe mine.

Două săptămâni au trecut foarte încet pentru prietenii noştri. În acest timp Daniel se ducea la grădiniţă. El a păstrat acest secret arzător cu toate că ar fi vrut să spună la toată lumea ce căţel năzdrăvan are el. Şi a venit şi ziua în care trebuia să sosească Moş Poveste Barbălungă. Era miezul nopţii! Abia cântaseră cocoşii… Daniel şi Tarzan nu adormiseră încă şi-l ateptau pe moşul cel extraordinar. Deodată si-au dat seama că moşu era in camera lor.

– Bine v-am găsit dragii moşului, iată am venit şi eu şi putem sta de vorbă cât vreţi voi.

– Bine ai venit Moş Poveste Barbălungă, noi te aşteptam cu inima la gură! au răspuns amândoi odată… şi acum vorbeau între ei cine să înceapă să-i pună întrebări. A început Tarzan, care era mai familiar cu moşu’ că mai vorbise cu el…  Şi… începe:

– Moş Poveste Barbălungă, eu nu am apucat să ştiu povestea vieţii mele până am ajuns zgribulit sub o bancă, în Cişmigiu. Cred ca matale care le ştii pe toate ştii şi povestea vieţii mele?

– Desigur că o ştiu dragul Moşului. Tu de fapt nu eşti un maidanez fiindcă tăticul tău este un Rottweiler rasă pură şi mămica ta este un Labrador tot rasă pură. Deci tu eşti,  cum zic englezii, un „Mix” sau un „Metis”, însă eşti un căţel viţă nobilă… Uite cum ai ajuns disperat sub o bancă în Cişmigiu! Famila voastră, adică mămica ta Molda şi cei şapte puişori ai ei, adică tu cu frăţiorii şi surioarele tale – trei băieţei şi patru fetiţe –  locuiaţi la stăpânul vostru pe care îl chema George Roca. Stăpânul vostru era un domn tânăr şi chipeş… de mureau fetele de dragul lui! Era deştept tare! Cred ca era avocat la bază şi avea o funcţie mare la un minister. Deoarece George era foarte deştept… iar şeful lui, un prostănac notoriu – dar rudă cu ministrul – acesta îl invidia şi îl persecuta găsindu-i mereu nod în papură. Atunci stăpânul vostru s-a gândit că cel mai bun lucru e să plece din ţară.

Ce să facă cu voi? A găsit stăpâni de treabă şi i-a dat pe toţi fraţii şi surorile tale pe la case de vază, iar pe tine şi pe mămica v-au dat unei distinse doamne cu care era de mult prieten… şi ea mare iubitoare de animale! Această doamnă se numea Elena Buică  si era cunoscută de către toată lumea ca Buni. Probabil că vreun nepot căruia îi era bunică i-a pus numele acesta sau şi-a căştigat precla deoarece era bună cu toţi! Buni avea o gospodărioară suficient de mare pentru nevoile ei şi ale voastre. Ce avea Buni mai deosebit era… o grădină mare în care tu şi mămica ta alergaţi şi vă hârjoneaţi toată ziulica. Noua stăpână vă iubea foarte mult şi avea o grijă deosebită de voi. Buni avea în vecini două fetiţe şi un băieţel care veneau mereu şi se jucau cu voi. Mai avea şi o fată plecată de mulţi ani în Canada… care avea şi ea mare nevoie de ajutorul mama ei deorece nu ştia pe unde să-şi scoată cămeşa de ocupată ce era cu trei copii mititei şi cu unul mic-mic… pe care i-l adusese barza de curând.

Asa că, Buni nu a avut încotro şi a trebuit să plece. Trebuia să facă ceva cu voi, adică cu tine şi cu mămica ta Molda. In fundul grădinii lu’ Buni era o casuţă mică în care locuia o batrână… fostă mare boieroaică, dar care sărăcise deoarece avusese un bărbat care i-a pierdut toată averea la cărţi şi care de laş ce era… a fugit în America unde i-a pierit urma. Biata Polixenia, că aşa o chema, trăia din ce mai vindea… câte-un lucru din casă. Fosta boieroaica avea un suflet de aur şi iubea nespus animalele, în special câinii. Avusese mulţi la viaţa ei! Ei i-a cadorisit Buni pe Molda şi pe tine Tarzane… înainte de a pleca în Canada.

Biata bătrână îşi împărţea bucăţica de pâine cu cele doua vietăţi şi se înţelegeau foarte bine! Într-o zi a facut o paralizie cerebrală şi ambulanţa a dus-o la spital.  Prietenii noştri Molda şi Tarzan – adică tu cu mamiţica ta – au stat trei zile flămânzi în casă apoi au ieşit pe stradă cautând de mâncare prin gunoaie. Pe Molda au prins-o higherii, iar tu Tarzane te-ai refugiat sub o bancă în Cişmigiu. Pe Molda au scos-o dela hingheri nişte oameni cu suflet iar pe Tarzan l-ai găsit şi l-ai salvat tu Daniel.

Atât Tarzan cât şi Daniel au rămas foarte impresionaţi de povestea bătrânului. Daniel nu s-a mai putut abţine şi s-a dus şi l-a imbrăţişat pe Moş Poveste Barbălungă şi apoi pe Tarzan pretenul lui nedespărţit.

– Moş Poveste Barbălunga, povestea asta m-a uns la suflet! Îmi dădeam eu seama că Tarzan nu este un maidanez şi am avut dreptate. Iţi multumesc din suflet.

– Şi eu îţi mulţumesc Moş Poveste Barbălungă, că mi-ai spus  povestea mea… dar ştii cumva ce o fi făcând stăpânul nostru George?

– Dee supărare, a plecat la capătul  pământului, tocmai în Ţara Cangurului! S-a stabilit la Sydney un oraş mare şi frumos! S-a însurat cu o fată minunată… dar duce dorul de meleagurile natale şi de cei lăsaţi acasă! Aşa că… s-a apucat de scris. Scrie povestea vieţii sale! Fiecare avem povestea noastră… Păcat ca nu avem timp să ne-o facem cunoscută… Şi am uitat să vă spun… nu şi-a mai cumpărat niciodata vreun câine… Pentru a rămâne voi… veşnic în amintirea sa!

– Dar Buni!? Cu Buni ce s-a întâmplat?

– Buni a fost şi este fericită în Canada! A scăpat de singurătate… I-a crescut cu dragoste şi mare grijă pe toţi cei patru nepoţei… i-a învăţat multe lucruri utile şi chiar şi româneşte! După ce a „ieşit la pensie” şi-a descoperit vocaţia de a scrie carţi şi acum trece drept un scriitor important de limba română.

Moş Poveste Barbălungă i-a sărutat cu dragoste pe amândoi şi le-a spus că o să-i mai caute când cei doi vor mai avea nevoie de el, deoarece el va şti în orice clipă ce fac ei şi îi va feri de necazuri. Apoi s-a topit parcă nici nu ar fi trecut pe acolo.

***

Tarzan creştea văzând cu ochii… Cu timpul s-a făcut un dulău mare, voinic şi frumos!  Într-o zi s-a întâlnit cu Molda în Cişmigiu! Tarzan a recunoscut-o imediat! Ea era neschimbată pe când el crescuse mare-mare… Mama abia şi-a dat seama că are în faţă unul dintre puii ei. Însă când s-a apropiat de el l-a recunoscut după miros şi l-a pupat, adică l-a lins cu multă căldură, treabă pe care l-a impresionat pe Tarzan până la lacrimi. Acum, nu pot să bag mâna-n foc că şi câţeii plâng… dar sunt convins ca erau amandoi topiţi de fericire!

Deci după cum am început povestea cu Daniel care umbla călare pe Tarzan tot aşa o sfârşesc că pe Daniel tot călare pe Tarzan îl las, dar nu pot să nu mărturisesc că Moş Poveste Barbălungă m-a ajutat foarte mult la această poveste.

Ovidiu Creangă

Toronto, Canada

 14 iulie 2011

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…